Impact violent între un autoturism și un autocar pe DN 67., după ce unul dintre șoferi ar fi adormit la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier avut loc sâmbătă dimineață pe DN 67, în localitatea Meriș, județul Mehedinți, la kilometrul 38+800, unde un autoturism și un autocar au intrat în coliziune. Două persoane sunt rănite.

Autocar implicat în accident
Cele două vehicule au avarii considerabile. FOTO Total 24

Potrivit primelor informații, șoferul unui autoturism ar fi adormit la volan și a pătruns pe contrasens, unde a intrat într-un autocar,  potrivit Total24.ro

Impactul a fost violent.

La fața locului au intervenit polițiști rutieri, echipaje SMURD și ambulanțe SAJ, care au acordat primul ajutor și au securizat zona pentru desfășurarea cercetărilor. Traficul în zonă a fost restricționat temporar, circulația desfășurându-se alternativ până la degajarea carosabilului.

Autocarul efectua o cursă regulată de transport persoane în momentul producerii accidentului.

Potrivit unor surse, în autocar se aflau mineri.

În urma coliziunii, mai mulți pasageri au acuzat atacuri de panică, însă doar două persoane, inclusiv șoferul autoturismului, au necesitat îngrijiri medicale de urgență.

Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru investigații suplimentare.

Poliția a deschis o anchetă

Cele două vehicule au fost grav avariate.

Oamenii legii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă și urmează să stabilească, pe baza mărturiilor și a probelor, circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Primele indicii arată că oboseala la volan ar fi cauza principală.

Amintim că, în martie, un autocar în care se aflau 42 de persoane a fost implicat într-un accident pe Drumul Expres Pitești-Craiova, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism oprit, nesemnalizat.

Tot in martie, autoritățile din județul Galați au activat Planuri Roșii de Intervenție, după un accident grav produs pe Drumul European E581, la granița cu județul Vaslui. Un autocar din Republica Moldova, care circula pe ruta Chișinău – București s‑a răsturnat în afara carosabilului. Un om a murit, iar alți 14 au fost răniți.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite