Video Cel mai frumos motan din lume e român: pisicile din România care au cucerit lumea
0România şi-a confirmat dominaţia pe scena mondială a frumuseţii feline. În cadrul Campionatului Mondial Felin 2025, desfășurat la ROMEXPO București, pisicile crescute în țara noastră au dominat competiția la toate categoriile, în fața a peste 750 de participanți din 35 de țări. Trei pisici au fost desemnate cele mai frumoase.

Titlul de Cel mai frumos motan din lume i-a revenit lui Wild Forest’s Nordri, un impunător exemplar din rasa Norvegian de Pădure, născut în România. Nordri devine astfel Campion Mondial 2025, după ce anul trecut fusese declarat și Campion European.
Iar performanţa s-a dublat - şi chiar triplat - printr-o poveste de familie unică: fiul lui Nordri, Wild Forest's Quasar în vârstă de 7 luni, a fost şi el desemnat cel mai frumos motănel din lume în 2025, însă de această dată a adus victoria Elveţiei, ţara în care locuieşte acum, potrivit unui comunicat al organizatorilor.
Astfel, România semnează o dublă victorie genetică: tată şi fiu, ambii campioni mondiali în acelaşi an, născuţi în aceeaşi felisă românească RO*Wild Forest's.
Wild Forest's Nordri, care în 2024 a fost şi Campion European, devine astfel primul motan din România ale cărui linii de sânge domină podiumurile internaţionale, un alt fiu de-al său - Wild Forest's Prosecco - reuşind, în acest an, să învingă "vikingii" chiar la ei acasă, cucerind prestigioasa Cupă a Scandinaviei, în cea mai dificilă competiţie a celor mai mari rase de pisici - Maine Coon şi Siberiene.
Succesul României a fost completat de o altă performanță istorică: Kira Kiralina, o pisică britanică albastră cu păr scurt din Bucovina, a câștigat aurul mondial la categoria femele castrate – o premieră absolută pentru România.

Vedeta absolută a popularităţii la Campionatul Mondial Felin a fost un motănel salvat de pe stradă.
Spark, un motănel fără pedigree, dar cu o poveste de film, salvat şi readus la viaţă în secţia UPU a Facultăţii de Medicină Veterinară din Bucureşti, a furat inimile publicului şi ale arbitrilor, devenind Vicecampion Mondial la categoria "Pisici de casă" - o categorie special creată pentru a promova empatia, incluziunea, salvarea şi adopţia pisicilor abandonate.

„Ca posesor de doi vagabonzi, Spark și Ken, vreau să zic că apreciez iniţiativa organizatorilor de a avea şi secţiunea: "pisica de casă" la o competiție atât de prestigioasă, cum e Campionatul Mondial Felin. E un mesaj clar, venit chiar din partea crescătorilor, că, şi pentru ei, adopţia este extrem de importantă”, a transmis jurnalista Sonia Simionov.
Succesul de la Bucureşti a traversat continentele!
Associated Press, The Washington Times şi ABC News au relatat despre eveniment, descriindu-l drept "cel mai mare show felin din lume".
Este pentru prima dată în istoria FIFe când presa internaţională de top scrie despre o competiţie organizată în România - o performanţă istorică semnată de Felis Romania.





















































