VIDEO Interviurile FNT. Oana Pellea: „Sunt foarte atentă la clipă, pentru că ştiu că am un număr limitat de clipe pe pământ”

Actriţa Oana Pellea este prima invitată a acestei săptămâni care vine în studioul Adevărul Live, la Interviurile FNT. În cadrul Festivalului Naţional de Teatru (23 octombrie - 1 noiembrie), actriţa va putea fi urmărită în spectacolul "Naum".

Oana Pellea s-a născut la Bucureşti, pe 29 ianuarie 1962. În perioada 1984-1987 a fost actriţă la Teatrul din Piatra Neamţ. A jucat la Teatrul Bulandra din 1987 până în 1999 şi a participat la numeroase turnee din America de Nord, America de Sud, Japonia şi Europa. 

A obţinut numeroase premii, atât în ţară, cât şi peste hotare (Festivalul de Film de la Geneva, Festivalul filmului politic din San Marino, Premiul Criticilor Internaţionali de teatru). 

A participat la numeroase producţii internaţionale, cum ar fi producţia franco-italiană "Jeanne d'Arc" şi producţia francofonă a lui Marc Dore -"Je m'en vais" în Canada.

I s-a decernat de două ori premiul Uniunii Teatrelor din România pentru cea mai bună actriţă, precum şi premiul Fundaţiei Culturale Române "pentru cariera internaţională remarcabilă".

Am avut o primă îndrăgostire de Naum când eram adolescentă, când am citit „Zenobia”. A doua îndrăgostire i se datorează Marianei Cămărăşan, care e pe veci îndrăgostită de Naum, şi totul a pornit ca un atelier de creaţie.

Ne-am propus iniţial să alegem acele bucăţi care ne-au rămas tuturor la suflet. Şi e foarte interesant că nimeni nu alesese din teatrul lui Naum. Am ales bucăţile, le-am aşezat pe masa mea din sufragerie şi a fost ca un puzzle.

Cred foarte tare că domnul Naum a spus: „Prea sunteţi încăpăţânate şi vreţi acest spectacol, aşa că vă deschid poarta”.

Pentru mine e o călătorie în fiecare seară, e mai mult decât un spectacol.

Trebuie să te laşi modelat, trebuie să ai deschis canalul de energie.

Un artist e bântuit, în somn, în vis, asta când laşi lucrurile să trăiască în tine, să se aşeze, spune Oana Pellea, explicând că misterul teatrului nu poate fi de fapt explicat.

„Mi-e îmi place foarte mult să lucrez cu oamenii”, spune Oana Pellea, răspunzând la întrebarea: „Nu vreţi să predaţi”? „Cred că mai am eu încă mult de învăţat. Ştiu că mai sunt multe de găsit, de cucerit, de călcat în picioare. Nu e o luptă în mine. E linişte.”

Sunt foarte atentă la clipă, ăpentru că ştiu că am un număr limitat de clipe pe pământ. Da, moartea mamei m-a făcut să înţeleg asta mai bine.

Amza Pellea a dat telefon tuturor membrilor comisiei când eu am vrut să dau la actorie să le spună că dacă nu sunt bună să nu ţină cont şi să nu mă admită. „Asta a mea a înnebunit şi vrea să dea la actorie”, le-a spus. Mi-a spus atunci că îmi face acest cadou pentru care o să-i mulţumesc toată viaţa. Şi aşa a fost, pentru că m-a degrevat pe mine de o povară, povara că am intrat pe numele lui.

Tata a fost un enorm artist, dar nu s-a considerat niciodată, s-a considerat un truditor. Şi avea geniul de a fi om, Era de o generozitate şi de o veselie, era foarte bun, nu l-am auzit niciodată vorbind pe cineva de rău. Îţi plăcea să-l ai în faţă.

Am moştenit de la tata mâinile, ochii când de la mama când de la tata, pe dinăuntru ce-or fi pus ei acolo. Dar ei sunt iubirile vieţii mele şi e datorez totul. Nu mi-au dat niciodată vreun sfat. Mi-au spus să fac cum vreau, să mă dau cu capul de pragul de sus şi să aleg singură. Dar felul cum ei au trăit m-a făcut pe mien să înţeleg că se poate trăi şi muri frumos, în lumină.

Comoditatea e un mare pericol, spune Oana Pellea, rămâi acolo şi începe să se aşeze praful... Eu am riscat când am ieşit din teatru, dar ceva am câştigat. E o libertate care costă, dar n-aş putea să mă întorc în teatru. Sigur că uneori poţi face proiecte, dar alteri nu. Însă acum simt că e un privilegiu să ai această libertate.

Există momente mai bune sau mai puţin bune, înainte să vă urcaţi pe scenă, întreabă Florin Ghioca. Acum câteva seri am jucat reprezentaţia cu numărul 97 şi a fost cea mai bună ditre toate. Şi amândoi suntem răi cu noi. Câteodată coboară îngerul. Altă dată nu. Nu ţine de noi. Câteodată străluceşte diamantul, alteori nu...

Cred că tinerii sunt foarte buni şi mă bucur să-i văd. Talent există şi azi, există respect pentru profesie şi azi, dar e mai greu pentru ei. Noi eram 7, ei sunt 40 într-o clasă. Ce timp să aibă acel prfesor, oricât de genial ar fi, să le dăruiască, aşa cum mi-a dăruit mie Sanda Manu. Iar teatrele sunt închise. Şi problema e că avem foarte puţine teatre, de zece ori mai puţine decât la Budapesta.

Sigur, în toată lumea sunt actori care nu sunt angajaţi, dar acolo ai mai multe şanse...

Şi pe mine mă doare că trebuie să aştept câte o oră-două să înceapă repetiţia, are dreptate Marin Moraru. El era în comisie când am dat eu examen. Şi el l-a sunat pe tata, care era la Intercontinental, şi i-a spus: „Oltene, n-am ce-ţi face, a intrat”.