George Motoi, titanul scenei românești care a debutat alături de „Prințesa Roșie“: „O nulitate sinistră! Dar era bună că ne-aducea sendvişuri la filmări“ VIDEO
0George Motoi, care a murit la 4 martie 2015, a debutat pe marele ecran alături de răsfățata Lica Gheorghiu, care nu avea nici talentul și nici fizicul necesar pentru a apărea pe scenă.
George Motoi s-a născut la Caliacra, în Bulgaria, tatăl său, militar român, fiind detaşat acolo. Dupa cedarea Dobrogei de Sud, în 1940, s-au mutat la Brăila. A absolvit Institutul de Teatru, în 1958, la clasa Irinei Răchiţeanu.
„Tatăl meu era militar şi a fost detaşat cu serviciul în Cadrilater, dar, la scurt timp după ce m-am născut, Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, iar noi a trebuit să ne întoarcem în România. Tata a fost trimis la Niculeşti-Jianu, o comună din Bărăgan, foarte aproape de Brăila, era militar acolo. Tatăl meu a fost şef de post de jandarmi, pe urmă a fost şeful pazei la locuinţa de vară a regelui“, povestea George Motoi de acea perioadă.
La începutul anilor ’60, George Motoi a fost distribuit de regizorul Mircea Drăgan în „Lupeni 29“, unde a jucat alături de Lica Gheorghiu, fiica lui Dej, care era prea puţin talentată pentru actorie. Filmul era o evocare a tragicelor evenimente din 5-6 august 1929, soldate cu moartea a 22 de mineri. Deşi aportul comuniştilor în organizarea acelei greve care a zguduit România interbelică a fost insignifiant, după 1948 noul regim a „confiscat“ protestul disperat al minerilor.
Întrebat după mulți ani de colega de scenă, George Motoi spunea: „O nulitate sinistră! Dar era bună că ne-aducea sendvişuri la filmări. Ne-aducea mere, sendvişuri, de toate, dar era săraca...“
În 1967, la Cluj, a fost distribuit în spectacolul „Caligula“, de Albert Camus, în regia lui Val Mugur, rol care-l consacră. După ce l-a văzut în acest spectacol, Radu Beligan, director pe atunci al Naţionalului bucureştean, l-a invitat să joace pe prima scenă a ţării.
George Motoi s-a mutat la Naţionalul din Bucureşti, în 1970, întrerupând la Cluj repetiţiile la „Hamlet“, în regia lui Vlad Mugur. Faptul că nu l-a jucat pe Hamlet până la căpat, din cauza plecării regizorului în străinătate, a fost unul dintre marile sale regrete.
În regia Malvinei Urşianu, a jucat în patru filme importante: „Serata“ (1971), „Trecătoarele iubiri“ (1974), „Întoarcerea lui Vodă-Lăpuşneanu“ (1979), „Liniştea din adâncuri“ (1982).
În ultimii ani, spre deosebire de mulţi dintre colegii săi, George Motoi a refuzat să joace în serialele de televiziune.
„Nu pot, după nişte roluri precum cel din «Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu», după «Adela», după «Trecătoarele iubiri», după «Pe aici nu se trece», «Marele singuratic», nu pot după astfel de personaje cu ţinută să joc rolul unui ţigan în vreo telenovelă. Ar fi degradant. E crezul meu de căpătâi să nu mă compromit. Ne concurăm cu noi înşine de fiecare dată. Nu vreau să cobor ştacheta, ar fi nedemn“, spune George Motoi într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.
El era de părere că „Nu s-a depăşit calitatea filmului din '70-'80. Noi am avut filme foarte mari, mari de tot. Se făceau şi filme proaste sau filme de comandă, cum le numeam noi. Dar era şi filmul de artă, care era totdeauna dus în Occident, era bine primit. Nu se putea pe vremea aia să nu faci şi nişte filme de serviciu, că altfel nu-ţi mai dădeau bani, dar se puteau construi şi mari filme. Sigur, sufeream din cauza unei cenzuri poate exagerate, dar, până la urmă, oamenii care conduceau destinele cinematografiei erau abili, ştiau să protejeze arta, s-o strecoare puţin“.
Se încarcă comentariile...
