Războiul de Iom Kipur, conflictul care a zguduit Israelul în urmă cu 50 de ani, tot într-o zi de sărbătoare. Oamenii simpli au aflat că sunt atacați în sinagogi
0În urmă cu exact 50 de ani, Israelul se confrunta cu cel mai greu război de până atunci. Exista pericolul ca statul Israel să dispară. Conflictul a izbucnit tot într-o zi de sărbătoare, Iom Kipur 5734 (6 octombrie 1973).
Generalul David Elazar, șeful Marelui Stat Major al Armatei de Apărare a Israelului (Tzahal), l-a numit Războiul de Iom Kipur. Egiptul și Siria l-au numit Războiul din Octombrie.
În zi de sărbătoare, a avut loc un atac surpriză conjugat egipteano-sirian, forțele atacatoare traversând liniile de încetare a focului din Peninsula Sinai și respectiv, de pe platoul Golan, teritorii cucerite de Israel în Războiul de Șase Zile.
Puținii militari israelieni aflați pe poziții nu au făcut față atacului și, din nenorocire, unii și-au pierdut viața. Înainte de Iom Kipur, majoritatea soldaților și ofițerilor primiseră permisie să plece acasă.
În dimineața acelei zile, știrile au ajuns la prim-ministrul Golda Meir, care i-a convocat imediat pe șeful Marelui Stat Major și pe ministrul apărării, Moshe Dayan.
Era ora 8 și 5 minute, cu șase ore înainte de a începe războiul. Luptele au fost grele. Exista teama că războiul ar putea fi pierdut, ceea ce ar fi însemnat sfârșitul Israelului ca stat. Însuși ministrul apărării era îngrozit, afirmând că este Sof Bayt Șliși (Sfârșitul celui de al Treilea Templu).
Istoricul Lucian-Zeev Herșcovici a povestit în revista „Realitatea Israeliană“ cum a trăit războiul. „Am puține amintiri despre prima lui zi. Eram în Israel, tânăr nou imigrant, de 11 luni în țară. Mă dusesem la sinagogă. Deodată, pe la miezul zilei, a intrat un necunoscut care a chemat un rezervist. Apoi a fost chemat încă un rezervist și încă unul. Cineva a spus că este mobilizare, dar nu știa motivul: de Iom Kipur, radioul și televiziunea nu funcționează în Israel. Impacientați, oamenii au început să discute spunând că este război. După puțin timp a sunat alarma, iar radioul și televiziunea au început să transmită. Peste câteva zile am citit într-un ziar că în unele sinagogi izbucnirea războiului fusese anunțată în timpul rugăciunii Unetane tokef (Și să vestim puterea de sfințenie a zilei) atunci când se citea Mi yihyie umi yamut (Cine va trăi și cine va muri – în noul an)“.
În acest război, Israelul a pierdut 2800 de soldaţi, peste 7000 fiind răniţi, iar coaliţia egipteano-siriană a pierdut 18 000 de oameni, alţi 35 000 fiind răniţi.
Un acord dintre Egipt şi Israel a fost semnat la Geneva pe 4 septembrie 1975, cunoscut ca „Sinai II“, prin care Israelul retrăgea trupele cu 20-40 km înapoi din zona. Totuşi, Israelul încă mai deţinea 2/3 din Sinai. Pe 17 septembrie 1978 s-au semnat acordurile de pace de la Camp David, semnate de preşedintele Egiptului, Anwar El Sadat şi premierul Israelului, Menachem Begin, ulterior cele două articole fiind semnate de preşedintele american Jimmy Carter, scrie Historia.
Cei doi lideri a unor ţări beligerante au primit premiul Nobel pentru Pace. Egiptul a fost exclus din Liga Arabă pentru 10 ani în urma semnării acordurilor de pace.
Palestinienii s-au plâns că primul acord în ce priveşte situaţia acestora a fost semnat fără că ei să fie prezenţi, iar ONU a condamnat acest acord.
În ce priveşte protagoniştii războiului, Golda Meir a demisionat din funcţia de premier al Israelului în 1974. Generali ca David Elazar şi Ariel Sharon au fost forţaţi să demisioneze în urma războiului. Hafez al-Assad a continuat să conducă Siria până la moartea sa din anul 2000.
Anwar Sadat a fost asasinat de un islamist fanatic nemulţumit de armistiţiu pe 6 octombrie 1981, chiar într-o paradă publică ce comemora anual războiul de Yom Kippur.
Războiul izbucnit la 7 octombrie 2023, prin atacul organizației teroriste Hamas din Gaza, tot prin surprindere, la 50 de ani după războiul din 1973, a adâncit amintirea acestuia în memoria colectivă israeliană.
Se încarcă comentariile...
