Dezastrul care i-a costat pe americani 60.000 de morți și 180 de miliarde dolari. De ce s-au implicat SUA în războiul din Vietnam

Războiul din Vietnam a fost unul dintre cele mai mari și costisitoare eșecuri din istoria externă a Statelor Unite. Americanii au pierdut 60.000 de soldați și aproximativ 180 de miliarde de dolari. Și astăzi sunt dezbătute motivele pentru care SUA a intervenit în Vietnam.

Americanii s-au implicat în Vietnam FOTO wikipedia

Războiul din Vietnam este unul dintre cele mai cunoscute conflicte din istoria contamporană a omenirii. Acesta a durat de la 1 noiembrie 1955 până la 30 aprilie 1975 și a implicat atât majoritatea statelor din zona Indochinei, adică Vietnamul, Laosul și Cambodgia, dar și mari puteri europene și mondiale precum Franța, Anglia și, mai ales, SUA, în mod direct, dar și China în mod indirect. Cea mai cunoscută perioadă a Războiului din Vietnam este cea din 1965 și până în 1973, etapa intervenției militare directe a Statelor Unite. Nici până astăzi nu au fost lămurite clar motivele pentru care americanii s-au implicat atât de mult într-un conflict militar atât de îndepărtat de propriul teritoriu, pierzând resurse umane și economice. 

Indochina, o victimă a colonialismului prinsă în mrejele Războiului Rece

Zona Indochinei, adică Vietnam, Laos și Cambodgia, a făcut parte din Imperiul Colonial Francez. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Indochina a fost ocupată și de armatele japoneze. Vietnamul, o țară măcinată de război și aflată sub presiunea forțelor de ocupație, era împărțit între stăpânirea colonială a francezilor (a Guvernului de la Vichy) și a armatelor invadatoare ale Japoniei.

În perioada 1944-1945, seceta, dar și exploatarea cruntă franco-japoneză a dus la o foamete care a ucis, în Vietnam, peste un milion de oameni. În acest context, s-a format o armată de guerillă vietnameză, Vietminh, cu scopul de a elibera Vietnamul de sub ocupația franceză și japoneză. Liderul Vietminh era Ho și Min, un comunist. Acesta a și răspândit, de altfel, ideile comuniste în zona de nord a Vietnamului. După capitularea necondiționate a Japoniei și retragerea unei bune părți a trupelor nipone din Indochina, pe data de 2 septembrie 1945, în fața a peste 500.000 de oameni, Ho și Min a declarat independența Republicii Democrate Vietnam. Marile puteri victorioase ale celui de-Al Doilea Război Mondial nu au recunoscut existența acestui stat. Din contră, au căzut de acord că Vietnamul aparținea Franței. Așa a început Războiul din Indochina. Trupele expediționare britanice au sosit în Vietnam, au ajutat cu arme și logistică trupele franceze. La rândul lor, americanii au  cheltuit peste un miliard dolari oferind asistență Franței pentru recucerirea Vietnamului.

Practic, Statele Unite au susținut din punct de vedere financiar aproximativ 80% din costurile primului război din Indochina. În van, în urma bătăliei de la Dien Bien Phu din 1954, trupele expediționare franceze au fost înfrânte de armata lui Ho și Min, care creștea de la un an la altul. În plus, transformarea Chinei în stat comunist a oferit lui Ho și Min un ajutor neașteptat. După retragerea francezilor din Indochina, prin Tratatul de Pace de la Geneva din 1954, Marile Puteri au convenit asupra independenței Vietnamului. Țara avea să fie împărțită de-a lungul paralelei de 17 grade până la organizarea alegerilor generale. Vietnamul de Nord, stat comunist, era condus de Ho și Min. De cealaltă parte, Vietnamul de Sud, condus de Ngo Dinh Diem, se dorea a fi stat democrat, susținut de SUA, după model occidental. Corupția regimului Ngo Dinh Diem, dar și represaliile dure împotriva presupușilor susținători ai Vietcong și ai lui Ho și Min au făcut ca mulți vietnamezi din sud să fugă în nord. Președintele american Dwight Eisenhower a observat, de altfel, alături de alți experți ai Statelor Unite, că „80 la sută din populație ar fi votat pentru Ho Și Min comunist”.

După asasinarea lui  Ngo Dinh Diem și presiunea constantă a Vietminh, războiul a reizbucnit între Nord și Sud. De această dată, din 1965, americanii au intervenit tot mai mult în conflictul din Vietnam. Se estimează că în total peste 3 milioane de soldați americani au participat la Războiul din Vietnam, dintre care un milion și jumătate combatanți. Numai în 1968 peste 80.000 de soldați americani luptau activ pe fronturile din Vientam. În cele din urmă, Vietminh a reușit să unească Vietnamul și să-l transforme într-un stat comunist. Per asamblu, Războiul din Vietnam a fost privit ca un uriaș eșec al politicii externe americane. Se estimează că au murit aproximativ 60.000 de americani în Vietnam iar cheltuielile cu războiul și pierderile s-au ridicat la aproape 180 de miliarde de dolari. Pe lângă soldații uciși în misiune, alți 150.000 au fost răniți, iar peste 800.000 au suferit din cauza stresului post-traumatic. 

