Care a fost adevărata cauză a morții lui Iisus Hristos. Teoriile conspiraționiste privind Învierea Mântuitorului

Oamenii de știință au încercat să explice rațional cauza decesului lui Iisus Hristos, ziua morții și posibilitatea ca acesta să fi reînviat. De-a lungul timpului au fost emise mai multe ipoteze, de la cele care spun că IIsus nu ar fi murit pe cruce până la furtul cadavrului de către apostoli. 

Iisus Hristos a murit pe cruce FOTO arhivă

Conform relatărilor evangheliștilor din Noul Testament, Iisus Hristos a fost prins în grădina Ghetsimani, dat de farisei pe mâna romanilor, bătut, torturat și în cele din urmă crucificat în Vinerea Mare. Trupul său a fost depus în mormântul donat de Iosif din Arimateea. După 34 de ore, Iisus a Înviat. Cea care a descoperit mormântul gol a fost Maria Magdalena. Îi găsise pe soldații care păzeau mormântul, tocmai ca nu cumva cineva să fure cadavrul, adormiți.

Un înger i s-a arătat „Căutati pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat!”, le-a spus acesta. Mai apoi, Iisus Hrisos s-a arătat Fecioarei Maria, dar și celor 12 ucenici. Una dintre întâlnirile dintre Iisus și însoțitorii săi a avut loc în Gallilea. Pe lângă apostoli, la întâlnire au asistat și alți 500 de „frați” cum sunt numiți în Scripturi.

Ultima dată Iisus a fost văzut pe Muntele Eleonului atunci când s-a înălțat la cer.

Oamenii de știință s-au arătat, însă, mereu sceptici cu privire la evenimentele povestite în Scripturi. Mai ales, spuneau aceștia, nu există dovezi clare și logice care să suțină Învierea și ridicarea la cer. De-a lungul timpului, specialiștii în diferite domenii au încercat să explice științific moartea lui Iisus, dar și posibilitatea învierii. 

Sursele care atestă existența lui Iisus ca personaj istoric real

Au fost și voci în lumea științifică care au arătat că însăși existența lui Iisus Hristos este controversată. Majoritatea specialiștilor spun însă că a fost un personaj istoric real. Probabil născut în anul 4 e.n, în orașul Bethleem Efrata, a trăit în jur de 29-30 de ani, fiind atestat inclusiv de istorici și scriitori de limbă latină. Unul dintre aceștia, Flavius Josephus, un roman de origine evreiască, bun cunoscător al realităților iudaice, scria:

„Era în acele vremuri un om înţelept numit Iisus. Este drept să-l numim om, pentru că era un izvor de lucruri minunate, un învăţător atât de bun încât oameni primeau adevărul cu plăcere. A atras de partea lui pe mulţi evrei, dar şi pe mulţi dintre cei numiţi gentiles. El era Hristos şi atunci când Pilat, la sugestia celor puternici din rândul nostru, l-a condamnat la moarte pe cruce, cei care l-au iubit de prima dată nu l-au abandonat, aşa că le-a apărut lor în viaţă, a treia zi, aşa cum profeţiii au proorocit. Aşa că tribul numit al creştinilor, după dânsul, trăieşte şi astăzi”.

La rândul său, istoricul roman Tacitus îl pomenește în Anale, spunând că „Cristus, de unde vine şi numele creştinilor, a fost condamnat la crucificare în timpul domniei lui Tiberius, fiind trimis la moarte de către procuratorul Pontius Pilat”. Nu în ultimul rând, Iisus Hristos apare menționat de Suetonius care face referire le el, explicând de ce împăratul Claudius a a lungat din Roma o comunitate de evrei. 

Teoriile privind moartea și învierea lui Iisus Hristos

Dacă existența lui Iisus, ca personaj istoric real, a fost demonstrată cu ajutorul surselor documentare, învierea acestuia a fost privită cu cel mai mare scepticism de comunitatea științifică, începând cu secolul al XVIII-lea. Adică, din punct de vedere anatomic, biologic, chimic și fizic era imposibil ca o ființă decedată să poată reînvia la 34 de ore, adică mai bine de o zi și de o noapte.

Tocmai de aceea au fost elaborate tot felul de teorii care să explice științific propagarea ideii de înviere și mai apoi răspândirea creștinismului. Una dintre primele teorii în acest sens a fost a germanului Karl Friedrich Bahrdt. În anul 1780, acesta sugera că Iisus, cu ajutorul susținătorilor săi, a simulat moartea utilizând substanțe care să reducă ritmul cardiac și să provoace o stare de comă indusă. Aceste substanțe ar fi fost furnizate de spițerul Luca, unul dintre apropiații lui Iisus. Tot Bahrdt susținea că cel care a reușit mai apoi să-l trezească din starea comatoasă a fost Iosif din Arimateea, cel care avea conexiuni puternici cu secta essenienilor, a căror doctrină semăna izbitor cu învățăturile predicate de Iisus.

O teorie asemănătoare a fost emisă de Heinrich Paulus, în anul 1802. Acesta credea că Iisus a intrat în comă dar, cumva și-a revenit în interiorul mormântului. Ipoteza lui Paulus a fost susținută și de Friederich Schleiermacher în 1830.

