"Glumele penale" - o moda printre pustii Timisoarei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toti autorii falselor alarme cu bomba au fost prinsi de Politie

Zeci de locatari ai unui bloc din Timisoara au fost scosi din apartamentele lor, in urma cu doua luni, de "o gluma penala" facuta de patru pusti. Ei au sunat la o familie de batrani si au spus ca "intr-o masina din fata este o bomba care va exploda". "Da' ce aveti cu noi, ca n-am facut rau la nimeni?", au intrebat, ingroziti, batranii. Politia, care a sosit imediat la fata locului, a scotocit toate ungherele blocului de zece etaje plus parcarea din apropiere. N-au gasit nici urma de bomba, ci doar mare de oameni speriati, care nu intelegeau de ce sunt evacuati din case. In tot acest timp, cei patru pusti de 15 ani, elevi la mai multe licee din Timisoara, stateau langa telefonul pus pe speaker si se amuzau copios de vocea ingrozita a batranului. Veselia era cu atat mai mare cu cat "poanta" cu bomba era a doua farsa pe ziua respectiva. Cu numai cateva minute inainte, sunasera o colega de clasa careia i-au spus ca sunt politistii care-i ancheteaza fratele arestat pentru furturi. Stimulati de prima reusita, au format la intamplare ca sa anunte si o bomba. Au plecat veseli din locuinta lui B. Emanuel, nebanuind ca nici dupa o luna vor avea fiecare cate un dosar penal pentru incalcarea legii referitoare la actele de terorism. Pentru falsa alertare, ei risca pana la trei ani de inchisoare sau amenda, plus decontarea banilor cheltuiti de Politie in actiunea de verificare. Aceeasi pedeapsa o risca si S. Bogdan, de 17 ani, elev la Liceul de Arta Ion Vidu din Timisoara. Pe 20 ianuarie a.c., Bogdan a decis ca doua ore de limba romana inseamna prea mult pentru el. A pus mana pe telefon si l-a anuntat sec pe portar: "Aveti o bomba in scoala. La ora 2 va exploda". Cursurile au fost suspendate pana pirotehnistii au stabilit, inca o data, ca este vorba de o alarma falsa. "Fiecare anunt de acest gen e tratat cu maxima seriozitate. Nu poti sa risti. Adevaratii teroristi pe asta mizeaza. Anunta multe alarme false si o data e reala. Cand termini ancheta intr-un astfel de dosar, afli ca in spatele unui apel de acest gen sta un motiv penibil", spune subcomisarul Adrian Dumbrava, seful Biroului arme, explozivi, substante toxice din cadrul Politiei Timis. Din 2002 si pana acum, in toate cele opt cazuri de amenintare cu bomba inregistrate in Timisoara, autorii au fost descoperiti si s-au ales cu dosare penale.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite