VIDEO Opera Bucureşti a distrus decorul lui Zeffirelli. Vi se pare normal?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un decor de patrimoniu, cedat Operei din Bucureşti de către Covent Garden (Londra), a fost făcut bucăţele, ieri, sub pretextul că spectacolul nu se mai joacă. În acel decor cântase şi Placido Domingo. Conducerea Operei Naţionale Bucureşti (ONB) a luat recent decizia casării decorului spectacolului „Cavaleria Rusticană. Paiaţe“, pe motiv că acesta nu se mai joacă de doi ani. CELE MAI INTERESANTE COMENTARII VOR FI PUBLICATE ÎN

Ceea ce par să fi uitat actualii responsabili ai ONB este că decorul respectiv purta semnătura marelui regizor şi scenograf Franco Zeffirelli şi fusese donat instituţiei de Royal Opera House din Marea Britanie.

Imagini cu decorul distrus de Opera Bucureşti

La mijlocul anilor '90, Covent Garden-ul londonez a cedat operei bucureştene două spectacole montate de Zeffirelli, acesta şi „Liliacul", împreună cu decorurile aferente.

După o minimă recondiţionare, decorul de la „Cavaleria Rusticană" (considerat de specialişti „o splendoare"), în care de-a lungul vremii cântase şi Placido Domingo, a fost arătat melomanilor bucureşteni, premiera având loc la 7 septembrie 1998, în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu".

Insensibili la valoarea culturală şi istorică a pieselor de decor, diriguitorii Operei au decis distrugerea scenografiei şi tocarea acesteia în bucăţele mici. Suspectă este graba cu care s-a trecut la executarea acestei hotărâri. Pentru prima oară în istoria ONB, maşiniştii au fost chemaţi din concediu şi li s-a comandat demontarea decorului şi scoaterea lui în curtea interioară. Evident, oamenii şi-au pus întrebări asupra motivului acestei grabe.

Reporterul şi fotoreporterul „Adevărul" au ajuns prea târziu la locul faptei: din decorul lui Zeffirelli nu mai rămăseseră decât câteva plăci de lemn, pe care muncitorii le mărunţeau cu sârg. Surse din interiorul Operei spun că directorul general, Cătălin Ionescu-Arbore, intenţionează o nouă montare cu celebrul diptic, căreia vrea să-i conceapă el însuşi scenografia, iar respectivul decor îl încurca, ceea ce ar putea lămuri inexplicabila grabă.

„A venit de la Londra plin de purici"

Franco Zeffirelli

Directorul tehnic al instituţiei, Emil Popescu, nu se arată prea impresionat de ceea ce s-a întâmplat: „Era un decor foarte masiv, ocupa foarte mult loc, trebuia să scăpăm de el. Pe de altă parte, nu avem voci care să mai cânte spectacolul, aşa că îl ţineam degeaba".

Întrebat despre posibilitatea refolosirii la o eventuală nouă montare, Popescu afirmă că „scenografii preferă întotdeauna să facă alt decor, cu totul nou". „A venit de la Londra plin de purici, şi ăsta şi ăla de la Liliacul. Orice decor casat automat este distrus, aşa e-n Operă. Avem o supraaglomerare aici, nu putem să ţinem toate vechiturile", mai spune directorul tehnic.

Florin Diaconescu, unul dintre interpreţii care au cântat de-a lungul vremii în spectacol (rolul principal din „Paiaţe"), se declară întristat de situaţia generală a patrimoniului teatrelor lirice:

„Mă întrebaţi de Cavaleria..., dar Răzvan Ioan Dincă, directorul de la Operetă, a tocat toată averea Teatrului rămasă de la Ion Dacian, toată zestrea de decoruri, toată istoria unui teatru, şi nimeni nu a zis nimic. Ceea ce a făcut Dincă e de 40 de ori mai scandalos decât ce-a făcut Arbore. Zeffirelli este important pe plan european, dar pentru noi este mai important Jean Rânzescu, ale cărui montări au fost tocate în totalitate de directorii care s-au perindat la conducerea Operei".

Un specialist în materie, Gheorghe Bălăşoiu, profesor de scenografie la UNATC, este de următoarea părere: „La Operă se vor începe reparaţii, iar problema depozitării decorurilor este una foarte delicată. Era un decor mai special, într-adevăr. Pe mine mă doare când se distruge orice decor. Se putea găsi o soluţie să se păstreze fragmente. Preferabil ar fi fost să existe o cale de mijloc, în care să se păstreze nişte elemente, pentru muzeul instituţiei".

„Am respectat procedura legală"

Principalul responsabil al acestei decizii, directorul C. I.-Arbore (foto), ne-a spus iniţial că decorul respectiv nu poate fi casat fără acordul Ministerului Culturii şi că nu este la curent cu ce s-a întâmplat.

Directorul tehnic, Emil Popescu, explică: „S-au înaintat formele spre minister, am respectat procedura legală. Directorul e plecat de săptămâna trecută, dar de la contabilitate ne-au spus că putem să începem". Ulterior, Arbore a revenit confirmându-ne tăierea decorului şi explicând că acesta era vechi de 50 de ani.

image
image
Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite