VIDEO Piersic Jr.: „La Revoluţie, eram un puşti, dar tot m-am prins de lovitura de marketing pe care a dat-o Nicolaescu“
0A jucat în filme şi în piese de teatru, a regizat mai multe pelicule, iar recent a lansat prima carte. Personalitate complexă, rebel şi fără inhibiţii, Florin Piersic Junior este un artist care a gustat din succesele fiecărui domeniu în care a păşit.
Actorul Piersic Jr. crede în importanţa teatrului "neconvenţional" pentru formarea şi afirmarea tinerilor artişti, dar şi pentru apropierea actorilor de pe scenă de publicul, atât de diversificat, "din fum". La 20 de ani de la Revoluţie, Florin îşi aminteşte seara în care Sergiu Nicolaescu a intrat în televiziune şi a reuşit "să-i convingă pe cei de acolo să-i difuzeze ultimul film pe post."
Te-am întâlnit deseori în Green Hours, la teatrul underground / neconvenţional. De ce preferi acest tip de cultură (teatrul în bar) decât pe cel clasic? Cum se simte un artist pe o scenă dintr-un spaţiu atât de intim (prin comparaţie cu sălile de spectacol mari)?
Probabil că m-ai întâlnit în postura de spectator, pentru că n-am mai jucat demult într-un bar. Dar o să fiu legat mereu de aceste spaţii, aşa-numitele spaţii “neconvenţionale”, pentru că acolo am făcut cea mai bună treabă, ca actor de teatru. În clipa de faţă, prefer să văd un spectacol montat într-un bar, pentru că, de cele mai multe ori, plec dezamăgit din sala de teatru. Într-un spectacol de bar, actorul e prea aproape ca să mă mintă, iar bugetul redus nu-i mai permite regizorului să apeleze la nu ştiu ce efecte speciale. Şi tot ce se-ntâmplă pe scena aia, oricât de mică ar fi, e mai credibil.
"Cea mai incredibilă experienţă: când un spectacol născut sub pământ a ajuns pe scena Teatrului Naţional"
Crezi ca e o şansă în plus pentru actori să se afirme jucând în piese de teatru underground? Experienţa acumulată aici îi va ajuta pe o scenă ca cea de la Teatrul Naţional?
E singura şansă. Încet-încet, începem să funcţionăm în regim de Off-Broadway, ca la New York. E o comparaţie forţată, dar există asemănări. Într-un spectacol de bar, ai toate şansele, ca actor, să fii descoperit de un regizor sau producător care s-a nimerit pe-acolo să bea un pahar. Aşa merg lucrurile. Trebuie să ai încredere că s-ar putea ca, într-o seară, să fii tu omul potrivit la locul potrivit. Şi că asta îţi poate schimba destinul.
Florin Piersic jr. în Sex, Drugs, Rock and Roll
Pentru mine, cea mai incredibilă experienţă a fost atunci când un spectacol care se născuse într-un bar, sub pământ, a ajuns pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi Timişoara. Iar mirarea cea mare a fost să văd că funcţionează cu succes şi în acel spaţiu imens şi înspăimântător la prima vedere.
Este "teatrul din bar" o forma de revoltă culturală a actorilor faţă de anumite clişee şi reţete ale teatrului clasic?
Poate fi şi asta. Cred că atunci când am montat Sex, drugs, rock and roll la Green Hours, exista în mine şi o urmă de revoltă faţă de sistem şi faţă de toate locurile bătătorite în care fusesem învăţat să calc. Dar chiar spectacolul în sine era un soi de manifest social şi cultural, aşa că starea asta îmi dădea o energie corectă ca să pot susţine două ore şi jumătate pe scenă. Acum văd teatrul undergound ca pe o alternativă necesară. E bine că există piese contemporane, gândite pentru a fi performate în baruri, iar pe de altă parte e bine şi că există piese în care actriţele îmbracă rochii cu crinoline şi joacă poveşti de adormit Mitzura, scrise în 1900 toamna. E bine tocmai pentru că publicul e divers şi poate să aleagă.

Care ar fi profilul unui consumator de teatru underground, din câte ai observat în rândurile spectatorilor?
Scepticii o să demoleze rapid zona asta, o să spună că ăla nu-i teatru, fiindcă acolo se fumează iar publicul e format numai din beţivi, rataţi şi drogaţi. Mie mi s-a-ntâmplat să-l am spectator pe un tip cherchelit bine. Adică mangă. A trebuit să-l scot afară din bar cu mâna mea. Omul îşi adusese o sticlă de whisky în pungă şi ceruse un pahar cu apă. Iar apoi îşi umpluse singur paharul până când golise sticla. Dar asta nu s-a-ntâmplat a doua oară. Mă uit în jurul meu, la spectacole underground. Sunt acolo artişti plastici, scriitori, poeţi. Dar şi doctori, piloţi, funcţionari la bancă. Ştiu ce vorbesc, am dat mâna cu oameni spălaţi şi subţiri prin fumul ăla de ţigară.
"Chiar dacă ai succes, aplauzele nu ţin de foame"
Ai jucat în cadrul festivalului Ideo Ideis, în faţa a sute de tineri. În ciuda a tot ceea ce se spune despre "tineretul din ziua de astăzi" neinteresat de cultură şi artă, cum îi vezi tu pe toţi aceşti liceeni şi studenţi?
Îi văd bine. Cel puţin dacă ne referim la cei care au fost în sală la festivalul Ideo Ideis. Sunt oameni tineri, pentru care internetul nu e doar o sursă inepuizabilă de pornografie. Există pe net informaţii preţioase pentru aceşti oameni. Ei se descurcă deja în câteva limbi străine, aplică pentru burse sau schimburi de experienţă în străinătate, discută pe forumuri şi au deja foarte multe uşi deschise. Important e ca ei s-o aleagă pe cea bună. Pe mine doar oamenii ăştia mă interesează. Am mai spus-o, am pierdut mult timp în adolescenţă şi sper ca cineva să înveţe din greşelile mele. Sunt prea multe lucruri de descoperit într-o singură viaţă ca să-ţi poţi permite să lâncezeşti. Lenea e bună uneori, dar în doze mici, eventual ca să-ţi încarci bateriile. Sunt obligat să cred în cei tineri. Şi învăţ să văd jumătatea plină a paharului. Cred în oamenii tineri care au capacitatea de a asimila şi evolua rapid. Asta e de fapt o condiţie impusă de vremurile pe care le trăim.
Crezi ca facultatea îi poate ajuta pe tineri să ajungă artişti sau e vorba doar de har şi dorinta fiecaruia de a construi ceva?
Până la urmă, totul se rezumă la profesorul pe care-l ai. Ţine de şansă. Dacă ai un profesor care ştie cum să-ţi spună povestea, eşti pe mâini bune. O să fii atent la cursuri şi n-o să pleci acasă cu senzaţia că ţi-ai pierdut timpul. Chiar dacă sună ciudat, trebuie să găseşti profesorul care să ştie să te manipuleze corect ca să te ducă pe drumul cel bun. Un om tânăr e influenţabil, încă îşi caută adevărata personalitate şi imagine. Dar cu toate astea, e nevoit să dezvolte capacitatea de a discerne. Dacă simţi că profesorul tău nu-ţi devine mentor, că n-ai nimic de “furat” de la el, lasă-l baltă şi caută în altă parte. Puţini oameni se nasc cu har, dar sunt destui cei care ar putea să-şi dezvolte aptitudini nebănuite, dacă un profesor bun ar şti să le găsească butoanele ascunse şi să apese pe ele.
Crezi că mulţi absolvenţi de ATF au renunţat să-şi construiască o cariera în acest domeniu fiindcă satisfacţia financiară vine mult mai greu şi mai târziu decât cea morală, spirituală?
Mulţi absolvenţi ATF s-au reorientat, mai ales din cauza problemelor financiare. Un actor trebuie să mănânce. Da, un student la actorie se poate antrena în sensul ăsta. Se poate obişnui cu mâncare mai puţină, în timp îşi poate chiar micşora stomacul. Dar când studentul devine actor cu diplomă şi eventual mai face şi un copil, lucrurile se schimbă. Chiar dacă ai succes, aplauzele nu ţin de foame. Ştiu oameni care profesează doar din când în când, pentru că le e dragă scena şi nu vor să piardă contactul cu lumea teatrului, dar care s-au reprofilat demult, alegând o meserie mai prozaică, dar mai bănoasă.
Esti actor, scenarist, regizor şi scriitor, fiindcă toate cele menţionate se îmbină şi se completează. Totuşi daca ai fi forţat să alegi între ele, ce drum ai urma? În ce rol te regăseşti cel mai bine?
Pot fi un regizor bun, în măsura în care găsesc oamenii cu care să comunic real. Nu sunt în stare să leg punţi cu orice actor, există oameni cu care n-o să colaborez nicodată, în ciuda faptului că-s extrem de talentaţi. Nu-s uşor de intimidat, dar n-am să mă lupt cu un actor care nu are încredere totală în mine. Există actori care vin la prima întâlnire hotărâţi să-l demoleze pe regizor, de parcă regizorul s-ar afla la un casting. Am nevoie să văd o deschidere reală din partea actorului, disponibilitatea de a lăsa ceva din el în proiectul ăla. Cred că ţine de generozitatea pe care numai actorii tineri o mai au acum.
"Cinematografia românească va exista doar atunci când vor fi oameni care să promoveze un produs corect, să calce pe cadavre"
Despre producţiile cinematografice româneşti din ultima perioada ai mai vorbit, dar cum ţi se pare "izvorul nesecat al comunismului" din care se inspiră majoritatea peliculelor noastre? Când crezi că o să se schimbe ceva în viziunea scenariştilor şi a regizorilor care pun semnul egal între profunzime şi problemele iscate de regimul comunist?
Păi cum ziceai şi tu, am mai vorbit şi răsvorbit de toate astea. Cred că lumea ştie care-i părerea mea. Încerc să stau departe de tema asta. Nu cred că merită să mai insist pe subiect.
Cum ţi se pare cinematografia azi, la 20 de ani de la Revoluţie? Dar teatrul?
Acum 20 de ani, în noaptea aia în care nimeni nu ştia ce se-ntâmplă şi ce-o să fie, toţi stăteam cu ochii pe televizor. Ne era teamă că televiziunea va fi preluată din nou de securitate şi că revoluţia va eşua. Şi tot în noaptea aia, Sergiu Nicolaescu intra în televiziune şi reuşea să-i convingă pe cei de-acolo să-i difuzeze ultimul film pe post. Omul ştia că o ţară-ntreagă se uită la televizor. Eram un puşti, dar tot m-am prins de lovitura de marketing pe care a dat-o Nicolaescu.
Concluzia mea e că cinematografia românească va începe să existe doar atunci când vor exista oameni care să ştie să promoveze corect un produs, fără să se sfiască să calce pe cadavre. Iar Nicolaescu e un model de urmat, în sensul ăsta. Iar teatrul a existat dintotdeauna, înainte de 89 nu găseai bilet la teatru dacă n-aveai pile la casa de bilete sau dacă nu stăteai la coadă toată noaptea. A fost doar o perioadă scurtă, după 90, când teatrul a suferit, pentru că lumea era vrăjită de televizor, apăreau multe canale şi mirajul era prea puternic. Apoi oamenii s-au prins că tot ce se dă la televizor o să se reia la un moment dat, aşa că s-au întors la teatru.
Ce ar trebui sa aibă sau sa nu aibă un film ca să refuzi un rol, chiar şi episodic, în el?
Ca să refuz, ar trebui să aibă o poveste proastă şi neverosimilă. Şi mai grav decât atât, un regizor care nu prea ştie ce vrea. Pentru că există regizori buni care pot transforma în aur chiar şi o poveste proastă şi neverosimilă.
"Nu va exista decât un al treilea volum, în cel mai bun caz"
Ai lansat o carte cu un titlu oarecum parodic "Opere cumplite, volumul unu" şi ca orice carte ea transmite un mesaj sau.. mai multe. Cum sunt cititorii cărtii tale?

Blonzi. Nu ştiu. Ce să-ţi răspund la asta? Eu nu-i cunosc decât pe câţiva dintre ei, nu pe toţi. Cred că-s oameni deştepţi, din moment ce mi-au cumpărat cartea.
În ultimul an, tot mai multe vedete şi-au lansat diverse cărţi. Ca scriitor, ţi se pare că un nume cu notorietate, fie el vedetă TV, de
cinema sau personalitate politică, sportivă etc., are un avantaj în faţa altori scriitori? Oamenii ii vor cumpara mai repede cartea fiindcă îi cunosc deja autorul?
Păi dacă te referi la Mihaela sau la Andreea, vezi bine că avantajul a fost de partea lor. Uite, ieri m-am ciocnit de o carte în limba engleză. Un tip. Pe copertă, faţa lui. Şi după aia am văzut încă una. Alt titlu, tot faţa lui. Apoi alt titlu. Şi tot faţa lui. Şi altul, şi altul. Omul scrisese vreo şapte-opt cărţi, iar eu nu-nţelegeam de ce n-am auzit de el dacă-i atât de prolific. Am deschis cartea la prezentare şi-am aflat că respectivul scriitor e de fapt o celebritate TV în Anglia. Deci poate să scrie orice, o să se vândă. Cerneală să aibă, în rest totul o să vină de la sine.
La ce să se aştepte un cititor atunci când deschide cartea semnată de Florin Piersic Jr.?
La nimic. Să nu deschidă cartea dacă are despre ea o idee preconcepută. Dacă cineva i-a zis că ce scrie acolo e ok, să nu se-aştepte la prea mult. Dacă cineva i-a spus că e o carte de aruncat la gunoi, să nu fie atât de sigur. Să încerce un exerciţiu de curăţenie totală. Adică să închidă ochii, să deschidă cartea, să bage nasul între foi şi să inspire adânc. Miroase mişto, pe bune, mie-mi place mirosul de literă tipărită, plus că mai e şi hârtia care are o consistenţă cu totul specială. După aia, omul poate să deschidă ochii şi să citească ce vede. Dacă citeşte cinci minute fără oprire, înseamnă că l-am păcălit, aşa că nu mai are cum s-o dea la întors, trebuie s-o cumpere.
Va exista un al doilea volum? Si ce alte proiecte ai pus la cale: teatru, film, cărti, vreun alt domeniu nou în care să păşeşti?
Nu vorbesc despre lucrurile care încă nu s-au întâmplat. Aşa m-a învăţat viaţa. Totuşi o să fac o excepţie şi-o să-ţi spun de carte. Nu va exista decât un al treilea volum, în cel mai bun caz. Adică e prea mare tentaţia. Ştii, să apară Opere cumplite – volumul trei. Şi cei câţiva oameni care mă citesc cu adevărat să înnebunească de-a binelea: „Când a apărut volumul doi? De unde fac rost de el?” etc. etc. etc.

















































