„Mi-am mâncat prietenii morți pentru a supraviețui după prăbușirea în Anzi. Sunt mândru de ce am făcut și aș fi fost mândru dacă și ei ar fi făcut la fel“ | Supraviețuitor al zborului 571
0După ce avionul lor s-a prăbușit și au rămas blocați în Anzii înzăpeziți din Argentina, Roberto Canessa și ceilalți supraviețuitori ai Zborului 571 al Forțelor Aeriene Uruguayene au fost la un pas de a muri de foame. Singura șansă de supraviețuire a fost să recurgă la canibalism și să mănânce cadavrele celor decedați, amintește Daily Mail Online despre drama din octombrie 1972 în care 16 oameni din cei 45 de la bord au supraviețuit 72 de zile mâncând carne de om.
Cele câteva alimente și băuturi recuperate din epavă (ciocolată, nuci, biscuiți, gem, fructe și câteva sticle de alcool) s-au epuizat repede.
La altitudinea de 3.570 m nu se găsea nici un fel de vegetație sau viață animală, iar foamea lor a devenit atât de mistuitoare și disperată încât unii au încercat să mestece fâșii de piele din bagaje și să mănânce spuma de pe pernele scaunelor avionului avariat.
Pe măsură ce slăbeau, iar șansele de salvare deveneau tot mai îndepărtate, supraviețuitorii și-au dat seama treptat cum ar putea rămâne în viață, deși la început părea teribil pentru a fi luat în calcul: să recurgă la canibalism și să mănânce trupurile celor decedați.
Cadavrele a 18 dintre prietenii și rudele lor, precum și ale membrilor echipajului zborului, înghețate în zăpadă au reprezentat singura șansă de supraviețuire a pasagerilor, inițial de neconceput.
„La început, m-am gândit că nu puteam profita de cadavrele prietenilor mei morți”
După zece zile de ezitări și rugăciuni, unii dintre pasageri, printre care și Canessa, au folosit o lamă de ras și cioburi de sticlă pentru a tăia fâșii de piele, mușchi și grăsime de pe corpurile înghețate ale prietenilor morți și s-au forțat să înghită bucăți mici.
„Fiecare dintre noi a luat decizia în propriul timp și a consumat mâncarea atunci când a putut suporta. La început, m-am gândit că nu puteam profita de cadavrele prietenilor mei morți. Apoi a devenit ceva natural, aproape o rutină zilnică, pentru că mâncarea făcea parte din combustibilul pentru a ieși de acolo. Am ales să trăiesc. Sunt mândru de ceea ce am făcut'', a mărturisit Canessa, pentru Daily Mail, din casa sa din Montevideo, Uruguay.
„Society Of The Snow”, o teribilă și emoționantă poveste despre supraviețuire
Remarcabila poveste de supraviețuire este relatată în noul film intitulat „Society Of The Snow”, aflat în top cinci pe Netflix.
Producția realizată de regizorul spaniol J. A. Bayona este cea mai apropiată versiune a realității prin ce au trecut el și ceilalți pasageri, spune Canessa.
Roberto Canessa era, în anul tragediei aviatice din octombrie 1972, un tânăr student la medicină în vârstă de 19 ani și unul dintre cei 45 de pasageri și membri ai echipajului - inclusiv 18 membri ai echipei sale de rugby Old Christians, precum și familia și prietenii acestora - la bordul unui zbor charter al Forțelor Aeriene uruguayene care zbura din Montevideo, Uruguay, către Santiago, Chile.
Prăbușirea
După ce o furtună a forțat grupul să petreacă noaptea în Mendoza, Argentina, înainte ca avionul să decoleze din nou pe 13 octombrie 1972 pentru ceea ce ar fi trebuit să fie o călătorie de 90 de minute, din cauza unei combinații fatale de turbulențe și a unei erori de pilotaj, aeronava a atins un vârf de 4.572 m.
Ambele aripi și coada au fost smulse. Restul fuselajului a alunecat apoi pe un ghețar cu peste 320 km/h înainte de a se opri în gheață și zăpadă.
Trei membri ai echipajului și nouă pasageri au murit pe loc, iar alți șase au pierit în zilele următoare din cauza rănilor și a temperaturilor negative.
Filmul descrie chinul și dilemele supraviețuitorilor în timp ce discută dacă să se hrănească sau nu cu cadavrele, unii dintre ei punându-și în gaj propriile cadavre pentru ceilalți dacă mor. În cea de-a noua zi, evitând să privească fețele morților, Canessa și alți trei supraviețuitori au dezbrăcat hainele de pe un cadavru și au desprins fâșii de carne înghețată, le-au întins și apoi le-au înghițit. Unii supraviețuitori au avut nevoie de mai mult timp decât alții pentru a-și depăși repulsia.
Avalanșa
Pe 29 octombrie, la aproximativ 16 zile după prăbușire, soarta i-a mai lovit odată, când o avalanșă a îngropat fuselajul în care se adăposteau. Alte opt persoane au murit.
Supraviețuitorii rămași au avut nevoie de trei zile pentru a săpa ca să iasă din zăpadă.
La două luni de la prăbușire, pe12 decembrie, când vremea s-a mai încălzit, Canessa și Parrado, eroii filmului, au decis să găsească un drum de ieșire din coșmarul în care trăiau.
„Momentul de aur”
De-a lungul a zece zile dificile, au parcurs 38 de mile, având cu ei provizii de carne umană înghețată și saci de dormit improvizați.
Canessa numește „momentul de aur" cel în care au zărit un țăran muncitor călare de cealaltă parte a unui râu învolburat.
Una din scenele filmului îl arată pe Parrado, după ce a fost salvat, sapând o groapă și îngroapând cu respect un mic sac de bumbac cu carne umană înghețată, rugându-se pentru prietenii morți.
Forțele Aeriene chiliene au chemat elicopterele, iar Parrado le-a condus la locul prăbușirii.
„Am folosit corpurile morților pentru a continua să trăim”
Scăparea bărbaților din ghearele morții a făcut senzație, presa numind-o un „miracol".
Au apărut imediat și întrebările. Cum ar fi putut supraviețui 72 de zile într-un mediu ostil.
În ziarele chiliene au apărut fotografii ale unui picior pe jumătate mâncat, făcute de membrii Cuerpo de Socorro Andino (Corpul de Ajutor Andin), iar adevărul teribil a devenit cunoscut.
Roberto Canessa, acum în vârstă de 70 de ani, unul dintre cei mai importanți cardiologi pediatri din lume, subliniază că transplantăm organe precum rinichi sau inimi după moarte pentru a salva vieți.
„În același mod, am folosit corpurile morților pentru a continua să trăim”, spune el.
Se încarcă comentariile...
