Foto Adevărul din spatele morții domnitorului care l-a întrecut în ctitorii pe Ștefan cel Mare. Secrete descifrate
0La 370 de ani de la trecerea în eternitate a lui Matei Basarab (1580-1654), domnul Țării Românești, un istoric a dezvăluit în premieră pentru „Adevărul“ o serie de lucruri necunoscute despre voievodul care l-a întrecut în ctitorii pe Ștefan cel Mare.
Matei Basarab a fost unul dintre cei mai longevivi domnitori ai Țării Românești, având o domnie de 22 de ani. Cu toate acestea, el nu este la fel de cunoscut ca alți domnitori, deoarece, după cum subliniază istoricul Florin Epure, perioada sa de domnie nu a fost marcată de conflicte armate: „Fiindcă nu a fost la fel de sângeros precum alți domnitori, pentru că nu și-a marcat domnia numai de războaie, istoria l-a tratat, cred eu, nedrept pe voievodul al cărui strănepot a fost Constantin Brâncoveanu, deși realizările sale sunt peste ale multor domni pe care istoriografii i-au studiat mai în amănunțime, iar timpul i-a expus cu mai multă bunăvoință“. Anul acesta se împlinesc 370 de ani de la moartea sa.
„Cel mai mare domn al Țării Românești“ era văzut ca „al doilea Mihai Viteazul”
Florin Epure a subliniat despre domn și faptul că turcii se temeau să-l înfrunte direct, întrucât „îl vedeau ca pe un al doilea Mihai Vodă Viteazul, de aceea au vrut de multe ori să-l prindă și să-l ucidă“.
La împlinirea a 370 de ani de la moartea lui Matei Basarab, istoricul a precizat din nou că cel considerat și de către marele Nicolae Iorga drept „cel mai mare domn al Țării Românești“ are dreptul la o reparație istorică și morală.
Prof. dr. Florin Epure, directorul Direcției de Cultură Vâlcea, și-a dedicat întreaga activitate aprofundării studiului domniei lui Matei Basarab care își găsește liniștea în Mănăstirea Arnota din Costești, Vâlcea, cunoscută drept „Meteora României“, dată fiind amplasarea sa pe masivul din Munții Căpățânii.
Urmat la tron chiar de cel pe care l-a sluțit tocmai ca nu-i fie succesor
Acesta a dezvăluit o serie de amănunte, până acum neștiute, despre ultimele zile din viața domnului, fiind convins că Matei Basarab a fost omorât și că nicidecum nu a murit de moarte bună, cum s-a crezut până acum, fiind urmat la tron chiar de cel pe care l-a sluțit tocmai ca nu-i fie succesor.
Specialistul a povestit în exclusivitate și cum mormântul domnitorului a fost profanat și, timp de trei ani, osemintele sale dezgropate au fost lăsate „la cheremul câinilor“, înainte de a fi mutate de la Târgoviște la Arnota, de către nepotul său, Preda Brâncoveanu.
Travestiul, metodă de salvare a vieții
„S-au împlinit 370 de ani de la trecerea în eternitate a celui mai destoinic, înțelept și pravoslavnic voievod care s-a aflat pe tronul Țării Românești. Matei Basarab, «nepotul răposatului Io Băsărabă voievod» și fiu al vornicului Danciu din Brâncoveni. În cei 22 de ani de domnie s-a arătat ca mare protector al culturii și artelor, apărător al țării și al tradiției ortodoxe și ca mare ctitor de lăcașuri sfinte. Dar, spre sfârșitul vieții, Matei Vodă s-a confruntat tot mai acut cu răzvrătirea semenilor, de uneltirile boierilor, dar mai ales cu ambiția albanezului Vasile (Coci) Lupu, domnul Moldovei, de a lua tronul Țării Românești, pentru fiul său Ioan, cu sprijinul turcilor“, a menționat prof. dr. Florin Epure despre urzelile care aveau să ducă la decăderea voievodului și aveau să-i marcheze în final un sfârșit nemeritat.
Prima tentativă a lui Vasile Lupu de a cuceri tronul Țării Românești a avut loc în luna mai a anului 1635, pe când Matei Vodă se afla la Curtea din Brâncoveni: domnul muntean a reușit să stopeze această acțiune militară, dar a urmat un lung șir de astfel de încercări.
„Bătălia de la Finta, lângă Târgoviște (17 mai 1653), i-a adus lui Matei Basarab victoria decisivă. În această luptă, un glonț căzăcesc l-a rănit pe Matei Vodă la picior, dar el a continuat să-și îmbărbăteze soldații cu sabia; sub el au fost împușcați trei cai. În cele din urmă, Vasile Lupu și ginerele său cazac, Timuș Hmelnițki, au suferit o înfrângere zdrobitoare și abia s-au salvat fugind travestiți lăsând toată tabăra și pe bieții pedeștri la pierire. Izbânda de la Finta a marcat momentul final al confruntării dintre voievozii rivali. Deznodământul luptei a fost acela că domnul Gheorghe Ștefan a revenit pe tronul Moldovei“, a menționat istoricul vâlcean, amintind și că după nici un an avea să izbucnească răscoala dorobanților și seimenilor.
Șantajul și dezinformarea
Doar că acordul obținut în urma negocierilor în final a fost încălcat tot către protestatarii care inițial recurseseră la un șantaj: „Acești soldați cu simbrie erau nemulțumiți de tendința autorităților și a boierimii de-ai asimila cu țăranii dependenți, iar domnul refuzase să le plătească soldele cum promisese, înainte de bătălia de la Finta. Și profitând de o ieșire a lui Matei Basarab spre Argeș, la 20 martie 1654, la înapoiere, răsculații «i-au închis porțile și i-au ieșit înainte [...] oprind pe domnul lor ca să nu mai intre în cetate, zicând că de acum înainte nu le mai trebuie să le fie lor domn, ci, sau să iasă din țară, sau să se călugărească». Așa l-au oprit timp de trei zile să nu mai intre în Cetatea Târgoviștei, silindu-l să le promită mari sume de bani“.
Doar că, odată întors în cetate, Matei Basarab a avut parte de și mai multe surprize neplăcute: „După intrarea domnului în Cetatea de Scaun, slujitorii «nu să mai așăzară», spune cronica, «ci, ca niște lupi flămânzi, și ziua și noaptea, zbiera și umbla pre la casele boierilor, ca niște calici de-i pedepsea [...]. Nimenilea nu le putea sta împotrivă». Marii boieri, Ghinea Ţucală vistierul, Radu Vărzaru, marele armaș, și clucerul Socol Cornățeanu au fost uciși. De aici reținem informația că domnul se vindecase de rana căpătată la Finta și era perfect sănătos mental și fizic, contrar zvonului răspândit, preluat de altfel și de călătorul Paul de Alep, cum că domnul «nu mai știa ce-i cu dânsul, deoarece dăduse în mintea copiilor»“.
Știrile contradictorii
Afirmația potrivit căreia Basarab nu ar mai fi fost în toate mințile, este de părere prof. dr. Florin Epure, vine în contradicție cu relatarea potrivit căreia domnul a participat la slujba Sfintelor Paști din biserică: „S-a menționat că «a stat [în picioare] în dreptul jilțului său». În plus, a mai fost o știre, pe care tot călătorul sirian a dat-o, cu două zile mai devreme (30 martie), cum că Matei Vodă organizase un ospăț la care îl invitase și pe patriarhul Macarie și cu care avusese o discuție după care își luase rămas bun de la el. Așadar, domnul nu a dat, în realitate, nicidecum vreun semn de slăbire, de boală sau, și mai mult, de senilitate, cum avea să se consemneze mai apoi“.
Mai mult, din cronica lui Radu Popescu reiese și că Matei Vodă a petrecut toată iarna cu tulburările din țară și intenționa ca, în primăvară, să pregătească un război decisiv cu răsculații: „Ci gândesc de voi avea zile, să aduc, în primăvară, 30.000 de tătari și pre craiu [Gheorghe Rákóczi al II-lea] cu ungurii, să-i lovească fără veste de toate părțile și să se puie supt sabie toți cei mai mari, să piară ca niște tâlhari“.
Doar că nu a mai apucat să-și îndeplinească acest plan pentru că: „Domnul Țării Românești s-a stins din viață în dimineața zilei de 9 aprilie 1654, la vârsta de 66 de ani. După relatarea unui cronicar contemporan („Chronicon Fuchsio-Lupino-Oltardinum“), Matei Vodă a murit «dis-de dimineață în palat, în locul obișnuit, sub cerul liber [în loggia palatului] pe când ședea în jețul său» sau cum a notat acesta: «moritur mane in aula, solito loco sub din in sedilii sedens»“.
Dovezile complotului
Prin urmare, sunt destule indicii care demonstrează, explică istoricul, faptul că Matei Basarab nu a murit de moarte bună, dezinformările având rolul de a ascunde astfel adevărul: „Este greu de crezut că la vârsta lui, fiind și bolnav, așa cum se spune, domnul a fost lăsat să stea afară, la prima oră a dimineții, la început de aprilie când vremea era rece, și așa să-l surprindă momentul cel de pe urmă al morții. Cu atât mai mult, nu poți lăsa singur un om aflat într-o stare gravă de boală și care nu mai era în deplinătatea facultăților mintale. Aceste zvonuri au fost aruncate de uneltitori pentru a ascunde adevărul și de a arăta că toate evenimentele ce vor urma s-au petrecut într-o stare de deplină normalitate“.
Informațiile false nu aveau să se oprească aici: „Un alt zvon generator de panică în rândul cetățenilor a fost acela că un atac iminent se profila din partea cazacilor. Paul de Alep a scris despre acest lucru - «Din pricina aceasta, toți locuitorii Țării Românești trăiau într-o frică necurmată, de Hmelnițki și de cazaci. În fiecare zi umbla acest zvon: ”Vin cazacii, au intrat în țară!”. Noaptea nu se mai dormea, astfel că supușii săi, pe care îi asuprise cumplit, au părăsit țara, cu oștirea sa și cu toți cei care au conspirat ca să-l omoare, spunând: ”Cum, din timpurile străvechi și până acum n-a venit la noi încă un sol din partea țarului nostru, acum vine unul, tu îl trimiți înapoi pe sol?»“.
Știrile alarmiste aveau, așadar, darul să bulverseze atmosfera, mai este de părere directorul Direcției de Cultură Vâlcea.
«Cârnul» a venit „întâmplător” chiar când a murit domnitorul
De altfel, mai amintește acesta, chiar și cronica spune că, „înainte să-și dea sufletul domnul, chiar Ignatie, mitropolitul țării, a sosit”. Iar boierii țării s-au adunat pentru a ține sfat: „Pe loc au ales domn pe un boier numit Constantin, dintr-o familie domnească“.
Era vorba despre fiul lui Șerban, fostul domn al Țării Românești: „Matei Basarab nu a vrut ca acesta să-i fie succesor. Și ca să se știe acest lucru, l-a și însemnat la nas, pe când acesta era tânăr. Era o modalitate folosită în acea vreme să fie însemnați cei nevrednici“.
Cu toate acestea, Constantin Serdarul din Dobreni, fiul nelegitim al lui Radu Șerban (domn între anii 1602-1611), a ocupat tronul în mod abuziv, pe calea unui complot politico-militar, mai spune istoricul: „«În silă și fără dreptate», sub numele de Constantin Șerban «Cârnul», a urcat pe tron. Dar, ca să nu dea de bănuit că vrea să uzurpe tronul țării, a stat anterior mult timp plecat, iar mai apoi a spus că a aflat de starea de boală a domnului când a ajuns «întâmplător» în Capitală“.
