Eşti dependent de muncă? Semnele care dau de gol un workaholic şi riscurile la care se expune

În ultimii ani, tot mai multe persoane devin dependente de muncă, iar fenomenul începe să apară şi în România, mai ales în companiile care aplică metodele de lucru din Occident. Munca obsesivă poate afecta viaţa personală, dar şi sănătatea celui dependent, deşi pe termen scurt pare să aibă un efect pozitiv.

Workaholicii, adică persoanele care sunt dependente de muncă, aleg să lucreze foarte mult şi consideră că munca este cel mai important lucru din viaţa lor. Desigur, şefii lor vor aprecia eforturile lor suplimentare, colegii îi vor invidia probabil, iar în scurt timp aceşti angajaţi se vor face remarcaţi şi vor primi salarii mai bune sau promovări. Pe termen lung însă, după 6-24 de luni de muncă obsesivă, acest comportament va începe să le distrugă viaţa, avertizează psihoterapeutul Alexandru Buşilă, de la Human Performance Development International.

Diferenţa dintre o persoana dependentă de muncă şi un angajat care este doar conştiincios poate fi remarcată prin câteva detalii. Un workaholic alege să lucreze mai mult decât i se cere, consideră că este normal să stea peste program, discută doar despre serviciu şi realizările sale profesionale chiar şi atunci când este cu prietenii sau familia şi munceşte inclusiv în vacanţă.

După un timp, angajatul va ajunge să sufere de epuizare, nu va mai avea relaţii sociale, va începe să muncească tot mai ineficient şi riscă să ajungă la depresie. Psihoterapeutul Alexandru Buşilă spune că a observat printre clienţii săi două categorii de oameni care ajung workaholici: cei care vor să demonstreze ceva cuiva, deşi nu recunosc asta, şi cei pentru care munca este un mecanism de apărare (cei care spun „nu am ce face acasă” ca să scape de problemele personale pe care le au).

Cei care sunt în prima categorie au deseori traume din copilărie, pentru că nu au fost apreciaţi decât dacă luau nota 10. Ei au o stimă de sine foarte scăzută şi nu se simt apreciaţi de prieteni sau colegi. De aceea, ajung să renunţe la zilele libere sau la concediu, iar dacă pleacă totuşi din oraş îşi iau cu ei laptopul chiar şi la plajă şi nu fac altceva decât să lucreze. În Statele Unite, de exemplu, jumătate dintre angajaţi fac acest lucru, potrivit un studiu recent.

„Atunci când workaholic-ul pleacă în vacanţă face tot ceea ce îi stă în putere pentru a se asigura că timp de două săptămâni nimic nu se poate întâmpla pe aria sa de lucru. Vorbeşte cu furnizorii, clienţii interni, externi, portarul şi toate persoanele pe care le întâlneşte despre faptul că va lipsi şi că cel mai bine ar fi să rezolve tot înainte de plecarea sa. Când ajunge la plajă, caută o zonă cu semnal la telefon şi internet. Telefonul este la maximum 10 centrimetri de el ca să fie sigur că-l aude. Din zece în zece minute verifică telefonul şi e-mailul. Trimite cel puţin două mesaje pe zi unui coleg de birou cu întrebări de genul: totul ok?...m-a căutat cineva?... a sunat X? Nu? Atunci îl sun eu…”, declară psihoterapeutul.

Studiile au demonstrat că tipurile de temperament mai predispuse la acest fel de dependenţă sunt colericul şi flegmaticul. Desigur, asta nu înseamnă că persoanele care au un temperament melancolic sau sangvin sunt în afara oricăui pericol, avertizează experţii.

Obsedat de carieră, fără o viaţă personală şi cu puţini prieteni, un workaholic se va izola şi în timp chiar şi capacitatea lui de muncă se va diminua, din cauza oboselii şi stresului. Prin urmare, va ajunge să piardă chiar lucrul pentru care a muncit obsesiv: performanţa deosebită la locul de muncă.