Un magnat din anii '40 a ales să trăiască doar cu pâine și apă. „Hainele lui, mai simple ca ale ultimului lucrător din uzinele sale”
0Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej, Petru Groza și patriarhul Justinian Marina, cei mai influenți oameni din primii ani de comunism, au stârnit uimirea occidentalilor prin luxul afișat. Un „capitalist” declarat, magnatul Nicolae Malaxa, s-a remarcat însă printr-un stil de viață cu totul diferit.
Elitele regimului comunist instaurat în România după Al Doilea Război Mondial s-au înconjurat de lux și îi uimeau pe occidentali prin opulența afișată, arată notele secrete din anii ‘50, păstrate în arhivele digitalizate ale Agenției Centrale de Informații (CIA), din Statele Unite ale Americii.
Deși deținea o avere mult mai mare decât politicienii aflați la conducerea guvernului controlat atunci de sovietici, industriașul Nicolae Malaxa (1884 - 1965) avea un stil de viață extrem de auster, cu totul diferit de aceștia.
Malaxa, „ascetul” cu o avere uimitoare
În primii ani de comunism, după ce a emigrat în SUA, Malaxa fusese diabolizat de presa românească. Era considerat exponentul capitalistului lacom, îmbuibat, care jefuise avutul statului și își asuprea muncitorii din marile sale uzine metalurgice, naționalizate de regimul comunist.
La sfârșitul anilor ‘30, Nicolae Malaxa s-a numărat printre cei mai bogați oameni din România secolului XX. Industriașul român deținea Fabrica de locomotive Malaxa din București, Uzina de tuburi și oțelării Malaxa din București, Fabrica de armament și muniții din Tohanul Vechi (Zărnești, Brașov), care numărau împreună peste 12.000 de angajați la sfârșitul anilor ‘30.
Era administrator sau acționar la Uzinele și de fier și domeniile Reșița, la Uzinele Astra din Arad și Brașov, la Uzinele metalurgice din Copșa Mică și Cugir și fusese în conducerea Societății Naționale de Gaz Metan, a Uzinelor auto Ford din România, a Șantierelor Navale din Galați și a întreprinderii forestiere Cloșani.
Magnatul nu avea însă timp pentru extravaganțe. „Tata era un om foarte sobru, cu un trai extrem de modest, fără să-şi permită luxuri şi amuzamente, fără să participe la nici un fel de serbări, serate, party-uri şi aşa mai departe – le evita. Un om foarte, foarte bun la suflet, ajutând foarte mulţi oameni şi sărmani, chiar oameni de teapa lui care aveau nevoie de ajutor. Era un om care se scula la 4 dimineaţa şi lucra toată ziua. Venea seara acasă şi lua masa la ora 8 şi se retrăgea. Un om de o voinţă extraordinară şi de o tărie de caracter foarte mare! Nu mai vorbesc de inteligenţa lui, era din liceu cunoscut ca un colaborator la «Gazeta Matematică» din ţară, care era o publicaţie extrem de serioasă şi care publica diverse probleme pentru ca unii amatori să le poată rezolva“, relata fiul său, Constantin Malaxa, într-un interviu pentru Radiodifuziunea Română.
Pâine prăjită și apă, meniul milionarului Malaxa
În anii interbelici, stilul său de viață modest a fost remarcat și de publicistul Tudor Arghezi (1880 - 1967), în revista „Bilete de Papagal”.
„Coco i-ar putea spune acestui tineret câteva cuvinte despre inginerul Malaxa, pornit din casa părintească a unui modest advocat din provincie, cu un compas și un creion în buzunar — și cu o judecată rece. Totuși, acest om care face caravane de elefanți și mamuți de fier (n.r. locomotive și vagoane) — și în același timp bijuterii cu motor pentru persoane în toată firea, este un sensitiv și un inspirat. Mareșalul fierului și oțelului are, adaus la crâncena lui voință, o stare sufletească de adolescent. Uitați-vă la el, cât este puțină la trup ineluctabila lui energie, tăcuta lui hotărâre. Coco spune că omul cel mai tare din țară și mai sever cu sine, își trage invariabila lui prismatică personalitate și candida prospețime din ascetism. O firimitură de pâine arsă și un pahar de apă îi întrețin pulsațiile care îi sunt necesare, ca să nu fie niciodată în dura lui încordare, obosit”, relata scriitorul, în 1937.
Nicolae Malaxa nu punea preț pe îmbrăcăminte și avea un obicei care stârnea mirarea oaspeților săi. În locuința sa nu existau oglinzi.
„Hainele de pe el sunt mai simple decât ale ultimului lucrător dintr-o uzină a lui. Nu are vreme, nu are somn, nu are hodină și refuză să se vadă și să se măsoare într-altceva, decât în munca lui. Ca să nu se întâlnească niciodată cu imaginea sau cu tristețea lui, care l-ar putea influența să se iubească, niciun ciob de oglindă nu se găsește în birourile lui, nici măcar la cuierul unde vizitatorul intimidat atârnându-și pălăria, ar voi să-și rectifice șuvița de păr de pe chelie. El muncește la 6 dimineața, la 7, la 8, la 9, toată ziua și la toate ceasurile din zi, din noapte și din viață. Dar ca să recapete ton și răcoare și să nu fie furat de bunul întuneric, inginerul citește noaptea târziu în camera lui de student o carte cu versuri”, scria Tudor Arghezi.
Malaxa a reușit să strângă o avere uriașă, iar o parte din ea a transferat-o în SUA, unde a emigrat după Al Doilea Război Mondial. Presa comunistă nu l-a iertat pe fostul mare industriaș al României interbelice.
„În timp ce exploata muncitorimea din uzinele sale, Malaxa a depus la băncile americane 1.800.000 dolari și hârtii de valoare în sumă de 2.000.000 dolari. Din câștigurile realizate, Malaxa și-a cumpărat un parc de vapoare de peste 120.000 tone, de pe urma cărora încasează venituri fantastice.Astăzi Malaxa continuă exploatarea muncitorimii, cu diferența că acum cei exploatați sunt americani, muncitori din statele aflate sub dominația dolarului”, informa Viața Sindicală, în 1948.
Viața de lux a liderilor politici comuniști
Ana Pauker, Gheorghe Gheorghiu Dej și Petru Groza, noii reprezentanți ai poporului muncitor în primii ani de comunism afișau un stil de viață cu totul diferit față de industriașul declarat capitalist.
Ana Pauker (1893 -1960), prima femeie ministru de Externe din istoria României, nu purta bijuterii, dar se remarca prin extravaganțele sale, informau ziarele occidentale și unele note secrete ale CIA.
„Locuieşte în cartierul de lux Parcul Filipescu, într-o vilă cu două etaje, cu ziduri înalte şi cu o grădină frumoasă. De asemenea, are o casă de odihnă pe malul lacului, la Snagov. Se îmbracă acum într-un stil cu care nu era obişnuită. Dispreţuieşte bijuteriile, dar a căzut pradă noului look, cumpărând lăzi de haine, cele mai multe costume gri şi negre şi rochii, fiecare la câte 400 de dolari piesa. Spre deosebire de ceilalţi lideri comunişti, ea poartă nestingherită hainele de lux, fie că se află la vreo întâlnire cu muncitoarele din fabrici, fie că participă la o sărbătoare a lui Octombrie roşu. Călătoreşte cu o limuzină, cu şofer, şi a prins pasiune pentru câinii săi cu pedigree. Ea este cea care se bate pentru destinele comuniştilor”, arăta jurnalistul Seymor Freidin, în 1948.
Ana Pauker avea la dispoziție patru mașini: un Ziss sovietic, un Oldsmobile, folosite de ea, și două Dodge pentru gărzile sale de corp. Avea conturi în valută în afara țării. Avea propriul stilist, un fost model pe nume Pinzi, care percepea tarife exorbitante și și-a angajat oameni care să se ocupe de coafura ei şi servitori care făceau cumpărăturile din magazinele rezervate liderilor comunişti. Un fost membru al Gărzii de Fier îi era amant, arătau unele note informative de la începutul anilor ‘50.
Gheorghe Gheorghiu-Dej (1901 - 1965), secretar general al PCR şi omul care a condus România până în 1965, afișa un stil de viață asemănător Anei Pauker. Familia lui locuia într-o vilă din Predeal, confiscată de la industriașul Ion Giugurtu, trimis în închisoare în 1950, unde a murit în 1959. Șeful partidului comunist trăia o viață de lux, înconjurat de amante, îl descriau jurnaliștii occidentali.
„În timp ce milioane de oameni simpli se trezesc dimineaţa la 4 pentru a se aşeza la cozi la cele mai sărăcăcioase raţii de hrană, lăzi cu portocale de import şi cu ouă sunt descărcate în grădinile noilor comunişti bogaţi. Doar grangurii comunişti şi oaspeţii lor străini folosesc staţia modernă de cale ferată din Băneasa, cu covoarele ei roşii, pe care Carol a construit-o pentru folosinţa exclusivă a familiei regale. La recepţiile oficiale, Gheorghu-Dej şi oaspeţii săi de seamă stau separaţi în camere private, unde nimeni altcineva nu poate intra. Sunt serviţi cu caviar şi coniac franţuzesc. Comuniştii cu rang mai mc primesc aperitive şi ţuică”, scria jurnalistul american Richard O’Regan, în 1953.
Petru Groza se lăuda cu amantele tinere
Petru Groza (1884 - 1958), avocat, bancher, latifundiar și industriaș în perioada interbelică, devenit șeful primului guvern comunist, nu se ferea nici el să își afișeze stilul de viață excentric pentru România anilor ‘50.
Ajuns atunci la vârsta de 70 de ani, Groza se mândrea în presa occidentală cu prietenia sa cu Stalin și cu numeroasele sale relații amoroase.
„Ca om, sunt însurat cu soţia mea şi ca politician cu partidul meu. Dar din când în când, ca orice om modern şi civilizat, îmi permit să fiu necredincios, dar întotdeauna cu ceva mai tânăr”, îi spunea Petru Groza, unuia dintre oaspeții săi, în 1953, conform unei note secrete.
Petru Groza avea mai multe proprietăți și locuia atunci în centrul Capitalei într-o vilă de pe malul Lacului Herăstrău. Deținea un autoturism de lux Buick 8, cu care era plimbat zilnic la terenurile de tenis private unde își petrecea diminețile.
„Lângă terenurile de tenis, pe Lacul Stalin, are o barcă motorizată şi adesea porneşte pe lac după tenis. În aceste călătorii cu barca îşi arată muşchii şi chiar îşi dă jos cămaşa pentru a-şi expune abdomenul plat şi păros. Nimic nu îl mulţumeşte mai mult decât chicotelile Piei, Mariei şi a celorlalte fete”, relata acesta.
Petru Groza îl disprețuia pe Iuliu Maniu, fostul său adversar politic, care a sfârșit în 1953 ca deținut politic în închisoarea de la Sighet.
„Maniu a avut apusul lui, dar ce mod de a ieşi din scenă. Nu mi-a părut rău, pentru că Maniu a fost omul care îşi spunea un lider al ţărănimii, dar ce drept avea să se numească astfel: nu şi-a construit o moşie niciodată, nu a însămânţat vreun câmp, nu a plantat o livadă sau a cules recolta şi n-a făcut niciun copil... Eu am construit o moşie, mi-am plantat terenurile şi am făcut copii, şi toate cele pe care le-am făcut încă le mai mai pot face”, afirma Groza în conversațiile cu oaspeții vilei sale.
Patriarhul Justinian, „un mare iubitor de lux”
Patriarhul Justinian Marina (1901 - 1977) a condus timp de trei decenii Biserica Ortodoxă Română, între anii 1948 şi 1977. În unele note informative era descris ca fiind un mare iubitor de lux.
„Un mare iubitor de pofte lumeşti, Marina şi-a luat o tânără doctoriţă de 27 de ani ca amantă. Ea locuieşte împreună cu el la palatul Patriarhiei. Prezenţa sa este un secret deschis doar membrilor suitei sale. Marina deţine o moşie în afara Bucureştilor, estimată la 2,5 milioane de lei, iar atelierul de tâmplărie al Patriarhiei este ocupat cu mobilarea luxoasei sale case. Mobilă de dormitor în valoare de 600.000 de lei este fabricată pentru patriarh, designul său fiind pregătit de cei mai buni designeri şi va fi una dintre cle mai fine piese ale atelierelor României contemporane”, se arăta într-un document din 1951, păstrat în arhivele Radio Europa Liberă (RFE).
Patriarhul Marina păstra legături strânse de prietenie cu liderii comunişti români, în special cu Gheorghe Gheorghiu Dej, a cărui maşină era trimisă adesea la patriarh pentru a-l aduce la conducătorul poporului român. În ocazii formale, Marina folosea propria maşina, un Buick, care i-a fost oferit de guvern.
Moralitatea lui era departe de a fi exemplară, completau informatorii agenției occidentale.
„Se ştie că a participat la orgii cu băutură la Dragoslavele, cu fiul său şi prietenele acestuia. Justinian se deplasează adesea la o mănăstire din Moldova, unde stareţa este una dintre fostele amante ale sale, numită în funcţie chiar de acesta”, arăta documentul păstrat în arhivele RFE.
În testamentul pe care l-a scris în 1973, ierarhul arăta însă că nu a strâns niciun fel de avere și și-ar fi folosit veniturile de-a lungul timpului în sprijinul bisericii și al comunității.
„Fiind cuprins de neputințe și bătrânețe și din zi în zi slăbind cu trupul, m-am gândit să scriu acest duhovnicesc Testament, prin care să fac cunoscut acelora care ar voi, după sfârșitul meu, să caute averea din chilia mea, să nu se mai ostenească în zadar, nici să ispitească pe cei ce mi-au slujit, ca să afle bogăția mea sau comoara pe care am adunat-o ca Patriarh în cei peste 25 de ani de patriarhat. N-am adunat aur și argint, nici bijuterii și pietre scumpe, fiindcă niciodată nu mi-am pus nădejdea în ele, ci totdeauna mi-am pus nădejdea în Dumnezeu”, arăta Justinian Marina.
Se încarcă comentariile...