„Trădare, dar să o știm și noi“
Prof. dr. Florin Epure amintește și opinia lui Miron Costin, potrivit căruia un rol de seamă în alegerea ca domn a lui Constantin Șerban l-ar fi avut de fapt slujitorii: „Costin avea să menționeze că «încă nu ieșise sufletul den Matei vodă deplin, când seimenii și dărăbanții, carii la aceia semeție să suise den izbânda cu Matei vodă, cât nici domnia, nici pre boieri întru nemică nu bagă în samă, precum s-au arătat apoi și aievea fapta lor, au rădicat pre Constantin vodă domn și au dat cu pușcile cu sinețile de veselie»“.
Există o serie de întâmplări care ridică semne de întrebare justificate despre ce s-a întâmplat cu adevărat în acele zile, atrage atenția istoricul Florin Epure, amintind și că: „Se știe că a doua zi, pe 10 aprilie, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului pentru noul domn, care a ținut până la prânzul acelei zile. Ceremonia a fost întreruptă pentru înmormântarea lui Matei Basarab, în pronaosul Bisericii Domnești din Târgoviște, deși dorința sa fusese să fie dus la Arnota. Dacă Matei Basarab a murit pe 9 aprilie, de ce n-au lăsat să treacă trei zile de priveghi, așa cum recomandă tradiția creștină? Se vede că totul s-a făcut în mod precipitat și că în capitală exista o situație încordată. Orașul pare că era blocat dacă ținem cont de faptul că solii nu mai pot să-și obțină informațiile de la sursă, iar ceremonia de înhumare nu s-a putut face la ctitoria de la Vâlcea, conform ultimei dorințe a defunctului“.
„Domnul murise în condiții misterioase înainte de data anunțată de complotiști”
Specialistul a menționat și ce anume îl determină să creadă că Matei Basarab a fost victima unui complot ce a urmărit asasinarea sa: „Putem trage concluzia că domnul murise în condiții misterioase mai înainte de data anunțată de către complotiști, ceea ce le-a dat răgazul să ducă la bun sfârșit alegerea lui Constantin Șerban. Această suspiciune trebuie pusă în legătură cu scrisoarea principelui Gheorghe Rákóczi către mama sa, principesa Zsuzsanna Lórántffy, redactată pe 14 aprilie 1654, în care îi spune că Ioan Boroș îl anunțase cu o săptămână înainte (adică pe 7 aprilie) de posibila sfârșire din viață a voievodului muntean. «De-ar da Dumnezeu să nu fie adevărat», spunea solul craiului ardelean. Asta ne poate lămuri și de ce a fost înhumat la numai 20 de ore de la data anunțată a decesului (9 aprilie)“.
Succesorul oficial, îndepărtat de la Curte printr-un șiretlic
Un alt aspect observat de istoric este legat de personajul care ar fi trebuit de fapt să-i urmeze la tron lui Matei Basarab, nimeni altul decât nepotul acestuia: „Demn de luat în seamă este că marele spătar Diicu Buicescu, cel pe care domnul îl desemnase ca succesor la tron, nu se afla la Curtea Domnească în momentul complotului și al morții lui Matei Basarab”.
Acesta plecase în grabă, la 30 martie, „nevoit să părăsească orașul” ca să meargă la Buicești, în județul Olt, unde, „în mod misterios, fiul său se afla grav bolnav, trăgând să moară”: „A fost timp suficient ca uneltitorii să-și pună planul în aplicare, cred eu. Pentru că, fiind sigur pe sprijinul lui Matei Basarab în problema succesiunii la tron, Diicu Buicescu a plecat în Oltenia fără să fi luat vreo măsură în prealabil, pentru a nu fi surprins de evenimente neașteptate, tocmai în această perioadă când în Capitală atmosfera era atât de încordată, din cauza ridicării seimenilor care, coincidență sau nu, printre alte revendicări cereau cu insistență abdicarea lui Matei Vodă aflat «pe patul de suferință», dacă este să ne luăm după unele cronici“.
Sluțirea, practică folosită pentru a-i marca pe cei care nu erau doriți la domnie
Chiar și cronicarul Radu Popescu avea să scrie că Diicu Buicescu, „trăgând nădejde la domnie“, înștiințat de unii din „prietenii lui“, de iminenta moarte a lui Matei Vodă, „au venit în grabă în cetatea de scaun“, dar n-a mai avut ce să facă, așa că s-a văzut nevoit să se supună noului domn „și i-au sărutat mâna“.
Iar ca să repete în mod ironic istoria, după ce a ajuns în tronul țării, Constantin Șerban a avut de grijă să-l sluțească în același fel, de altfel la modă în acele vremuri, „însemnându-l la nas“ pe Buicescu, ca să fie sigur că nu va mai aspira vreodată la domnie, deși gestul în cazul său nu funcționase.
Prof. dr. Florin Epure a mai remarcat încă un aspect care l-a pus pe gânduri și care vine în sprijinul teoriei sale legate de asasinarea lui Basarab: „Ca recompensă, Constantin Șerban Cârnul «au plătit pe slujitori cu un haraci deplin [...] și au ertat dorobanților și călărașilor dijma și oieritul și au îmbrăcat pe toți cu postav bun». Ca recompensă pentru ce? Nu pentru trădare?“.
Odihna veșnică... mai târziu
Mai trist este că nici măcar după moarte, Matei Basarab nu s-a bucurat de liniște, după cum istoricul vâlcean avea să afle tot din vechile documente, despre profanarea care a avut loc la scurt timp după înmormântarea domnitorului: „Osemintele vrednicului voievod și ale familiei lui vor avea o soartă foarte tristă, care ne-a fost redată de hrisovul lui Grigore Ghica voievod: «[Matei Basarab] au făcut și această Mănăstire Arnota den temelia ei, făgăduind cum să-i zacă oasele acolo, fiind o mănăstire în lături și departe de răutăți, către munte. După aceia... l-au îngropat în tinda bisericii domnești iar apoi, fiind multe răutăți și robii în țară de limbă străină, i-au scos oasele afară și au stătut câtăva vreme acolo în besearecă. Iar deacă stătu Mihnea a fi domnu țării în urma lui Constantin Vodă, fiindu-i oasele tot dezgropate, le-au trimis cu cinste tocma acolo la această Mănăstire Arnota, precum au fost poftit până era în viață“.
Bunicul lui Constantin Brâncoveanu a adus osemintele în necropola din Vâlcea
Cel care i-a îndeplinit lui Matei Basarab ultima dorință avea să fie chiar nepotul său, Preda Brâncoveanu, nimeni altul decât bunicul patern al viitorului domn Constantin Brâncoveanu: „Preda Brâncoveanu a adus osemintele unchiului său la ctitoria de la Arnota, în vremea și cu sprijinul domnului Mihnea al III-lea (1658-1659)”.
De altfel, piatra tombală din marmură albă, care se poate vedea și astăzi în pronaosul bisericii, a fost lucrată cu multă măiestrie de meșterul sibian Elias Nicolai, având gravată stema țării cu vulturul purtând crucea în cioc, trofee și arme, soarele și luna, și textul inscripționat de jur-împrejurul lespedei funerare în care se menționează: „Aici zace Matei Basarab, din mila lui Dumnezeu odinioară stăpân și domn al Țării Românești, bărbat înțelept, îndurător și milostiv, întemeietor și înnoitor a multe biserici și mănăstiri, niciodată biruit, ci biruitor și a multe învingeri învingător preaslăvit, înfricoșător dușmanilor, prietenilor de folos, îmbogățitor al țării sale, cel ce, cu multă bogăție și întru toate îndestulat, în lină pace a domnit douăzeci și trei de ani; a adormit întru domnul în cinstite bătrâneți, în anul Domnului 1654“.
Se încarcă comentariile...
