Cum și-a trăit Nicolae Ceaușescu ultimele trei zile din viață. Abandonat de toată lumea, încerca să mituiască soldații cu un milion de dolari
0Nicolae și Elena Ceaușescu au murit pe 25 decembrie 1989 sub tirul plutonului de execuție. Ultima zi din viața acestora a fost în total disonanță cu ceea ce îi obișnuise propaganda timp de câteva decenii. Din omul atotputernic al României, Ceaușescu devenise un „moșneag firav și derutat”.
Pe data de 25 decembrie, la ora 14.50, Elena și Nicolae Ceaușescu mureau sub tirul plutonului de execuție. În doar trei zile, dictatorii României comuniste deveniseră fugari, inculpați și în cele din urmă condamnați la moarte. Abia în ultimele zile din viața lor, retușurile și imaginea idealizată a propagandei căzuseră, iar Ceaușeștii erau văzuți oameni în carne și oase, cu nevoi, spaime și slăbiciuni.
Fuga Ceaușeștilor, cele câteva ore în care au fost abandonați de toată lumea
La cinci zile după ce începuse Revoluția în Timișoara, poporul s-a dezlănțuit și la București. Pe 22 decembrie, la ora 12.06, Nicolae și Elena Ceaușescu fugeau cu un elicopter de pe sediul Comitetului Central. Asta după ce revoluționarii au spart ușile și ai pătruns în clădire. Pe lângă piloți, în elicopter au fost luați și Emil Bobu și Manea Mănescu, lacheii dictatorului, dar și două gărzi de corp. La Snagov, a fost făcută o escală. Ceaușescu a cerut încă două elicoptere cu trupe și întăriri. Nu avea de unde să știe că începea o aventură în care avea să fie abandonat de toți cei din jurul lui. Bobu și Mănescu au fost lăsați la Snagov. Cuplul dictatorial a luat din nou elicopterul,, plănuind să ajungă la Târvgoviște. Pilotul de elicopter i-a abandonat primul.
Auzise în căști că ordinul era "să-i prindem pe Ceaușești”. În momentul acela i-a lăsat efectiv pe marginea drumului. Pilotul a motivat că există riscul să fie doborât și a aterizat pe drum, în apropiere de comuna Boteni, Argeș. Stăpânul României comuniste, alături de soție și gărzile de corp, ajunseseră să facă auto-stopul. Ofițerii de Securitate care-l însoțeau pe Ceaușescu au oprit o mașină la întâmplare. S-a întâmplat să fie cea a medicului Nicloae Deca. Era o Dacie în care cuplul prezidențial pornise la drum către Târgoviște. Auzind de cele întâmplate, medicul Deca a scăpat și el de Ceaușești. A motivat o defecțiune tehnică și i-a abandonat prin comuna Văcărești.
Între timp, și una dintre gărzile de corp s-a evaporat. Singurul ofițer de Securitate rămas alături de Ceaușești a reușit să rechiziționeze mașina unui cetățean, Nicolae Petrișor, o Dacie neagră. Practic, Nicolae Petrișor s-a văzut obligat să-i ducă pe Ceaușești la Târgoviște. Acolo au încercat să ajungă la Miliție, dar sediul era ocupat de revoluționari. Aventura a continuat pe jos, mai apoi cu mașina către Ulmești și Rățoaia. Între timp, au fost abandonați și de ultima gardă de corp. Nicolae și Elena Ceaușescu, în numai câteva ore, se transformaseră din stăpânii României comuniste în doi bătrâni neputincioși, fără bani și la cheremul poporului pe care-l obijduiseră.
„Bătrâni, hăituiți, obosiți, flămânzi....Căzuseră în cursa aceasta aduși de destin. N-aveau pe nimeni alături. Și nimeni n-ar mai fi vrut să aibă de-a face cu ei. Nu mâncaseră în acea zi. Dimineața lui i se făcuse injecția cu insulină. Dar după șocurile primelor ceasuri, golise două sticluțe de coniac Courvoisier. Uitaseră la garda de corp și geanta ei plic cu cecurile. Iar în mașina doctorului Decă, un misterios colet alb, luat din Palatul Snagov. Nu purtau nimic asupra lor: nici acte, nici bani, nici merinde. În urmă cu doar trei ceasuri, aveau o țară”, preciza Lavinia Betea, în carte „Ceaușescu și epoca sa”. La scurt timp au fost arestați, iar în cele din urmă au ajuns la sediul garnizoanei din Târgoviște, unde au și rămas până la proces.
Trei zile de prizonierat și speranțe deșarte
Odată ce au ajuns în unitatea militară comandată de locotenentul colonel Andrei Kemenici, Ceaușeștii au fost cazați într-un birou din cadrul unității. Practic, era o cameră cu cinci paturi cazone în care Elena și Nicolae Ceaușescu au fost închiși. Kemenici a anunțat la București despre prezența Ceaușeștilor. ”Să nu executați ordinele lui Gușă”, striga disperat Ceaușescu, considerându-l trădător. În schimb, îi ruga să asculte de ordinele lui Stănculescu numit de el, în dimineața zilei de 22 decembrie, ministru al Apărării. Nu avea de unde să știe că revoluționarii lui Iliescu îl numiseră deja ministru al Armatei pe Nicolae Militaru.
În orice caz, Ceaușescu suferise un șoc. Stările sale alternau și promitea marea cu sarea paznicilor, în speranța că-l vor ajuta să evadeze. ”În prima noapte petrecută în cazarmă, Elena Ceaușescu a ațipit de câteva ori. El n-a închis ochii, s-a plimbat ca leul în cușcă. A încercat iar să-și convingă paznicii să-i ajute să evadeze. A mărit continuu mita lor. Voia să meargă la Voinești sau la televiziune. Iar dimineața i-a transmis colonelului Kemenici rugămintea să-l împrumute cu bani ca să mănânce la popotă cu ofițerii: voia să le vorbească”, preciza Lavinia Betea în aceeași lucrare.
În acele momente, Ceaușeștii păreau mai umani ca oricând, fără cosmetizarea propagandistică, fără aureola de semizei. Au cerut să doarmă unul lângă celălalt. Ceaușescu se simțea rău. Era balonat și nu mai avea vlagă. În tot acest timp, începuse nebunia în București. Apăruseră „teroriștii”. Se trăgea de peste tot. Unii revoluționari cereau înarmarea populației. Așa cum spun mulți specialiști, ”teroriștii” nu au existat.
Românii, cel mai probabil Securitatea și Armata, s-au împușcat unii pe alții, sub tirul diversiunilor venite din partea celor care preluau puterea în locul Ceaușeștilor, dar și prin intermediul zvonurilor false de la TVRL. Kemenici mărturisea că trei zile Ceaușescu a trăit o cumplită iluzie, crezând că oamenii care încercau să ia cu asalt unitatea militară vin să-l salveze. Continua să spere că va putea mitui pe soldații și va ajunge la Voinești, acolo unde va pune pe picioare o rezistență. Nu dorea să creadă în ruptul capului că românii nu-l mai vor. Era convins că totul a fost aranjat la Malta și că agenturile străine dau o lovitură de stat.
„Doi bătrâni nebuni care nu știau nici ei pe ce lume trăiesc”
Din cauza zvonurilor legate de teroriști, cu trupe străine care dau asalturi asupra României, dar și a presiunii populației, pe 23 decembrie, Nicolae și Elena Ceaușescu sunt mutați efectiv într-un TAB. Adică un Transportor Amfibiu Blindat, un vehicul blindat de transport. Au fost îmbrăcați în uniforme pentru a nu fi recunoscuți. Soldații care-i păzeau le-au explicat că nu pot da drumul la căldură, fiindcă tocmai el, Nicolae Ceaușescu, prin politicile de austeritate îi lăsase fără combustibil și alte dotări necesare.
Vânăt de frig, așa cum spune Lavinia Betea, Ceaușescu continua să încerce să mituiască soldații. „Țara este pierdută dacă nu-mi dai drumul......Ia două-trei transportoare și oameni credincioși. Vom forța intrarea în București. Vreau să merg la Televiziune, să vorbesc poporului”, spunea acesta în miezul nopții comandatului mașinii. Le-a promis soldaților, că, dacă-l ajută să fugă, vor primi un milion de dolari. A ajuns chiar să implore să i se împrumute bani pentru o cămașă curată.
