Nemulțumirea ilustrului inginer Anghel Saligny, care a legat Dobrogea de restul țării: greșeala pe care nu și-a iertat-o toată viața VIDEO
0Principala realizare a inginerului Anghel Saligny, care s-a născut la 19 aprilie 1854, rămâne podul peste Dunăre de la Cernavodă, pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume.
Inginerul Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, la Şerbăneşti, judeţul Galaţi. Şi-a făcut studiile gimnaziale la Focşani, apoi studiile liceale la Potsdam. Şi-a efectuat studiile superioare - astronomia - la Universitatea din Berlin şi, apoi, la Şcoala Tehnică Superioară din Charlottenburg (1870-1874). După terminarea studiilor a lucrat la construcţia căii ferate Cottbus - Frankfurt-am-Order.
După ce revine în ţară, în 1876, este numit inginer la Serviciul de Poduri şi Şosele, lucrând la construcţia căii ferate Ploieşti-Predeal, iar în 1881 este numit director adjunct în cadrul aceluiaşi Serviciu şi îi este încredinţată executarea liniilor ferate Adjud-Târgu Ocna şi Bârlad-Vaslui.
În 1883 a fost numit în serviciul nou creat de poduri şi căi ferate, construind numeroase poduri metalice, între care se distinge cel de la Cosmeşti, peste Siret, cel dintâi mare pod proiectat (pod dublu de şosea şi cale ferată de 430 m lungime), realizat în 1888, lucrare care l-a consacrat ca un remarcabil constructor de poduri.
A fost şi şef al Serviciului de Docuri (1884-1901), perioadă în care a construit docurile şi antrepozitele din porturile Brăila şi Galaţi, elaborând soluţii originale atât pentru fundarea cheiurilor şi bazinelor, cât şi pentru construcţia silozurilor de cereale executate, pentru prima oară în lume, din prefabricate din beton armat. În 1886 a proiectat şi a condus lucrările de execuţie ale primelor poduri metalice cu console fără culee pe linia ferată Filiaşi-Târgu Jiu. În 1887 i s-a încredinţat conducerea Serviciului Studiilor Liniilor Feteşti-Cernavodă.
Principala sa operă în cadrul marelui complex feroviar Feteşti-Cernavodă a constituit-o podul peste Dunăre de la Cernavodă, pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume, construit între anii 1890-1895.
La 14 septembrie 1895, în prezența unei numeroase asistențe, Regele Carol I inaugura la Cernavodă cel mai lung pod din Europa (4408 m), un proiect ambițios, coordonat de inginerul Anghel Saligny.
În construcție, inginerul folosise pentru prima dată un sistem de grinzi cu console pentru structură și oțel moale la tabliere, tehnică inovativă ce a conferit durabilitate proiectului, la aproape o sută de ani de la inaugurare, podul de cale ferată de la Cernavodă fiind încă funcțional.
În timpul ceremoniei de inaugurare, Regele Carol I a bătut cel din urmă cui, după cum mărturisește în documentul ce însoțește acest eveniment: „mulțumită râvnei și măiestriei inginerilor români, am trecut pe deasupra valurilor celor două brațe ale Dunărei mărețe și am bătut cel din urmă cuiu, care a încheiat și sfârșit aceste falnice lucrări”.
Momentul culminant al zilei a fost testarea rezistenței podului cu un convoi de 15 locomotive grele. Convins de calitatea construcţiei sale, Saligny s-a urcat împreună cu câțiva muncitori într-o şalupă pe care a ancorat-o sub pod, garantând cu propria viaţă calitatea proiectului său, reacția sa atunci când convoiul de locomotive a ajuns cu bine pe celălalt mal al Dunării fiind „Ştiam că va ţine!”.
Un exemplar al actului de inaugurare a fost pus în zidăria piciorului de pe țărmul stâng, cel de-al doilea urmând să se păstreze în Arhivele Statului.
Un fragment impresionant din memoriile inginerului Nicolae Ionescu Johnson dezvăluie regretele marelui Saligny: „Anghel Saligny venea foarte des la Cernavodă. Ceasuri întregi umbla pe podul ridicat de el, sau cobora pe dedesuptul lui şi cerceta, parcă ar fi căutat cine ştie ce lucru ştiut numai de el. Mă împrietenisem cu acest bătrânel care, fiind un adevărat savant, îşi dădea silinţa să nu pară. Adesea îl conduceam cu barca sub pod şi urmărindu-l cum îşi plimba ochii cercetători de la un loc la altul, mă întrebam la ce s-o fi gândind bătrânul acesta, a cărui pace nu îndrăzneam s-o tulbur cu întrebări nelalocul lor.
Dar într-o zi tot mi-am luat inima în dinţi şi l-am întrebat de anume îl face ca ceasuri întregi să nu-şi mai ia ochii de la pod, ca şi cum nu s-ar mai sătura să-şi aprecieze opera. Nu s-a supărat de întrebare. A zâmbit ca în faţa unei naivităţi şi mi-a răspuns: «Îmi admir opera mai puţin decât îţi închipui. Dacă mă vezi zgâindu-mă la ea ceasuri întregi e ca să-i descopăr părţile slabe, greşelile... Şi mai este una pe care nu mi-o iert. Trebuia să fac pe pod o cale dublă: una pentru căruţe şi pietoni, să mai fi existat şi o astfel de legătură între Dobrogea şi Muntenia»“.
Legături directe între Berlin și Constanța
Ca director general al Căilor Ferate a iniţiat, în 1895, o lege pentru reorganizarea Căilor Ferate Române, a creat legături directe între Bucureşti şi Berlin (prin Burdujeni), între Berlin şi Constanţa. În 1899 a fost numit director al lucrărilor Portului Constanţa, iar între 1901-1910 a fost director al noii Direcţii Generale a Podurilor şi Căilor de Comunicaţie pe Apă.
Îi revine meritul de a fi organizat construirea de tabliere metalice pentru poduri, ca şi cel al realizării unei dotări inginereşti în portul Constanţa. În cadrul lucrărilor de amenajare a Portului Constanţa (1889-1909) a folosit, pentru prima oară în România, piloţi şi radiere de beton armat.
Anghel Saligny a murit la 17 iunie 1925, la Bucureşti.
Se încarcă comentariile...