La rândul său, Karl Venturini, tot la începutul secolului XIX, emitea o variantă asemănătoare. Din punctul de vedere al lui Venturini, IIsus și-a revenit din starea comatoasă în interiorul mormântului și a fost salvat de un grup de susținători, bănuiți a fi tot din secta essenienilor.

În anul 1965, un specialist britanic în domeniul biblic, Hugh J. Schonfield, scria cartea „The Passover Plot”. Prin intermediul ei lansa o altă teorie privind moartea și învierea lui Hristos. Schonfield spunea că, de fapt, crucificarea, moartea și învierea au fost atent planificate de Iisus și susținătorii săi. Totul ar fi fost pus la punct în mod meticulos. Britanicul spune că în timp ce Iisus era pe cruce, unul din susținători i-a dat în loc de apă, o susbstanță care i-a indus o stare comatoasă. Mai apoi Iosif din Arimateea, l-a dat jos de pe cruce, l-a dus într-un loc ascuns și l-a trezit la viață. 

Cum a murit de fapt Iisus Hristos

Mulți specialiști, mai ales în domeniul medicinei au infirmat însă toate aceste ipoteze privind moartea trucată a lui Iisus Hristos și le-au considerat aberante. Medici specialiști au studiat atent mărturiile privind torturile îndurate de IIsus, dar și crucificarea. În urma acestor studii, concluzia a fost că nici un om nu ar fi supraviețuit mai mult de câteva ore în acele condiții. Iisus a fost torturat, vlăguit până la starea de comă, a pierdut cantități enorme de sânge, până la crucificare, iar în cele din urmă organismul a cedat în urma ridicării pe cruce.

Specialiștii spun că este imposibil ca cineva să-i fi trucat moartea, în acele condiții, sau să-l fi readus la viață, cu mijloacele medicale din aceea perioadă. Pur și simplu, a fost dovedit că Iisus a murit pe cruce. Medicul american C. Truman Davis a explicat în cadrul unui articol amplu efectele torturilor asupra organismului lui Iisus Hristos. Este de ajuns să vorbim despre biciuirea din fortăreața Antonia. Iisus a fost lovit cu un bici, cu bile de metal la capete, până aproape de comă.

„La început curelele au tăiat pielea. Mai apoi, în timp ce loviturile de bici continuau, șfichiul pătrundea adânc în țesuturile subcutanate producând o sângerare abundente din capilarie și venele de sub piele. În cele din urmă s-a ajuns la sângerarea arterială din zona mușchilor. Bilele de plumb de la capătul curelelor, la început produceau răni adânci, pe suprafețe mari pentru ca mai apoi să sfâșie carnea. Pielea de spate atârna în fâșii lungi iar întreaga zonă era o zonă greu de descris, o masă de țesuturi sângerânde. Atunci când centurionul și-a dat seama că prizonierul este aproape mort, a cerut soldatului să se oprească”, preciza Truman Davis în „A physician s view of the crucifixion of Jesus Christ”. Tot medicul american spune că moartea lui Iisus a survenit din cauza unui atac de cord provocat de șoc dar și de lichidul care a invadat pericardul. Stopul cardio-respirator s-a produs după ce unul dintre legionari și-a înfipt lancea între coastele lui Iisus, străpungându-i pericardul.

Alte opinii medicale arată că moartea a fost produsă de un cumul de factori. Iisus era epuizat, cu pierderi masive de sânge, iar crucificarea nu a făcut decât să-i grăbească sfârșitul într-un ritm alert. Fără să mai aibă puterea de a-și mai susține greutate trupului în încheieturile străpunse de piroane, în șoc hemoragic, Iisus nu mai putea respira, din cauza blocajului la nivel mușchilor brațelor și pieptului, iar lovitura de lance a fost decisivă. Iisus a murit pe data de 3 aprilie, anul 33 d Hr, la câteva ore de la urcarea pe cruce. Era oricum aproape mort când ajunsese pe Golgota, din cauza șocului hemoragic, dar și a traumatismelor suferite timp de aproape o săptămână.  

Învierea, cel mai mare mister al creștinismului

În ceea ce privește învierea, există susținători chiar și în tabăra științifică. Specialiști precum doctorul Rodney Holder de la Trinity College, Cambridge spun că dacă nu ar fi avut loc învierea lui Iisus, apostolii nu ar fi fost motivați să răspândească noua credință cu atâta zel, mulți pierzându-și viața în martiriuri cumplite. Și nu s-au dezis nicio clipă. O dovadă este și transformarea subită, ca în urma unui șoc, a lui Pavel, cel care anterior refuzase să creadă în originea divină a lui Iisus. Pavel îl întâlnește pe Iisus, după înviere, pe drumul Damascului. Aceea întâlnire îl va schimba total. În plus, alți 500 de susținători au fost martorii prezenței lui Iisus după răstignire. În orice caz, învierea nu poate fi nici explicată științifică, dar nici infirmată, rămânând un mare mister al omenirii.