Americanii și-au luat misiunea de "cruciați" anti-comuniști

Chiar și astăzi, motivele care au dus la intervenția americană în Vietnam sunt discutate. Primul motiv și cel mai timpuriu a fost izbucnirea Războiului Rece. Expansiunea comunismului în Europa s-a extins la nivel mondial. Statele Unite, o putere a lumii, a reacționat. În aceste condiții, președintele SUA Harry Truman s-a gândit că diviziunea est-vest în sfere de influență este valabilă și în Asia. Așa că s-a pregătit să implice America în lupta împotriva extinderii comunismului la țările vulnerabile, post-coloniale, din Asia de Sud-Est.

Președintele SUA a privit totul ca pe o luptă pentru deținerea controlului sferelor de influență așa că a oferit sume uriașe francezilor pentru recuperarea Indochinei. În mișcările de independeță ale lui Ho și Min, președintele american nu vedea decât un asalt comunist asupra democrației. Dwight Eisenhower, succesorul lui Truman la președinția Statelor Unite, a continuat să vadă lucrurile la fel ca predecesorul său. Privea luptele din Vietnam drept un război între comuniști și anti-comuniști. În plus, ar fi înțeles greșit intențiile chinezilor. Președintele Einsenhower era convins că în ajutorul Vietnamului de Nord vor sări comuniștii chinezi. În realitate, China nu s-a implicat direct.

Fără să învețe nimic din ceea ce pățiseră francezii în Indochina și în ciuda constatărilor evidente că aproximativ 80% din populația Vietnamului îl susține pe Ho și Min, americanii s-au considerat probabil un soi de cruciați ai democrației în lupta contra comunismului. Până în 1960 au trimis peste 1000 de consilieri militari în Vietnamul de Sud, plus echipamente militare și bani. 

Teoria efectului domino

Tot președintele Dwight Eisenhower a elaborat teoria efectului de domino. Acesta credea că dacă o țară va deveni comunistă, mai ales în zonele vulnerabile precum Asia de Sud-Est, toate celelalte din jur vor urma același drum, ducând la o răspândire mondială a comunismului. Această teorie a fost exprimată public la o conferință din 1954, referindu-se la răspândirea comunismului în Indochina. Așa a justificat în general intervenția americană în Vietnam, prevenirea răspândirii comunismului în Asia și anihilarea cuiburilor comuniste din zonă. De aceea, ajutoarele oferite Vietnamului de Sud au continuat și în perioada mandatului lui JF Kennedy, ba chiar a fost inaugurată etapa implicării totale. O gafă care va bântui total administrația americană. Un rol imporant l-a avut vice-președintele Lyndon Johnson care, în 1961, a vizitat Vietnamul și a făcut greșeala de a-l convinge pe Kennedy să-l susțină în continuare pe Ngo Dinh Diem, un dictator care pierduse aproape total sprijinul populației. Au cântărit greu și recomandările reprezentaților speciali americani trimiși în Saigon pentru documentare. Aceștia au mers pe retorica lui Truman și Einsenhower, de "salvare” a Vietnamului de comunism. Acești reprezentanți speciali au recomandat trimiterea a peste 8000 de soldați americani în Indochina, ca forță de susținere pentru Vietnamul de Sud, dar și utilizarea forței aviatice.

Un eveniment bizar și o cascadă de erori

În plus, rapoartele conțineau erori grave, fiind total desprinse de realitatea din Vietnam. Pe de o parte, Johnson părea orb la realitățile politice din Vietnam și susținea un tiran care executa oameni și care alungase, prin politicile sale, mii de vietnamezi în tabăra lui Ho și Min, iar de cealaltă parte, consilierii militari raportau eronat că terenul de luptă în Indochina este comparabil cu cel din Coreea (acolo unde americanii au ajutat Coreea de Sud), fără a fi deosebit de dificil. În plus, oamenii lui Kennedy au subestimat trupele nord-vietnameze și capacitate lor de luptă. Nu era un război convențional ca în Coreea, pe care americanii să-l domine, ci unul ascuns, de guerillă, în junglele dese ale Indochinei, un adevărat coșmar pentru soldații Statelor Unite.

După asasinarea lui Kennedy și preluarea mandatului de către Lyndon Johnson, Statele Unite s-au implicat total în Vietnam. Pentru a avea mână liberă în fața Congresului, se presupune că președintele american a mințit sau pur și simplu a exagerat un eveniment din Golful Tonkin. Președintele Johnson, susținut de secretarul Apărării Robert McNamara, a lansat ideea că USS Maddox, un distrugător american, ar fi fost atacat de bărci ale guerillelor nord-vietnameze. Statele Unite aveau pretextul potrivit pentru a se implica în război. Primul contingent de pușcași marini a ajuns în Vietnam în anul 1965.  Johnson spera că va câștiga rapid contra armatelor „de țărani” vietnamezi din Nord și va deveni un erou al supremației democratice americane în lupta contra comunismului. Nu avea să știe că începea de fapt dezastrul pentru americani.