Video Straniile cetăți de piatră din Metaliferi. „Flăcări jucau deasupra pământului. Acul busolei, când spre sud, când spre nord”
0Șiruri de creste cu forme stranii împodobesc Munții Metaliferi din Hunedoara, iar la poalele lor, în ținuturi neprielnice agriculturii, comunitățile au dăinuit de secole. Crestele „bulzilor“ sunt înconjurate de păduri întinse și păstrează în adâncuri bogății nemărginite.
Munții acoperă două treimi din suprafața județului Hunedoara, iar localnicii s-au simțit legați de ei din cele mai vechi timpuri.
Retezatul, cel mai sălbatic ținut montan al Hunedoarei, a păstrat neștirbite rămășițele grandioaselor glaciațiuni din lanțul Carpaților, mari circuri glaciare, împodobite de zeci de lacuri albastre, aflate la peste 2.000 de metri altitudine.
Pe crestele înguste care mărginesc văile tăiate de râuri repezi ale Retezatului oamenii nu au fost lăsați de natură să-și clădească sate şi drumuri, nu au putut urca cu animalele, iar pădurile au cuprins sălbăticia de la poalele custurilor de granit.
Și-au croit cu greu loc prin defileurile sale pentru a se apropia de munții știuți prin numeroasele legende născocite pe seama lor.
Vârfuri înalte și pante domoale ce ascund istorii de secole
Parângul învecinat Retezatului s-a dovedit a fi mai primitor cu locuitorii de la poalele sale, deși vârfurile lui se înalță până deasupra norilor. Parângul Mare atinge 2.519 metri, vârfurile Gemănarea, Stoiniţa şi Cârja depăşesc 2.400 de metri, iar alte 15 creste ale masivului au peste 2.300 de metri.
Vechile poteci de munte ale păstorilor din Valea Jiului, numiți momârlani, au fost transformate în șosele, iar unele, ca Transalpina, străbat acum culmi de peste 2.000 de metri.
În Munții Șureanu, dacii și-au clădit în urmă cu peste două milenii cele mai mari dintre cetățile cunoscute românilor.
Pe întinsele platouri din împrejurimi, aflate la peste 1.000 de metri altitudine, mărginite de pante domoale, urmașii lor au găsit locuri prielnice pentru a-și hrăni turmele și, mai târziu, pentru a-și întemeia mici așezări pastorale care și-au păstrat înfățișarea arhaică până în zilele noastre.
Pădurile ocupă acum cea mai mai mare parte a Munților Șureanu, în timp ce în limitele zecilor de mii de hectare ale acestora trăiesc câteva sute de oameni.
În Munții Poiana Ruscă, minele de fier deschise din vremea romanilor au dus la înființarea primelor așezări omenești închegate, într-un ținut cu numeroase peșteri ce le-au fost refugii oamenilor preistorici.
Fierul și pădurile au ținut în viață vreme de secole satele pădurenilor aflate la peste 1.000 de metri în Munții Poiana Ruscă, izolate de civilizație în lipsa drumurilor și departe de căile importante de comunicație. Pădurile acoperă și în prezent cea mai mare parte a munților, în timp ce satele din mijlocul lor par să fie sortite dispariției.
Aurul, legătura dintre oameni și munți
Niciunde însă în Munții României, legătura dintre om și munte nu pare să fi fost mai strânsă și mai paradoxală ca în Apusenii aflați în inima Transilvaniei. Ținuturile din Munții Apuseni, aflați în vestul României, sunt accidentate și mai puțin prielnice pentru agricultură și pentru creșterea animalelor, însă oamenii s-au așezat aici din cele mai vechi timpuri, captivați de marile lor bogății: pădurea și aurul din adâncuri.
„Două lucruri sunt prețioase în Munții Apuseni și le-au adus faima: oamenii și aurul. Sunt în țara noastră munți mai înalți și de o frumusețe grandioasă, dar le lipsesc pe dinăuntru filoanele de aur, iar pe dinafară așezările permanente de oameni, sub toate consecințele stâncii și ale anotimpurilor vrăjmașe. Numai în acești munți oamenii sunt legați pe viață și pe moarte de stânca nefertilă: sate crescute pe suprafața aridă a unui granit căptușit cu aur“, scria publicistul Geo Bogza, în volumul „Țări de piatră, de foc și de pământ“.
În partea sudică a Apusenilor, despărțiți de văile Crișului Alb și Mureșului, Munții Metaliferi din Hunedoara (video) au fost din cele mai vechi timpuri faimoși datorită uriașelor zăcăminte de aur și argint care au atras familii din toate colțurile Europei.
Primele mine de aur din Munții Metaliferi au fost înființate de romani, în secolele II-III d.Hr., însă au fost părăsite în secolele următoare odată cu invazia popoarelor migratoare. Activitatea minieră a fost reluată în Evul Mediu, iar de atunci sunt atestate cele mai multe așezări din Metaliferi.
Satele minerilor au fost așezate în locuri greu accesibile și prea puțin productive pentru agricultură și creșterea animalelor, însă aurul căutat febril în adâncuri, vreme îndelungată, a dus la supraviețuirea lor. Deasupra așezărilor miniere agățate de munți, crestele vulcanice dominante cu forme stranii au dat identitate locurilor, chiar și atunci când aurul a încetat de mult să mai fie căutat în munți.
Mineritul a ajuns istorie, însă locurile misterioase ca Dealul Calvariei din Săcărâmb, Vârful Setraș din Băița, bulzii din Hărțăgani, Bulzeștii de Sus și Tomnatec au rămas mândria localnicilor și repere turistice pentru cei care vor să exploreze Metaliferii.
Spre deosebire de vârfurile proeminente din Retezat și Parâng, îndepărtate la zeci de kilometri de așezările oamenilor, „colții de piatră” ai Metaliferilor sunt înconjurați de sate și apar călătorilor ca niște cetăți aproape imposibil de cucerit. De altfel, urcușul pe creste este extrem de dificil și periculos, iar fără a fi călăuziți de localnici, turiștii le pot admira doar de la distanță.
Muntele Vulcan, uriașul de la porțile Apusenilor
În nordul județului Hunedoara, trecerea călătorilor din ținuturile Metaliferilor spre Munții Apuseni are loc pe la poalele Muntelui Vulcan (video), unde Pasul Buceș-Vulcan leagă județele Hunedoara și Alba.
Aflat la 25 de kilometri de municipiul Brad, muntele cenușiu înconjurat de Drumul Național 74 Brad-Abrud se înfățișează ca un perete de stânci cu forme proeminente, care se ridică deasupra pădurilor și satelor localnicilor.
Vârful Vulcan se înalță la 1.263 de metri, iar stâncile sale ocupă o suprafaţă de cinci hectare şi prezintă o diferenţă de nivel de peste 500 de metri faţă de trecătoarea de la Buceş.
Calcarele sale păstrează numeroase urme de fosile, iar pe platoul de pe Vârful Vulcan s-au format mai multe doline, înconjurate de pădure. Sute de specii de plante, unele rare, împodobesc muntele vizibil de la zeci de kilometri, din Alba și din Hunedoara.
În afara monumentelor naturii, Muntele Vulcan este și un reper istoric. În timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848-1849, la poalele sale, moţii şi-au aşezat tabăra şi au purtat lupte grele pentru apărarea defileului.
Bulzii din Bulzești și Tomnatec
Tot în nordul județului Hunedoara, comuna Bulzeștii de Sus, aflată la 30 de kilometri de municipiul Brad, și-a primit numele de la „bulzii“ care îi domină așezările: bulzul Păuleștilor și bulzul Tomnatecului se înalță deasupra cătunelor greu accesibile, înghițite aproape complet de pădure.
În ultimele decenii au fost rar explorați de oameni, iar pădurea întinsă sub pereții lor de piatră a rămas netulburată.
„Pădurile reprezintă mai mult de jumătate din suprafaţa comunei, formând un cadru natural pentru protecţia fructelor de pădure şi a faunei specifice zonelor de deal şi de munte. Pădurile, în suprafaţa de 5.470 de hectare, au fost dintotdeauna fratele cel mai apropiat al bulzescului“, informează Primăria comunei Bulzeștii de Sus.
Alături de pădurile seculare ale Bulzeștilor, codrii s-au extins peste fostele pajiști și livezi ale satelor, sălbăticind așezările rămase nelocuite.
Aflat la poalele bulzului Tomnatecului și apropiat de bulzul Păuleștilor, vechiul sat Tomnatec a fost atestat încă din jurul anului 1500, dar a rămas aproape pustiu de câțiva ani. Recent, câteva familii de tineri s-au mutat aici, impresionate de frumusețea locului, de aerul curat și de pământul roditor de pe dealuri.
„Locul este superb, pământul este bun pentru că se pot cultiva orice legume aici, nu trebuie să le luăm din supermarketuri. Este un loc în care ne putem crește copiii, în mijlocul naturii“, spune Cristina, o tânără mutată aici cu familia din județul Teleorman.
Primele mine de aur din Munții Metaliferi au fost înființate de romani, în secolele II-III d.Hr.
„Piramida“ din Săcărâmb unde flăcările jucau deasupra pământului
Aflat la circa 25 de kilometri de Deva, deasupra văii Mureșului, satul Săcărâmb din Hunedoara (video) a fost o așezare minieră înfloritoare din România, cunoscută pentru resursele bogate de aur, argint și alte metale rare, descoperite în adâncurile Dealului Calvaria Mare.
Acest deal cu înfățișarea unei piramide, ilustrat în numeroase gravuri din secolele trecute, fusese aproape necunoscut până la mijlocul secolului al XVIII-lea, când locurile de la poalele sale nu erau ocupate de nimic altceva în afara pădurilor seculare.
La poalele conului vulcanic, potrivit legendei, flăcările care „bat pe comori“ l-au făcut pe românul Ion Amindeanu să descopere un bulgăre de aur, iar în curând mina deschisă aici a scos la iveală marile comori din adâncuri.
„Descoperirea aduce o mărturie însemnată cu privire la părerea universal răspândită printre mineri că flăcările care se văd uneori jucând la suprafaţa pământului denotă prezenţa unor vine metalice în fisurile din pământ“, scria omul de știință Edward Clarke, în secolul al XIX-lea.
Satul Săcărâmb a crescut rapid la poalele conului vulcanic, iar în următoarele două secole devenise un „Eldorado“ al Europei – tărâm al făgăduinței pentru cei atrași de febra aurului. Până la sfârşitul secolului al XIX-lea, potrivit unor autori, peste 40 de tone de aur au fost extrase din minele de la poalele Calvariei.
Alături de aur, telur și argint, au fost identificate aici peste 40 de minerale, unele rare şi valoroase, dar şi numeroase cristale cu forme deosebite, râvnite de colecționari.
Minele din Munții Metaliferi au fost închise în anii 2000, dar Săcărâmbul a rămas o destinație interesantă pentru călători.
„Se spune că Săcărâmbul este una dintre cel mai puternic magnetizate zone de pe Terra și că este unul dintre punctele de concentrație maximă a energiilor lumii. Și nu o spun oameni obișnuiți, într-un taifas la colț de stradă, ci studii științifice aprofundate ale unor specialiști“, informa localnicul Alexandru Tokar, autor al monografiei satului Săcărâmb.
Dealul Calvaria Mare ar fi locul în jurul căruia se concentrează energiile amintite de Tokar. Este privit, potrivit acestuia, ca un pol de atracție energetică, fiind o rămăşiţă a unui con vulcanic care se înălţa la peste 3.000 de metri, dar care fusese devastat de exploziile din timpuri străvechi.
În apropierea lui se întinde Pădurea de Argint, căutată de amatorii de ieșiri în natură. Unii au relatat că au trăit aici experienţe paranormale, în mijlocul pădurii care și-a primit numele de la fagii seculari cu trunchiuri albe.
Munții magnetici ai Băiței
Aflate la 20-30 de kilometri de municipiul Deva, în Munții Metaliferi, satele comunei Băița din Hunedoara (video) se înfățișează într-un relief spectaculos, dominat de un șir de creste vulcanice acoperite de păduri.
Vârful Setraș (Cetraș), cel mai impunător dintre ele, iese în evidență nu doar prin înălțimea sa de aproape 1.100 de metri, dar și prin forma sa proeminentă, de piramidă alungită, asemănătoare Retezatului și acoperită cu pădure.
La poalele Setrașului, spre valea Mureșului se întinde ținutul Băiței, împânzit în trecut de mine de aur, argint și cupru. De cealaltă parte, călătorii coboară pe drumuri forestiere în satele înconjurate de păduri vaste și de masivele calcaroase din Valea Geoagiului.
„Traseul spre vârful Setraș este dificil, pentru că sunt multe drumuri forestiere și te poți rătăci ușor în pădure, riscând să ajungi pe marginea unor râpe, ori pe stânci. Însă ajuns sus, la două ore de mers din satul Băița, priveliștea văzută de aici este minunată, fiind cel mai înalt vârf din Metaliferi“, povestește un localnic din satul Băița.
Muntele Setraș s-a format în urma vulcanismului și astfel a păstrat în adâncurile sale unele dintre cele mai bogate zăcăminte de metale prețioase. Unii oameni de știință au arătat că în unele locuri de pe Setraș au observat anomalii magnetice.
„Toate dacitele (roci vulcanice cu conținut ridicat de bioxid de siliciu) acestui masiv sunt puternic magnetizate, provocând deviația acului busolei. În cursul cercetărilor noastre am întâlnit pe creasta masivului un fenomen curios, și anume, unele stânci dacitice prezintă, în diferite zone ale lor, diferite direcții de magnetizare. Fenomenul se poate pune ușor în evidență cu ajutorul busolei, al cărei ac magnetic este atras când cu polul sud, când cu cel nord, dacă instrumentul este plimbat pe verticală și uneori și pe orizontală în apropierea stâncii“, arăta inginerul Dragomir Romanescu, în anii ’60.
În apropiere de muntele Setraș, Bulzul Hărțăganilor (video) se înfățișează aparent mai accesibil, datorită înălțimii sale de circa 800 de metri. „Cetatea de piatră“ izolată, la poalele căreia se înșiră gospodăriile mărginașe din Hărțăgani, și-a primit numele de la un fel de mâncare tradițională: mămăliga făcută cocoloș, amestecată cu brânză sau urdă.
Șansele de a găsi poteca spre creștetul muntelui sunt și mai mici în cazul Vârfului Bulz, din cauza văilor abrupte și a pădurii dese, însă vizita chiar și până la poalele lui merită făcută.
Se încarcă comentariile...
