Eroii pașnici care s-au opus extremismului. Povestea cutremurătoare a studenților care s-au ridicat împotriva lui Hitler
0Una dintre cele mai impresionante mișcări non-violente de protest împotriva unui regim totalitar a fost cea formată din studenți și profesori din Germania. Aceștia au avut curajul să-l conteste pe Hitler și pe naziști la apogeul puterii lor, sacrificându-se pentru dreptate și libertate.
Pe 18 februarie 1943, în jurul orei 11.00, la Universitatea din Munchen, în Germania Nazistă, doi studenți frați fac ceva de-a dreptul șocant: oferă studenților sute de copii ale unui pamflet care critica regimul nazist și pe Hitler. Era un act de curaj vecin cu inconștiența, un gest suicidal. Portarul universității vede ce se întâmplă, raportează autorităților iar cei doi sunt arestați imediat de Gestapo. Așa au fost prinși frații Scholl, doi dintre cei mai importanți membri ai organizației anti-naziste „Tradafirul Alb”. Este povestea cutremurătoare a unui grup de studenți și profesori, intelectuali germani, care au crezut că nazismul poate fi înfrânt printr-un protest pașnic, prin apeluri la conștiință și dreptate.
Un cerc de prieteni și o realitate care lovea crunt
Povestea acestei organizații unice în timpul regimului nazist începe în perioada 1940-1941. Hans Scholl și Alexander Schmorell studiau medicina la Universitatea Ludwig-Maximilians din München. Între ei s-a legat o prietenie foarte solidă, mai ales că împărtășeau aceleași idei. Printre altele, nu suportau național-socialismul. Ideile lor erau periculoase într-o Germanie infestată de nazism. Ideile le erau împărtășite de un întreg grup de studenți. Printre aceștia, sora lui Hans, Sophie Scholl, Wilii Graf și Christoph Probst. Cu excepția Sophiei Scholl, toți erau studenți la Medicină. Era în timpul războiului, iar Hitler declanșase faimoasa operațiune Barbarossa prin care atacase Uniunea Sovietică și deschisese un nou front în Est. Toți tinerii studenți de la Medicină erau instruiți ca medici militari pentru a servi armatei germane.
Nu erau trimiși permanent pe front, ci repartizați în companii studențești, alternând perioadele de studiu cu cele de practică și serviciu în spitale militare sau în cele de campanie în apropierea frontului. De exemplu, Willi Graf a fost trimis ca medic de campanie în Serbia, Polonia și Uniunea Sovietică începând cu luna mai a anului 1941. Abia în aprilie 1942 se întoarce la München pentru a-și continua studiile și îi întâlnește pe Hans Scholl și Alexander Schmorell. Ulterior, începând cu 23 iulie 1942, cei trei - Hans Scholl, Alexander Schmorell și Willi Graf - sunt trimiși pe frontul de Est ca medici pentru o perioadă de trei luni, alături de alți prieteni din a doua Companie Studențească. Din această postură ajung să se confrunte direct cu brutalitatea războiului. Acea realitate dură nu a făcut decât să le întărească convingerile anti-naziste.
Au văzut cu ochii lor brutalitatea îndreptată împotriva celor considerați „sub-oameni” și împotriva prizonierilor de război. Deși grupul lor este despărțit, fiind trimiși la diferite spitale de campanie, ei continuă să corespondeze și dezvoltă o puternică comunitate. Willi Graf notează mai târziu că era prima dată când putea împărtăși experiențele sale de război cu persoane care gândesc la fel. Tinerii studenți din Munchen au o atitudine diferită față de inamic. Stabilesc legături personale cu rușii, încălcând regulamentele militare. Refuză să-i vadă ca pe niște inamici. Cu această ocazie, au ajuns la concluzia că scopul politicii educaționale național-socialiste nu este dezvoltarea liberă a individului, ci supunerea acestuia obiectivelor politice ale regimului.
„Trandafirul alb”, o comunitate a gândirii libere într-o lume a extremismului
Întorși la Munchen, tinerii studenți cristalizează în jurul lor un grup de intelectuali care nu se simțeau infestați de ideologiile extremiste care puseseră stăpânire pe Germania încă de la începutul anilor '30. Așa că s-au constituit într-un grup numit „Trandafirul Alb”. Cititul, inclusiv al cărților interzise de regim, era una dintre preocupările esențiale ale cercului.
Literatura dezbrăcată de ideologie îi ajuta să-și formeze opinii și gânduri în mod liber. Citeau singuri, în grupuri mici sau în diferite conferințe, unde erau discutate toate opiniile lor. Citeau mai ales clasici germani, filozofi ai religiei și autori ruși sau francezi. Cursurile profesorului Kurt Huber de filozofie și musicologie erau foarte populare printre studenții de la diferite facultăți. Cercul „Trandafirul Alb” mergea la aceste cursuri. Așa au descoperit că sunt și profesori care le împărtășesc gândurile și revolta împotriva extremismului. Dar discuțiile libere erau cenzurate, iar întâlnirile cercului erau secrete pentru a fenta vigilența Gestapo și pentru a evita să fie arestați. Pe 17 iunie 1942, profesorul Kurt Huber participă pentru prima dată la o sesiune de lectură cu studenții din „Trandafirul Alb”. Discutând despre distrugerea valorilor morale, el subliniază clar: „Trebuie să se facă ceva, chiar astăzi!”.
Tocmai luase naștere o mișcare de disidență îndreptată împotriva nazismului, culmea, în inima Germaniei Naziste, la apogeul puterii sale. Toți membrii cercului, studenți de la diferite facultăți și profesori, au hotărât să-și riște viețile în numele libertății de expresie și a umanității. Erau convinși că se vor face părtași la toate crimele nazismului dacă vor păstra tăcerea și se vor face că nu văd sau nu aud ce se întâmplă. Așa că au hotărât să facă o revoluție pașnică, non-violentă, doar prin puterea ideilor. Sperau că vor putea convinge populația Germaniei, în special elitele, să li se alăture și să vadă cu adevărat cine erau Hitler și oamenii săi. În acel moment au devenit mai mult decât niște simplii studenți disidenți, cu preocupări ascunse de ochii regimului: deveniseră un simbol al rezistenței morale împotriva unui regim care controla absolut totul.
„Fiecare cetățean are responsabilitatea de a rezista nedreptății”
Ca primă formă de protest, Alexander Schmorell și Hans Scholl decid să scrie pamflete prin care descriu situația reală din Germania Nazistă, dezbrăcată de propagandă și iluzii. Totodată, îndeamnă oamenii să deschidă ochii, să-și adune curajul și să reziste, pașnic, nedreptății. Cei doi scriu primul pamflet în iunie 1942. „Mulți dintre noi tac când ar trebui să vorbească”, se arată în pamflet. „Fiecare cetățean are responsabilitate de a rezista nedreptății”, scriau aceștia. Urmează alte trei pamflete, în perioada iulie 1942-ianuarie 1943. „O națiune care-și ucide proprii oameni nu poate prospera (...) Este datoria noastră să refuzăm să participăm la crimele regimului”, scriau aceștia. Rezistenței se alătură și Sophie Scholl, Willi Graf și Cristoph Probst. La finele lui decembrie, li se alătură și profesorul Kurt Huber. Alexander, Hans și Willi scriau pamfletele, iar Sophie și Cristoph le distribuiau în rândul studenților, profesorilor, academicienilor și tuturor intelectualilor. Mai apoi, Probst le-a scos în afara Munchenului, răspândindu-le în țară. Sophie a reușit să mobilizeze exemplar studențimea, împrăștiind și lipind manifeste anti-naziste prin tot orașul și nu numai. "Puterea adevărului este mai mare decât frica” și „Nu tăceți, nu acceptați nedreptatea” erau alte mesaje cuprinse în pamfletele "Trandafirului Alb". Ultimele două manifeste au fost scrise cu ajutorul profesorului Huber. Primele pamflete au fost scoase în secret în casa părinților lui Schmorell. Ulterior, folosind o nouă tiparniță, mai eficientă, produc aproximativ 6.000 de exemplare. Hârtia, plicurile și timbrele erau raționalizate în timpul războiului, iar cumpărarea unor cantități mari era suspectă.
Himmler declanșează vânătoarea
Cum era de așteptat, au fost destui intelectuali germani care nu au vrut să aibă probleme cu regimul nazist, așa că au predat autorităților pamfletele primite prin poștă. Deținerea și distribuirea de materiale critice era strict interzisă în regimul nazist. Toată lumea era obligată să predea astfel de materiale poliției. Astfel, aproximativ o treime dintre cei 100 de destinatari au raportat primele patru pamflete. Mesajele de pe zidurile universități, din oraș, afișele anti-naziste lipite în afara Munchenului au stârnit imediat o vânătoare din partea oamenilor regimului. La Gestapo s-a sunat alarma.
Odată ce al cincilea pamflet a început să circule în tot orașul, lui februarie 1943, Gestapo decide la începutul să intensifice căutarea autorilor și formează o comisie specială de anchetă. Căutările anterioare ale autorilor necunoscuți ai „Pamfletelor Trandafirului Alb” nu au avut succes. Comisia de anchetă nu reușește inițial să obțină rezultate concrete. Cu toate acestea, Oswald Schäfer, director al biroului Gestapo din München între 1942 și 1945, plasează universitatea sub supraveghere sporită. Totul se termină pe 18 februarie 1943, când, în jurul orei 11.00, Hans și Sophie Scholl plasează copii ale celui de-al șaselea pamflet în fața sălilor de curs din clădirea principală a universității, aruncând restul exemplarelor în atrium.
Portarul Jakob Schmid observă și le confiscă. Ambii sunt arestați imediat de Gestapo, iar ulterior au loc și alte arestări. Până la sfârșitul lunii februarie, majoritatea membrilor cercului „Trandafirul Alb” sunt capturați. Heinrich Himmler ordonă și arestarea membrilor familiilor acestora. Studenții sunt exmatriculați, profesorul Kurt Huber e dat afară din Universitate iar cei care activau ca medici militari în Wehrmacht sunt lăsați la vatră. Șapte membri ai cercului „Trandafirul Alb” au fost condamnați la moarte și executați. Aproximativ 60 de susținători au fost judecați în instanță, mulți primind condamnări grele. Hans și Sophie Scholl, Alexander Schmorell, Willi Graf și Cristoph Probst au fost executați prin ghilotinare. Înainte să fie executată, Sophie Scholl a precizat: „rămân convinsă că am făcut ce era mai bine”.
Ulterior, conducerea studențească organizează o adunare la universitate pentru a se dezice de acțiunile "Trandafirului Alb" și pentru a-i insulta ca fiind „Trădători ai Patriei”.
Rudele și prietenii "Trandafirului Alb" încearcă să prevină executarea pedepselor prin cereri de clemență. Toate cererile sunt respinse, motivul invocat fiind că este „probabil cel mai grav caz de propagandă trădătoare prin pamflete”.
În pledoaria sa de apărare din 19 aprilie 1943, Kurt Huber subliniază că cercul a acționat din „motive etice, dintr-o necesitate interioară și luptând pentru dreptul […] la […] autodeterminare politică”.
Se încarcă comentariile...