„Ca o ironie a sorții i-a fost dat să retrăiască rușinea copilului ajuns în capitală fără bani de bilet”, preciza Lavinia Betea în ”Ceaușescu și epoca sa. Soartea Ceaușeștilor era pecetluită, spun și martorii oculari. Era doar un simulacru care ducea la inevitabilul execuției. Mai mult decât căderea unui dictator, în acele zile de prizonierat se spulberase definitiv mitul „marelui cârmaci”, al liderului invicibil, costmetizat cu atâta grijă de propagandă. Fără insulină, fără bani și mâncare, înghețați de frig și epuizați, Ceaușeștii stârneau mila celor din jur. Erau doi bătrâni desprinși de realitate care așteptau, fără să-și dea seama, clipa morții. Între timp, psihoza teroriștilor funcționa de minune și practic pregătea mental poporul pentru uciderea Ceaușeștilor.
„În acele zile însă, românii erau încredințați de presă că ”teroriștii" au făcut zeci de victime ca să-i apere pe Ceaușești de furia poporului. Însuși membrii comandoului de execuție au acționat convinși că-și răzbună colegii uciși”, scria Lavinia Betea în lucrarea deja menționată. „Noi ne luptam între noi și ei, săracii, erau doi bătrâni nebuni care nu știau nici ei pe ce lume trăiesc", mărturisea comandantul Kemenici ulterior.
Ultima zi de viață
Pe data de 25 decembrie, la ora 5.30 dimineața, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost scoși din TAB și duși în dormitor. Au renunțat la uniforme și s-au schimbat în hainele pe care le purtau în momentul în care au fost prinși. Răpuși de oboseală nici nu mai puteau opune rezistență și nici se mai gândeau să-și mai mituiască gardienii. După ce s-au schimbat au fost băgați din nou în TAB, fiind anunțați că vor fi preluați de o comisie venită de la București. De fapt, era tribunalul încropit de Iliescu în ”numele poporului”. Tribunalul Militar Excepțional a fost alcătuit în baza unui decret semnat de Iliescu, președintele CFSN, deși nimeni nu-l mandatase în funcție. Întreg procesul, așa cum vor mărturisi și alții, a fost un simulacru, prin care încercau să scape cât mai repede de Ceaușești.
„Pe vreo doi-trei de acolo, din sala de judecată, Ceaușescu îi promovase. E clar de ce nu s-a vrut să fie judecat. Eu cred că toți cei din conducere au vrut să-l omoare. După ce Iliescu primește puterea de la comandantul Armatei, Stănculescu merge la televiziune și asigură pe toată lumea că o să fie în regulă(...) Deci problema nu era cu comunismul, ci cu Ceaușescu. Le-a spus oamenilor să stea pe loc că nu va păți nimeni nimic. Este un discurs care-ți arată cursul evenimentelor. Sigur că interesul lor era să-l elimine pe Ceaușescu, care era un hazard, nu putea să fie lăsat să supraviețuiască. Faptul că s-a întâmplat ce s-a întâmplat după 22 decembrie era și mai motivant, pentru că nimeni nu a spus: „Nu-i executați, haideți să facem un proces”. Toți ziceau că daca-l lasă în viață vor muri oameni în continuare. A fost o lovitură clară de palat, o execuție de tip stalinist, foarte simplu”, preciza istoricul Mădălin Hodor, pentru Adevărul, anul trecut.
Imaginea Ceaușeștilor era sugestivă în ultima zi din viața lor. Era pentru prima dată când oamenii îi vedeau așa cum sunt, bătrâni, bolnavi, desprinși de realitate. „De acolo a ieșit Ceaușescu( n.r. din TAB): mai năuc, mai jigărit și mai la capătul puterilor decât ar fi putut să-l arate orice regizor(....) Țepii de barbă crescuți pe fața pergamentoasă, înstrăinau și mai mult figura moșneagului firav și derutat de reprezentarea oficială. Apoi au coborât-o pe ea. O zgripțuroaică șleampătă și rea, cu părul zburlit și cu ciorapi răsuciți pe picioare. Nepieptănată și nespată de trei zile(.....) O caricatură incredibilă a Ceaușeștilor de la televizor!”, se arată în "Ceaușescu și epoca sa”. După un simulacru de proces în care dictatorii au fost tutuiți și trași la răspundere, s-a dat sentința. Au fost duși la zid și executați, la ora 14.50.
Se încarcă comentariile...
