Timbrul, în era poştei electronice

0
0
Filateliştii cu experienţă afirmă că, pentru a-ţi construi o colecţie valoroasă de timbre, nu ai neapărat nevoie de bani, ci, mai ales, de un „bagaj de cunoştinţe“ solid. FOTO: ADEVĂRUL
Filateliştii cu experienţă afirmă că, pentru a-ţi construi o colecţie valoroasă de timbre, nu ai neapărat nevoie de bani, ci, mai ales, de un „bagaj de cunoştinţe“ solid. FOTO: ADEVĂRUL

Clasica marcă poştală continuă să fie tranzacţionată la licitaţii pompoase, pe sume ce ajung la sute de mii de euro. Există oameni care-şi dedică întreaga viaţă colecţionării de timbre. Pentru aceştia, bucuria se ascunde în cataloage, sub lentila lupei

Una dintre poveşti sună cam aşa. Costică Ionescu, preot la Protoieria Vaslui şi înfocat colecţionar de timbre în timpul liber, dădea o fugă până la oficiul poştal al localităţii moldovene. Fusese anunţat că sosiseră noile timbre emise de Poşta Română, lansate cu ocazia recensământului din 1956. Domnul Ionescu a analizat tacticos coala ce-i fusese pusă în faţă de către o angajată. Desenul imprimat pe timbru era prost plasat, sub rama de încadrare. „Aşa e, domnule Ionescu, nu-i nimic, le trimitem înapoi la Bucureşti ca rebut", i-a comunicat o angajată de la Poştă. Costică Ionescu a cumpărat însă toată coala. Şi din banii proveniţi din vânzarea câte unui timbru, o dată la două-trei săptămâni, şi-a ţinut ambele fete la facultate la Iaşi.

Nu sunt multe domeniile în care o defecţiune de fabricare ajunge să multiplice exponenţial valoarea unui obiect. Timbrul face parte din această categorie restrânsă. Bucăţica aceea de hârtie, linsă şi lipită pe plicuri, datând din perioada în care scrisoarea era la putere, iar noţiunea de e-mail părea desprinsă din poveştile cu invaziile extratereştrilor, are propriile sale reguli.

Simplu sau lipit pe un plic sau ziar, reprezentând o gamă largă de desene, de la portrete de monarhi, flori, animale, clădiri sau fotbalişti, timbrul rămâne şi astăzi o valoare cu propriile reguli. Din când în când este expus la câte o licitaţie, sub ochii unor oameni care au aşteptat zeci de ani acel moment. Apoi se pierde din nou în setul unui colecţionar care, în câte o seară oarecare, îl analizează pofticios sub lupă, întorcându-l pe toate părţile.

Cum analizezi un timbru

timbru 3

Carte poştală de reclamă a Poştei Române, datând din anul 1900

Fiecare timbru are povestea lui, iar colecţiile şi cataloagele se traduc în viaţa reală prin zeci de ani de aşteptare, studiu şi mulţi, foarte mulţi bani. „Drama noastră, a filateliştilor, este că sunt foarte rare cazurile în care urmaşul întreţine sau chiar continuă colecţia primită moştenire. Cei mai mulţi preferă să o vândă. Sigur că fiecare colecţie are valoarea ei, dar pasiunea celui din spate nu poate fi cuantificată. Ca să ajungi să deţii o colecţie importantă ai nevoie de răbdare. Studiul unor cataloage cu zeci de mii de poziţii, ce timbre au mai apărut, reviste, să cauţi persoane dispuse la schimburi", explică Leonard Paşcanu, preşedintele Federaţiei Filatelice Române.

Domnul acesta a început să colecţioneze timbre printr-o întâmplare. Când era mic, mama sa era grav bolnavă, aşa că a fost trimis să locuiască mai întâi la Iaşi, apoi la Sibiu, la o mătuşă. Unchiul său era soldat, lucra la „Transmisiuni“, iar casa familiei era ticsită de aparate ciudate, mare parte creaţie proprie. Când soldatul nu era acasă, copilul Leonard Paşcanu cotrobăia fascinat prin lucrurile unchiului său. Singura soluţie a fost un târg: „Mi‑a zis că-mi dă nişte timbre, dacă îi las aparatele în pace. Timbrele acelea nu aveau nu ştiu ce valoare, dar mi-au plăcut, nu pot să zic că nu...", povesteşte Paşcanu. A urmat revenirea la Vaslui, intrarea în Cercul Filateliştilor din localitate, apoi mutarea în Bucureşti şi întâlnirea cu „adevăraţii profesionişti".

„Lumea crede că pentru a construi o colecţie valoroasă de timbre ai nevoie în primul rând de bani. Cel mai important e bagajul tău de cunoştinţe. Dacă ştii să analizezi un timbru, negociezi de pe altă poziţie. De exemplu, eu cumpăram timbre cu un mic defect, la un preţ evident mai mic decât cel normal. Aşteptam câţiva ani, să le mai crească valoarea, după care le vindeam, iar cu banii respectivi cumpăram aceleaşi timbre, dar de o calitate mult mai bună. Şi astăzi fac la fel, pentru că multe dintre timbrele pe care mi le doresc au preţuri exorbitante", explică Paşcanu.

Timbre şi câini: câteva asemănări

Leonard Paşcanu nu este un elitist. Vede filatelia ca pe un „hobby educativ pe care-l poate face oricine, chiar şi muncitorii". Condiţia ar fi disponibilitatea către studiul timbrelor. Precum un agent la bursă, un potenţial cumpărător de timbre trebuie să ştie până în cel mai mic detaliu când şi cât trebuie investit şi, mai ales, care este valoarea reală a bunului achiziţionat. „Cunosc persoane interesate de timbrele cu câini de vânătoare. Aceştia ştiau tot despre rasele respective. De unde provin, cum trăiesc, în ce perioade, cum s-au împerecheat... Deveniseră experţi canini. Timbrele te obligă să studiezi", spune Paşcanu.

Puţine sunt însă cazurile în care cineva îşi poate construi o colecţie importantă fără ajutorul cuiva mai experimentat. Sfătuitorii aceştia sunt extrem de rari. Nu oricine divulgă secretele casei, micile trucuri care le permit să fie întotdeauna înaintea celorlalţi competitori de pe piaţă. Secretul nu este să afli ce timbre trebuie achiziţionate, ci mai ales cum să negociezi, cât să investeşti şi când să decizi vânzarea unui timbru sau înlocuirea sa cu o copie mai bună. Americanii ar numi acest procedeu „know‑how". Filateliştii preferă un verb reflexiv, ceva mai arhaic, dar şi mai plin de conotaţii: „a fi îndrumat".

Cel mai important e bagajul tău de cunoştinţe. Dacă ştii să analizezi un timbru, negociezi de pe altă poziţie. Lumea crede că pentru a construi o colecţie valoroasă de timbre ai nevoie, în primul rând, de bani.'

Leonard Paşcanu, preşedintele Federaţiei Filatelice Române

100 de lei

este valoarea medie a cotizaţiei anuale pentru a te înscrie în Federaţia Filatelică.

Ştiaţi că...

  • Cea mai valoroasă piesă filatelică românească este „Zimbrulu vulturulu", un ziar tipărit la Iaşi, în anul 1858, ce este francat cu opt mărci de 5 Parale „Cap de Bour", emisiunea a II-a. Piesa a fost scoasă la licitaţie şi adjudecată de către un colecţionar multimilionar evreu, Joseph Hackmey, pentru suma de 870.000 de euro.
  • Printre colecţionarii „cu nume" din România se numără fiul lui Ulm Spineanu, Mircea Ionescu-Quintus şi Florin Pantiş, fostul ministru al Comunicaţiilor.
  • În România există în prezent 4.500 de colecţionari de timbre înregistraţi.

Cinci paşi pentru începerea unei colecţii

  • Consultă cataloagele „Michel" şi „Scott", cele mai cunoscute şi des actualizate baze de date cu timbrele de valoare existente în întreaga lume.
  • Decide-te asupra domeniului pe care vrei să te axezi pentru a construi o colecţie.
  • Citeşte literatură de specialitate pe domeniul respectiv şi încearcă să iei legătura cu colecţionari interesaţi de aceleaşi tipuri de timbre.
  • Participă la sesiunile de licitaţie organizate periodic, atât în România, cât şi în străinătate.
  • Pentru a nu investi sume enorme, cumpără mai întâi timbre valoroase cu mici defecte. După câţiva ani, când valoarea acestora creşte, le poţi vinde şi apoi poţi cumpăra aceleaşi timbre, de o calitate mai bună.

Cum s-a lipit „Capul de bour" de istoria României

timbru 2

Ziarul „Zimbrulu şi Vulturulu“, francat cu opt bucăţi din „Capul de bour“, vândut cu 850.000 de euro

Când Poşta din Moldova decidea, în 1858, lansarea primului timbru românesc, puţini erau probabil cei care intuiau ce destin abrupt urma să pună stăpânire pe marca intrată în istorie sub numele de „Capul de bour". Gândit şi inaugurat cu o dublă miză - ca resursă economică şi istorică, dar şi ca mică răzvrătire împotriva ocupaţiei otomane -  primul timbru românesc urma să fie colecţionat, falsificat, scos la licitaţii internaţionale, urmărit prin cataloage internaţionale, dorit cu ardoare şi, în final, obţinut contra unor sume exorbitante. Istoria „Capului de bour" este, în fapt, o istorie în miniatură a României din secolele trecute, cu micile sale erori şi momente de bunăstare.

Regele Carol al II-lea a colecţionat cu ardoare „Capul de bour", timbrul românesc ocupând un loc de seamă într-o colecţie ce conţinea, printre altele, cea mai scumpă marcă poştală din lume. Cel mai cunoscut falsificator l-a copiat fidel, iar rezultatul este expus astăzi la Societatea Regală de Filatelie din Londra. Astăzi, „Capul de bour" poate fi văzut în cataloagele celor mai mari case de licitaţie din lume, însoţit de sume cu multe cifre. Iar în ochii colecţionarilor din întreaga lume, s-a transformat, dintr-o marcă poştală, într-o adevărată marcă a unei ţări.

Vremea „ordonanţelor"

Contrar culturii populare şi al renumelui dobândit peste ani, nu „Capul de bour" este primul timbru românesc. Cu doi ani înaintea lansării celui mai cunoscut timbru autohton, în România era inaugurată prima marcă fiscală. Anunţul s-a făcut printr-o „Domnească Ordonanţă" a domnitorului Grigore Ghica: „Criza finanţiară ce sau dizvălit prin difscitul budgetului si prin sporirea crescând a cheltuielilor estraordinare motivate de împregiurările actuale, au trebuit să provoace crearea de noue resurse pentru fisc. În această privire găsindusă de cuviinţă a se statornici tacsia timbrului, sau elaborat de cătră Departamentul Finanţelor proectul cuvenit, pe care după modificările ce iau făcut Consiliul Nostru, l'am recomandat deliberaţiei Divanului General. Acest proect adoptânduse de Divan, cu unanimitatea voturilor, sau supus aprobaţiei Noastre. (...) Noi am întărit citatul proect, si dându-i putere de Legiuire ordonămu: Art.1. Se statorniceste tacsia timbrului pentru toate înscrisurile ce feţile particulare ar voi a fi supuse puterei legilor; fără ecsepţie pentru acela ce ar fi în o ţară streină. (...)". Se întâmpla în 1856, cu numai doi ani înainte ca România să lanseze timbrul ce avea să o pună ulterior pe harta colecţionarilor din întreaga lume.

Model austriac

„Capul de bour" a fost lansat la 18 ani de la apariţia primului timbru în lume. „Penny Black" a fost tipărit la data de 6 mai 1840, în Marea Britanie, şi reprezenta portretul reginei Victoria. Prima serie de timbre româneşti a fost lansată la 15 iulie 1858, acestea fiind puse în circulaţie după o săptămână, pe 22 iulie 1858. Timbrele poştale au fost făcute la Iaşi, la tipografia Atelia Timbrului. Modelul copiat în realizare era unul austriac, fiind utilizate matriţe de oţel pentru tipărirea lui. Din punct de vedere istoric, pe lângă beneficiile fiscale implicate, „Capul de bour" reprezenta şi o răzvrătire în miniatură faţă de domnia otomană, care nu permitea niciun fel de autonomie instituţională sau economică.

Structural, timbrul reproducea capul de bour înscris într-un cerc, semnul heraldic de pe stema Principatului Moldovei, o goarnă poştală, o stea în cinci colţuri, legenda „porto scrisori" scrisă cu litere chilirice şi valoarea nominală a timbrului. Cercul avea dimensiunile de 19,5 mm la valorile de 27 şi 54 de parale, 19,75 mm la valoarea de 81 de parale şi 20,25 mm la valoarea de 108 parale.

Imprimarea s-a făcut după o tehnică îndeobşte cunoscută sub denumirea de „tête-bêche", în care al doilea timbru era rotit la 180 de grade faţă de linia de separaţie, pentru a distinge mai bine rândurile dintre exemplare. Alegerea capului de bour s-a făcut pornind de la simbolistica implicată.

Legenda spune că, pe când se afla la vânătoare, pe malul unei ape, voievodul Dragoş s-a întâlnit cu un bour. În urma luptei, căţeaua voievodului moare, fiind îngropată în apropiere. Voievodul a botezat râul şi teritoriul din jur Moldova, iar capul de bour a devenit simbolul heraldic al conducătorului şi al urmaşilor săi la domnie.Transferată pe hârtie, sub formă de timbru, legenda s-a transformat într-o serie de cifre şi date tehnice. Imprimarea s-a făcut pe coli de 32 de mărci poştale în patru rânduri a câte opt bucăţi. Hârtia era specială, din străinătate, având grosimea, structura şi culoarea diferite. Tirajul primei emisii poştale a fost unul relativ scăzut: 6.000 de timbre cu valoarea de 27 de parale, 10.000 la 54 de parale, 2.000 la 81 de parale şi 6.000 la 108 parale. Primul oficiu poştal ce le-a pus în circulaţie a fost cel de la Iaşi.

În data de 31 octombrie 1958, timbrele au fost retrase. Acest fapt a oficializat circulaţia limitată a seriei şi, implicit, transformarea „Capului de bour" în obiect de colecţie extrem de rar şi de valoros. Raritatea primei ediţii din „Capul de bour" este demonstrată şi de numărul mic de timbre monitorizate în prezent în lume: 750 de exemplare. Dintre acestea, doar aproximativ 50 se mai află în ţară, iar cel mai scump timbru din această serie s-a vândut la o licitatie, cu 135.000 de franci elveţieni (aproximativ 110.000 de euro).

De ce scade valoarea unui timbru

Criteriul care scade sau creşte valoarea unui „Cap de bour" este felul în care timbrul circulă. Dacă este lipit pe un plic din aceeaşi perioadă e mai scump. În plus, dacă plicul are ştampila unei localităţi mici, valoarea timbrului creşte şi mai mult. Oraşele ce apăreau extrem de rar pe „Capul de bour" sunt Focşani şi Botoşani. La polul opus se află Iaşiul şi Galaţiul, considerate ştampile comune.

Cât costă un „Cap de bour"

timbrul            ştampilat    neştampilat

27 de parale    9.000*       135.000**

81 de parale    30.000       27.000*

*Sumele sunt exprimate în euro

**În acest caz, preţul record este dat de conservarea excepţională, de guma de lipit originală de pe spate şi, mai ales, de tăierea foarte îngrijită, perfect dreptunghiulară şi mult în jurul imaginii imprimate. 

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite