Steinhardt, la 100 de ani de la naştere, celebrat la Gaudeamus

Astăzi, de la ora 14.00, în cadrul Târgului Gaudeamus (Complex Romexpo, Pavilion Central) va avea loc o masă rotundă dedicată Centenarului „Nicolae Steinhardt”. La dezbatere, vor participa George Ardeleanu, Ioan Pintea şi Nicolae Băciuţ.

Cu ocazia Centenarului „Nicolae Steinhardt" (1912-1989), la standul organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, vor mai avea loc lansări de carte, vernisaje şi dezbateri dedicate Monahului Nicolae Delarohia.

Pe 29 iulie 2012 s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Monahului Nicolae Delarohia, prilej cu care Editura Polirom a editat o variantă inedită a Jurnalului fericirii, după manuscrisul aflat la Mănăstirea „Sfînta Ana”, Rohia. Îngrijirea ediţiei, compararea variantelor, notele, addenda şi indicele au fost realizate de George Ardeleanu.

Scriitor şi publicist, condamnat politic şi monah ortodox, atras în egală măsură de literatură şi muzică, de teologie şi drept, N. Steinhardt este una dintre figurile de primă mărime ale culturii româneşti.

Editura Polirom a iniţiat în anul 2008, în colaborare cu Mănăstirea Sfînta Ana de la Rohia, Seria de autor “N. Steinhardt”.
 

Operă de căpătâi printre scrierile steinhardtiene, „Jurnalul fericirii”, publicat iniţial în 1991 la Editura Dacia,  este un adevărat ghid existenţial pentru toţi cei care cugetă asupra „vremelniciei şi goliciunii” vieţii omeneşti şi rezonează cu mesajul Ecleziastului  că „totul este deşărtăciune şi goană după vânt”.

În noua ediţie a „Jurnalului Fericirii”, editată de Polirom, sunt prezente fragmente inexistente în varianta originală şi în celelalte ediţii ulterioare.

Varianta lansată la Gaudeamus pentru aniversarea centenarului scriitorului are la bază un manuscris descoperit la mănăstirea „Sfânta Ana” din localitatea Rohia, loc în care monahul Nicolae Delarohia (Nicolae Steinhardt) a trăit, a primit haina monahală şi a slujit până în 1989, când a trecut la cele veşnice.

Botezat în închisoare

Născut la Bucureşti pe 29 iulie 1912 într-o familie de evrei,  Steinhardt îşi lua licenţa în Drept 20 de ani mai târziu. După ce a refuzat să colaboreze cu noul regim, în 1960 a fost anchetat, fiind ulterior condamnat în „lotul Noica-Pillat“ la 12 ani de muncă silnică.

 „În anul 1959 grupul de prieteni căruia aparţineam de câţiva ani a început să fie arestat. Am fost chemat la Securitate ultimul dintre toţi, cerându-mi-se să fiu martor al acuzării şi punându-mi-se în vedere că, dacă refuz, voi fi arestat şi implicat în "lotul intelectualilor mistico-legionar Constantin Noica - Constantin Pillat",  povesteşte Nicolae Steinhardt,  în autobiografia sa.

El a  refuzat să fie martor al acuzării, a fost arestat şi osândit la 12 ani de muncă silnică pentru crima de uneltire împotriva orânduirii sociale a statului şi închis la puşcăria Jilava, unde a şi fost botezat la 15 martie 1960.

„Am fost botezat valabil, în mare grabă, cu apa dintr-un ibric cu smalţul sărit. Naş l-am avut pe un coleg de lot, fost director de cabinet al mareşalului Antonescu, Emanuel Vidraşcu”, îşi reaminteşte Steindhardt, care a mai trecut până în 1964 prin închisorile Gherla şi Aiud.

Prin intervenţia prietenului său, Constantin Noica, a îmbrăcat hainele monahale la mănăstirea Rohia ]n 1980.  „Am fost călugărit în ziua de 16 august în Paraclisul noii clădiri de Părinţii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Lese şi Emanuel Rus”,  punctează scriitorul.

Suferinţa a devenit o fericire în temniţă

După perioada de detenţie , Steinhardt începe elaborarea „Jurnalului fericirii” în  1969, manuscris confiscat de Securitate în 1972.

Scriitorul îl rescrie din memorie şi îl trimite Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca. În 1975, în urma unui memoriu, „Jurnalul” în forma lui iniţială îi este înapoiat,  autorul exprimându-şi ulterior intenţia de a unifica cele două variante într-un nou manuscris.

Experienţa din detenţie l-a modificat spiritual în mod esenţial: „Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realităţii, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul fără a-l risipi) şi ies cu ochii deschişi; am intrat răsfăţat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri, ifose; am intrat nemulţumit, ies cunoscând fericirea",  spune scriitorul.

"Am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele şi viaţa îmi spuneau puţin, acum ştiu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greşit, cu prietenii şi duşmanii mei, ba şi cu mine însumi“, adaugă Steinhardt, în “Jurnalul fericirii”,  volum considerat  "un fel de dosar al memoriei arestate".

Mai multe variante ale "Jurnalului"

Ediţia apărută la Editura Dacia, în 1991, reprezintă prima variantă,  fapt care reiese din compararea manuscrisului cu  documentele Dosarului de Urmărire Informativă a lui N. Steinhardt de la CNSAS.
Din nefericire, a doua variantă a „Jurnalului”, a fost pierdută după 1990 şi nu a mai ieşit la suprafaţă până astăzi.

Ceea ce nu se ştie, însă, este dacă manuscrisul de la Rohia publicat acum reprezintă a doua sau  a treia variantă a „Jurnalului” (cea care le-ar unifica), dată fiind intenţia iniţială a lui Steinhardt.

„Care ar fi, pe scurt, diferenţele dintre această variantă inedită a «Jurnalului fericirii» şi varianta publicată? În primul rând, o alta ordonare a blocurilor textuale. Un joc textual flexibil, de tip puzzle (sau, mai degraba, de tip «Rubik»), aproape joycean, care este totodată si un joc al rememorării”, explică George Ardeleanu, coordonatorul de la Polirom. „În al doilea rând, o rescriere, o reformulare a pasajelor comune ori comparabile. Nu în ultimul rând, prezenţa unor fragmente inexistente în prima variantă, deci cu adevarat inedite”,  subliniază  Ardeleanu. 

Confesiunea unei conştiinţe

Volumul este în egală măsură "o operă de bilanţ existenţial (asemenea «Luntrei lui Caron» a lui Lucian Blaga), dar şi una conturând devenirea şi cristalizarea unei conştiinţe – în toate componentele ei: teologică şi morală, civică şi politică, estetică”, consideră  îngrijitorul noii ediţii.

Despre "Jurnalul fericirii", criticul Nicolae Manolescu spune că este "o carte splendidă, amestec inextricabil de notaţie cotidiană, amintire, confesiune, hermeneutică, humor, tragedie, istorie, universalitate, metafizică, fiziologie, citate de lectură..."

Nicolae Steinhardt dovedeşte, potrivit criticului, "aceeaşi uluitoare forţă de pătrundere în adevărul lucrurilor dincolo de coaja groasă a locului comun. Literatura noastra s-a îmbogăţit cu o carte de primă mâna, la care vom simţi nevoia să ne întoarcem nu o dată, in clipe de restrişite, dar şi de bucurie”.