Generaţia Peter Pan: adulţii care refuză să se maturizeze

Din cei 3,3 milioane de tineri români cu vârste de până la 35 de ani, mai bine de 42% locuiesc împreună cu părinţii. FOTO Shutterstock

Ajunşi la 30 de ani sau chiar mai în vârstă, aşa-numiţii „adultescenţi“ ezită să plece din casa părinţilor şi să urmeze reţeta clasică a maturităţii: carieră, casă, copii

Adulţii la care se manifestă sindromul Peter Pan sunt cei care, asemenea personajului de poveste, refuză să crească. Orice acţiune ce implică asumarea unor responsabilităţi, pe cont propriu, nu are nicio şansă în faţa acestor adulţi doar în buletin, cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani. Continuă să se comporte ca nişte adolescenţi şi trag de timp pentru a mai putea să copilărească o vreme, motiv pentru care sociologii i-au botezaţi generic şi „adultescenţi“. 

Cariera lor nu se află într-un punct definitoriu, nu ştiu încotro se îndreaptă, au sau nu relaţii, dar toţi fug de căsătorie şi, mai ales, de copii. Planurile lor de viitor includ, cel mult, o vacanţă de vară.

În presa britanică au apărut recent materiale, în urma unui sondaj, care titrau alarmate existenţa a peste trei milioane de britanici, cu vârste cuprinse între 20 şi 34 de ani, care încă locuiesc cu părinţii, pentru că este mult mai uşor să le aşeze altcineva masa şi să le rezolve problemele.

România are generaţia ei

Acest fenomen care ia proporţii, până la nivelul la care putem vorbi de o întreagă „generaţie Peter Pan“, a prins rădăcini şi în România. Conform unor statistici publicate în 2013 de Comisia Europeană, din cei 3,3 milioane de tineri români cu vârste de până la 35 de ani, mai bine de 42% locuiesc împreună cu părinţii.

În principal, tinerii au motivat această alegere spunând că le este mai comod să locuiască acasă, dar au menţionat şi lipsa banilor necesari pentru a achiziţiona sau închiria o locuinţă. Fenomenul este întâlnit şi la tinerii din Bulgaria, Italia şi Portugalia, unde jumătate din ei, în medie, nu reuşesc să se desprindă de părinţi. 

România este, prin tradiţie, o ţară de proprietari, spre deosebire de occidentali, care se axează mai mult pe închirierea locuinţelor decât pe achiziţionarea unei case. În actualele condiţii economice, nu este este de mirare că mai mult de 90% din tinerii români consideră că achiziţionarea unei locuinţe reprezintă o problemă foarte serioasă, după cum reiese dintr-o cercetare iniţiată de Barometrul de Opinie Publică - Tineret, în anul 2008. Aproximativ 70% dintre tineri declarau, la acel moment, că nu deţin o locuinţă proprietate personală.

Generaţia Peter Pan din România nu stă prea bine nici la capitolul căsătorie, reiese dintr-o serie de studii realizate de Institutul Naţional de Statistică. Numărul relaţiilor oficializate a scăzut treptat la noi în ţară, din anul 1990 şi până în 2002, an în care 129.018 de cupluri şi-au jurat iubire veşnică. Până în 2007, numărul cuplurilor care s-au căsătorit a crescut până la 189.000 , pentru ca mai apoi să se înregistreze o scădere continuă a numărului de căsătorii. Astfel, în anul 2011 s-au oficiat doar 105.599 de căsătorii, acesta fiind cel mai mic număr de perechi care au ales să împartă bune şi rele din ultimii 22 de ani. 

De multe ori frica declanşează în noi, oamenii, o «disperare» a vieţii. Traumele şi frica de moarte ne furnizează unora dintre noi o energie aproape maniacală de a ne bucura «aici şi acum», de a lăsa zilei de mâine să-şi poarte singură de grijă Lucian Negoiţă, psiholog şi blogger adevarul.ro

De asemenea, datele oferite de Institutul Naţional de Statistică arătau, în anul 2009, că vârsta medie la care se căsătoresc bărbaţii este 30,9 ani la bărbaţi şi 27,5 ani la femei.
Mai mult, bucureştencele şi româncele care trăiesc în mediul urban aleg să se mărite abia când se apropie de 29 de ani sau după ce schimbă prefixul, ceea ce arată că încheierea unui mariaj nu mai reprezintă o prioritate pentru femeia modernă.

„Frica se transformă inconştient într-o strategie“

Psihologul şi psihoterapeutul Lucian Negoiţă nu crede că doar criza financiară poate fi acuzată pentru extinderea acestui sindrom social. „Din perspectiva psihologiei, această fugă de responsabilităţi este o strategie de evitare, o amânare a maturizării şi asumării vieţii de adult. Şi putem lua în considerare acel principiu celebru enunţat de bătrânul Freud mereu tânăr, principiul «plăcerii», existent în fiecare dintre noi la nivel inconştient, principiu ce promovează obţinerea acesteia, atingerea stărilor de bine cu un minim de efort şi consum de energie“, spune specialistul.

O altă cauză pentru amânarea continuă a acestora poate fi frica, spune Lucian Negoiţă. „De multe ori frica declanşează în noi, oamenii, o «disperare» a vieţii. Traumele şi frica de moarte ne furnizează unora dintre noi o energie aproape maniacală de a ne bucura «aici şi acum», a lăsa zilei de mâine să-şi poarte singură de grijă, cum ne îndeamnă şi o metaforă din biblie. Frica se transformă inconştient într-o strategie şi o modalitate de a face faţă vicisitudinilor vieţii uneori prin fugă şi evitarea responsabilităţilor de adult, cu familie, casă, rate ş.a.m.d.“, explică bloggerul adevarul.ro.

Părinţii îşi prelungesc grija şi doresc să ofere un trai bun odraslelor cât mai mult timp cu putinţă, iar copiii, devenind adulţi, dar încă nematurizaţi, preferă să stea la mama acasă, să primească sprijin financiar, să conducă maşina lui tata  Mihai Copăceanu, sociolog şi blogger adevarul.ro

Modelele nu îmbie la responsabilitate

Nici modelele promovate livrate prin mass-media nu au ajutat la creearea unei alte imagini asupra vieţii. Stilul de viaţă axat pe plăcere şi pe schimbarea doar a obiectului plăcerii este unul dintre motivele care contribuie la această mentalitate acaparatoare. „Iar modelele promovate de multe ori nu sunt adulţi. Intră şi ies din relaţii, au un stil de viaţă bazat pe plăceri şi consumerism, nu-şi asumă decât viaţa «uşoară». Mass-media promovează senzaţionalul adus de patru, cinci divorţuri ale aceluiaşi cuplu uneori, schimbarea multiplă a partenerilor, vacanţe exotice, maşini şi haine scumpe“, spune Lucian Negoiţă.

Dar psihologul este de părere că fenomenul trebuie privit temporal, fiind vorba de o amânare şi nu de o renunţare. „Speranţa de viaţă a crescut cu 10-20 de ani şi oamenii amână pentru mai târziu unele roluri, cele de părinţi, soţi“, spune acesta. „Nevoile emoţionale îşi spun până la urmă ultimul cuvânt şi împing spre «aşezare». Nici generaţia flower-power nu mai are părul lung, nu mai poartă numai jeanşi şi tricouri fistichii. Sunt bunici şi pensionari, la casele lor“, conchide acesta.

„Suntem o societate de puturoşi şi comozi“

Sociologul Mihai Copăceanu, în schimb, consideră că acest fenomen are loc pe mai multe nivele. La nivel instituţional, „mare parte din absolvenţii de studii superioare nu au un loc de muncă, dar nici nu-şi caută unul. După facultate tinerii se întorc acasă, uneori în oraşele de provenienţă, pentru că nu şi-au găsit de muncă şi nici altceva nu vor să munceasă. AJOFM-urile au de trei ori mai multe joburile necalificate decât pentru studii superioare“, spune sociologul.

La nivel familial, în schimb, vina poate fi atribuită, într-o anumită măsură, părinţilor pentru needucarea copiilor ajunşi bărbaţi sau femei în toată firea. „Părinţii îşi prelungesc grija şi doresc să ofere un trai bun odraslelor cât mai mult timp cu putinţă, iar copiii, devenind adulţi, dar încă nematurizaţi, preferă să stea la mama acasă, să primească sprijin financiar, să conducă maşina lui tata etc.“, spune Mihai Copăceanu.

Nici facultăţile din România nu încurajează practica şi depăşirea nivelului teoretic pentru a ajunge la cel în care se cumulează experienţa. Această întârziere este datorată tipului de familie din România, crede sociologul. „Tinerii se scuză pe nedrept prin «n-avem cum să trăim». E doar parte din adevăr. Să nu uităm că nici înainte cu 50 sau 100 de ani România nu a fost un stat bogat“, spune bloggerul adevarul.ro.

„Deci ne lipseşte, pe de o parte, autonomia personală care se asociază foarte bine cu munca şi perseverenţa şi de aici paşii spre succes. Tot din aceste motive la noi, în România, încă funcţionează «relaţiile» tocmai pentru că este mai facil să obţii un loc de muncă prin recomandare decât prin efort constant şi serios. Suntem o societate de puturoşi şi comozi. Bărbaţi care consumă bere, pensionari încă potenţial eficienţi, dar care joacă table în parcuri şi, mai ales, tineri adolescenţi şomeri, interesaţi de petreceri şi infracţiuni. O societate prosperă este una în care toţi membri ei muncesc. Eu văd mereu aici, în Anglia, pensionare ce lucrează aşa câte puţin în diferite locuri - muncă caritabilă, un voluntariat, la teatru“, conchide Mihai Copăceanu.