VIDEO "Abonatul nu poate fi contactat", romanul de debut al Cristinei Andrei, este lansat astăzi la Cafe Godot

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, de la ora 17.00, va fi lansat volumul de debut al Cristinei Andrei, "Abonatul nu poate fi contactat", publicat de Editura Nemira, în prezenţa invitaţilor Carmen Muşat, Luiza Barcan, Valentin Nicolau, Ovidiu Şimonca. Nu va fi o lansare obişnuită: trupa Backstage Boys a pregătit şi o lectură dramatizată din carte.

Evenimentul are loc de la ora 17.00, intr-un spatiu dedicat artelor, la Cafe Godot (str. Blănari, nr.14).

Vor vorbi despre carte: Carmen Muşat, Luiza Barcan, Valentin Nicolau şi Ovidiu Şimonca.

Volumul Abonatul nu poate fi contactat, publicat de Editura Nemira,  este un tur de forţă narativ din perspectiva mai multor personaje surprinse pe parcursul unor zile încărcate religios – din Vinerea Mare şi până la Înviere. Personaje ale căror vieţi se leagă precum firele dintr-o ţesătură complicată, dintre care unele nu acceptă minunile din jurul lor, iar altele dispar inexplicabil. Totul este temporizat de narator cu o precizie de ceasornicar. Tot de mare precizie sunt şi dialogurile şi vocile personajelor, iar aici se simte, poate, experienţa de jurnalist a scriitoarei.

FRAGMENT "ABONATUL NU POATE FI CONTACTAT"

Vocile se amestecau, difuze, se ridicau şi coborau ritmic, valuri de sunete pluteau prin fumul de ţigară adunat într un nor compact sub tavanul scund. Umblau farfuriile, cu un soi de viaţă a lor, autonomă, dinspre tejghea spre mese şi invers. Mirosuri de cartofi, ceapă, fiertură de fasole şi mititei fripţi la foc iute se întâlneau în aerul îmbâcsit, se loveau de grinzi, se ntorceau ameţite, confuze, se insinuau în ţesătura hainelor, în porii pielii, printre firele de păr şi se statorniceau acolo cu­minţi, mulţumite, în tihnă.
Mâinile Floricăi nu stăteau locului. Când nu duceau tăvi şi sticle, ştergeau mesele cu o cârpă soioasă, treceau cu rândul peste pata aia mare, urâtă, de pe halat, ca să o şteargă, deşi simţeau că se uscase, alergau repezite prin şuviţele rare de păr, care se încăpăţânau să nu stea după urechi, ori opreau alunecarea vreunui strop de sudoare pe tâmplă.
Se mişca iute. Învăţase să audă numai comenzile. Restul vorbelor se izbeau de ea ca de un perete scorojit şi se topeau în vacarmul din jur, ca şi cum n ar fi fost rostite niciodată. De atingerile obraznice ale bărbaţilor încălziţi repede de băutura proastă scăpase. Nurii ei se sleiseră, obrazul căpătase o culoare cenuşie, ochii erau stinşi, părul se mătuise, mersul îi era meca­nic, mişcările lipsite de graţia inutilă şi obositoare a tinereţii.

image


Erau mulţi ani de când nu se mai întreba cum de ajunsese aici. Cum de ajunsese „Florica“. Nici fata de la bucătărie nu se mai hlizea ca proasta la clienţi. Asculta încordată ce i se spunea şi umplea repede şi cu măsură farfuriile cu ce i se cerea. Abia mai prididea să clătească vasele golite, să le şteargă cu un burete muiat în puţin dero şi să le treacă prin jetul de apă, ca să le umple din nou.
Ploaia bătea mărunt în geamurile cârciumii, lumina de afară se împuţinase, iar oamenii, clătinându se uşor, începură să plece, pe rând, spre rosturile lor, spre casele risipite la periferie, spre apartamentele din blocuri anonime, unde i aşteptau femeile lor trudite. Era vineri seară şi începea weekendul, cum se zice la televizor. Era Vinerea Mare. Vinerea Neagră. Însă nu de asta le ardea lor.
Se duceau acasă atraşi de mirajul telecomenzii, care le mijlocea întâlnirea cu un fotbal „pe cinste“, le oferea „distracţie la maximum“ şi, uneori, bătăi cu femei dezbrăcate, tăvălin­du se în ciocolată. Aşezaţi pe locul cel mai bun din faţa televi­zorului, ascultau complice comentarii tâmpite şi când îi apuca pofta de iubit, era bună şi nevasta aia care spăla vase la bucătărie şi le zicea copiilor, care mai aveau puţin şi lingeau ecranul, să se ducă la culcare.

(Copyright Editura Nemira)

CRISTINA ANDREI a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti, specializându-se în limba şi literatura română  şi italiană. După câţiva ani de activitate didactică, odată cu Revoluţia din decembrie 1989, devine jurnalist la Televiziunea Publică, lucrând pe rând în Redacţiile Cultural, Viaţa spirituală, Educaţie-Ştiinţă, Religie-Istorie. În 2001 este martor privilegiat, ca trimis special al TVR, al întâlnirii istorice dintre reprezentanţii a două lumi despărţite de o mie de ani, Papa Ioan Paul al ll-lea  şi Preafericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Vatican.
În ultimii ani a participat ca voluntar în proiecte culturale, realizând filme documentare de autor în legătură cu investigaţiile privind descoperirea victimelor comunismului

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite