VIDEO Ziua Internaţională a Femeii: celebrarea drepturilor câştigate şi amintirea luptelor care mai trebuie purtate

Ziua de 8 martie le aminteşte femeilor că au luptat, de-a lungul timpului, pentru a fi preţuite

Ziua de 8 martie nu este pentru femei o simplă ocazie de a primi flori care să le decoreze căminul, de a agăţa un mărţişor în piept sau de a afişa un zâmbet larg, dedicat celor care le celebrează. Este şi o zi care aminteşte că femeile au luptat, de-a lungul timpului, pentru a fi preţuite.

Începuturile feminismului

Mişcarea feministă modernă are la bază scrierile lui Olympe de Gouges, autoarea „Declaraţiei drepturilor şi cetăţenei“ (1791), respectiv apariţia cărţii lui Mary Wollstonecraft, „A Vindication of the Rights of Woman“. 

Lucrarea lui Wollstonecraft pune accentul asupra nevoii femeii de a beneficia de educaţie, deşi nu pledează în mod specific în favoarea dreptului la vot. Cu toate acestea, a reprezentat piatra de temelie a feminismului şi sursa de inspiraţie a militantelor feministe din Statele Unite şi din Europa.

Abia la jumătatea secolului XIX, Harriet Taylor publică – sub protecţia anonimatului – lucrarea „Enfranchisement of Woman“ care, după explică Ioana Vlad în cartea „Ideologii politice actuale“, coordonată de Mihaela Miroiu, „salută activismul sufragetelor din Statele Unite la ale căror contestări subscrie“. Potrivit aceleiaşi autoare, femeile erau supuse unor constrângeri care, astăzi, ar fi inimaginabile.

Astfel, „femeile nu aveau dreptul să deţină proprietate, nici dreptul la moştenire sau la tutela asupra copiilor în caz de divorţ ; nu aveau dreptul să încheie contracte, nici acces la educaţie superioară şi la profesarea celor mai multe meserii sau la asociere politică“.

În 1848, în Statele Unite, Elizabeth Cady Stanton şi Lucretia Mott au elaborat „Declaraţia Sentimentelor“,  inspirându-se din „Declaraţia de Independenţă“.

„Fiind înzestrată de Creator cu aceleaşi capacităţi şi aceeaşi conştiinţă a responsabilităţii exercitării lor, este fără îndoială dreptul şi datoria femeii, la fel ca şi a bărbatului, să promoveze orice cauză dreaptă prin orice mijloc drept “.

În 1908, femeile socialiste din Statele Unite au organizat prima zi dedicată femeilor, marcată prin ample demonstraţii în care erau solicitate : dreptul la vot, drepturi politice şi economice. În 1911, la 19 mai, în Germania, Austria şi Danemarca, dar şi în alte state din Europa era celebrată prima zi a femeilor. Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua Internaţională a Femeii, pe 8 martie, în 1975.

După Al Doilea Război Mondial, femeile reuşiseră să se integreze pe piaţa forţei de muncă, iar în perioada anilor 1970-1980, femeile mizează pe o egalitate în diferenţe, iar apoi pun problema controlului asupra propriului trup.

„Ne –am obişnuit să punem pe locul întâi rasismul, apoi şovinismul, intoleranţa, dar, indiferent de grupul care suferă discriminări: rasial, etnic, religios, femeile din interiorul grupului discriminat sau chiar al celui discriminant sunt tratate, explicit sau implicit, ca inferioare, ca mai puţin importante, pentru că sunt femei“ scrie Mihaela Miroiu, în cartea „Ultima inegalitate“ a lui Vladimir Pasti.

Un triumf insuficient

Deşi femeile au obţinut victorii semnificative, drepturile nu le sunt întotdeauna respectate, iar în anumite părţi ale lumii luptele de acum câteva decenii sunt la fel de acerbe şi de dureroase, deşi reprezentantele sexului feminin protestează în felul lor.

Anul trecut, pe 27 aprilie, Eliza Griswold a publicat în „The New York Times“ un articol în care se vorbea despre protestul tăcut al femeilor afgane.

Jurnalista arată cum, subjugate influenţei masculine, femeile au găsit o formă paşnică de protest: poezia. Şi acest lucru le este interzis, la fel cum le sunt şi cântecele (n.r. : actul de a cânta este asociat unor principii morale îndoielnice), distracţiile de orice fel. 

Unele dintre ele se sinucid, altele sunt înjosite, exploatate. Cu toate acestea, multe dintre ele au aceeaşi dorinţă pe care au avut-o şi primele feministe : să meargă la şcoală, să scrie, să ofere mărturii despre ceea ce presupune o astfel de existenţă.

Şi în ţara noastră încă apar, uneori, conflicte în care femeia este umilită, cum este discuţia referitoare la sterilizarea femeilor rome. 

Astfel de articole apar regulat şi exprimă o realitate, în condiţiile în care „femeile sunt supuse unui regim de segregare în toate activităţile sociale, sunt subiectul controlului sistematic al statului şi victimele unui sistem social care le poate pedepsi prin lapidare în cazul în care încalcă normele islamice“, arată Ioana Vlad în capitolul dedicat feminismului.

Asta înseamnă feminismul pentru toţi cei care vor să îl cunoască : apărarea drepturilor politice, sociale, economice şi de alte naturi ale femeilor.

De asemenea, feminismul învaţă fiecare femeie să îşi iubească trupul şi atributele care „vin la pachet“, chiar dacă acestea nu se încadrează în aşa-zisele aşteptări ale societăţii şi nu se aliniază perfect la gama variată de stereotipuri care circulă adesea cu privire la rolul femeii ori la statutul ei în societate.

Feminismul în artă

Feminismul a creat nu doar femei mai fericite, ci şi opere de artă. Faith Ringgold este o artistă faimoasă pentru arta ei care explorează temele care fac referire la gen şi rasă. În 1975, Martha Rosler a dorit să arate funcţiile multiple ale ustensilelor din bucătărie şi a realizat un videoclip sugestiv, intitulat „Semiotica bucătăriei“.

La mijlocul anilor ’80, grupul de activiste feministe Guerrilla Girls răspândea mesaje politice sub forma unor întrebări provocatoare: „Trebuie ca femeile să fie goale să intre în Muzeul Metropolitan?“, cerând astfel o explicaţie cu privire la inegalitatea femeilor, punând în discuţie lipsa prezenţelor feminine la Hollywood şi alte manifestări ale discriminării.

„Suntem feministe mascate în răzbunătoare, în spiritul unor anonimi precum Robin Hood, Wonder Woman şi Batman. Cum expunem rasismul, sexismul şi corupţia în politică, artă, filme şi cultura pop? Cu fapte, umor şi reprezentări vizuale scandaloase. Scoatem la iveală povestea nespusă, nedreptatea“.

Şi revenind la situaţia de astăzi, o formă de artă este şi poezia promovată de femeile afgane. Protestul lor nu este unul răzbunător, ci unul paşnic, marcat de constrângeri, dar este puternic, aşa cum arată versurile scrise de Lima, o tânără în vârstă de 15 ani din Afganistan.

„Nu îmi permiţi să merg la şcoală

Nu voi deveni doctor.

Aminteşte-ţi :

Într-o zi, vei fi bolnav“.