Video Locul straniu din Pădurea de Argint. Aici se află izvorul cu apă pură, căutat de un împărat
0Un strat subțire de zăpadă acoperă crestele Munților Metaliferi, oferind oaspeților lor o panoramă spectaculoasă. Satul Săcărâmb din Hunedoara se numără printre cele mai căutate așezări din zonă, în timpul iernii, datorită panoramei sale și a „pădurii de argint”.
Pădurea de fagi care înconjoară satul Săcărâmb din Hunedoara - un vechi centru minier faimos în secolele trecute a fost numită „pădurea de argint” (video - Adevărul).
Numele i-a fost dat de culoarea albă, lucioasă a scoarței arborilor, numiți fagus silvatica, varietatea leucodermis. Însă unii localnici i-au atribuit pădurii legende ciudate și proprietăți binefăcătoare neobișnuite.
Una dintre ele vorbește despre puterea vindecătoare a izvorului din Pădurea de Argint, locul de popas al împăratului Franz Joseph, în timpul călătoriei sale din Transilvania, din 1852. Împăratul habsburg s-ar fi întors la acest izvor și în anii următori, iar în cinstea lui localnicii au ridicat un monument, care poate fi găsit și în prezent în pădure.
„Povestea spune că împăratul a traversat pădurea, pe drumul pe care aurul extras de mineri era transportat spre Zlatna, oprindu-se în dreptul unui izvor. Aici a luat masa şi a băut din apa tămăduitoare a izvorului, despre care se spune că a aflat că aduce binefaceri sănătăţii. Apa acestui izvor este foarte pură şi este încărcată de energie, lucru stabilit de numeroase studii“, informa Alexandru Pavel Tokar, autor al monografiei Săcărâmbului.
Deasupra izvorului, poteca urcă la un vechi foișor de lemn, cu forma piramidală, folosit ca adăpost dar și cal loc de întâlnire al călătorilor că locul este unul cu totul neobișnuit datorită energiei pe care o resimt aici.
Ce se ascundea sub pădurea de argint
În Săcărâmb (video), înainte ca primele mine de aur și metale prețioase să fie deschise la mijlocul secolului al XVIII-lea, pădurile seculare acopereau complet ținutul greu accesibil dominat de crestele proeminente ale vulcanilor stinși.
Goana după aur a „îmblânzit” locul sălbatic și l-a animat cu oameni. Pădurile vechi de secole au fost retezate pentru ca numeroasele familii de mineri, venite aici din toate colțurile Europei în secolul al XVIII-lea, să poată ocupa puținele terenuri neaccidentate de pe versanți, unde oamenii au putut construi case și drumuri.
„Când a fost mai întâi descoperită această mină, munţii dimprejur erau acoperiţi cu păduri, dar lemnul de lucru necesar exploatării, îndeosebi cel pentru consolidarea cu lemn a minei înseşi, a golit locurile vecine de copaci înalţi, aşa că lemnul acum se aduce de departe, transportându-se cu pluta pe Mureş, la picioarele munţilor”, scria omul de știință Edward Daniel Clarke (1769-1822).
Apoi, nevoile lucrărilor din minele de aur și argint, aflate în plină expansiune în secolul al XIX-lea, au făcut ca pădurile seculare care acopereau munții să fie retezate.
„În veacurile XVIII şi XIX, minele de aici au fost considerate cele mai rentabile din Europa. De la deschiderea lor, în anul 1748, până în 1876, deci în 128 de ani, au dat o producţie de 40.423 de kilograme de aur, în valoare de 25.000.000 de florini”, scria publicistul Ion Rusu Abrudeanu, citând rapoartele oficiale ale epocii, în volumul „Aurul românesc. Istoria lui din vechime până azi” (1933). Din Săcărâmb au fost extrase de aproape două ori mai mult telur şi argint, potrivit estimărilor unor oameni de ştiinţă.
Exploatările forestiere au continuat și în secolul XX, iar pădurile regenerate au luat locul codrilor legendari. Minele de aur și argint s-au închis, până la mijlocul anilor 2000, iar satul Săcărâmb s-a cufundat treptat în liniște. Este însă căutat de amatorii de drumeții, în orice anotimp.
Se încarcă comentariile...
