Sergiu Nicolaescu, bilanţul unei vieţi: 60 de filme în 45 de ani

Sergiu Nicolaescu (1930-2013)

CARIERĂ Sergiu Nicolaescu lasă în urmă o moştenire impresionantă: peste 60 de filme ca regizor şi peste 35 ca actor. A trecut prin toate genurile cinematografice, de la filme istorice şi de război la filme poliţiste şi comedii.

În cei peste 45 de ani de activitate în lumea marelui ecran, Sergiu Nicolaescu a reuşit două performanţe: să fie cel mai prolific regizor român şi, totodată, cel mai de succes. Filmografia sa cuprinde peste 60 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt „Dacii“ (1967), „Mihai Viteazul“ (1970), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte“ (1971), „Cu mâinile curate“ (1972), „Ultima noapte de dragoste“, „Nea Mărin miliardar“ (1979), „Ciuleandra“ (1985), „Mircea“ (1989), „Supravieţuitorul“ (2008).

A intrat pe platourile de filmare întâmplător, după ce a făcut un schimb banal de slujbe cu un coleg. Fusese admis la trei facultăţi, la Belle Arte, pentru că avea talent la desen şi la pictură, la Ofiţeri de Marină şi la Politehnică. A ales cariera militară, dar a trebuit să renunţe, pentru că tatăl său fusese arestat şi asta i-ar fi pătat dosarul.

Din Timişoara a venit la Bucureşti, iar în 1948 a fost muncitor la Fabrica Ford. Apoi, şi-a găsit o slujbă la IOR, institut specializat în proiectarea şi realizarea aparaturii opto-mecanice, dar a făcut un troc cu un coleg, care locuia lângă sediu şi care fusese repartizat în cinematografie, la Buftea. Sergiu Nicolaescu a fost trimis să construiască studiourile. Şi acolo a prins gustul pentru film.

Filme istorice cu mii de figuranţi

Prima peliculă, „Scoicile nu au vorbit niciodată“ (1962), un documentar, a fost urmată de scurtmetrajul „Memoria Trandafirului“, o metaforă de 7 minute, care s-a bucurat de succes în ţări precum SUA şi Franţa. „Dacii“ (1967) a fost, însă, cel dintâi lungmetraj de ficţiune, o coproducţie româno-franceză impresionantă, cu o distribuţie grandioasă.

Pentru „Dacii“ a avut la dispoziţie 2.000 de oameni în prima zi de filmare, iar pentru „Mihai Viteazul“ (1970) aproape 5.000 de oameni. În aceste două filme, Sergiu Nicolaescu a jucat alături de actorul său preferat, Amza Pellea, dar şi alături de Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, Ion Besoiu, Emanoil Petruţ ş.a.

Despre „Mihai Viteazul“, regizorul afirma că a fost cel mai greu film din cariera sa. Iniţial, Studiourile Columbia îşi exprimaseră dorinţa să sponsorizeze filmul şi să susţină o distribuţie cu Orson Welles, Elizabeth Taylor, Richard Burton şi cu Charlton Heston în rolul marelui voievod, dar comuniştii nu au fost de acord şi au decis ca filmul să se facă cu o distribuţie exclusiv românească.

În pielea comisarului Miclovan/Moldovan

Începând cu „Dacii“, Titus Popovici i-a spus lui Sergiu Nicolaescu: „Joacă şi tu“. Şi a jucat. În „Mihai Viteazul“ trebuia să-l joace iniţial pe domnitor, dar le-a transmis comuniştilor că acceptă să regizeze filmul doar dacă Amza Pellea va primi rolul. Sergiu Nicolaescu spunea că a făcut filme despre perioadele cele mai importante din istoria românilor, numindu-le „basme pe o temă istorică“. A jucat în multe dintre ele, dar, de obicei, alegea ca personajul său să moară la final.

Povestea legendarului comisar Miclovan, devenit apoi Moldovan, cu care regizorul afirma că a atins celebritatea ca actor, s-a născut în 1972. Titus Popovici şi Petre Sălcudeanu le-au propus atunci lui Nicolaescu, lui Manole Marcus şi lui Iulian Mihu să realizeze un serial poliţist. Personajul interpretat de Nicolaescu era un vechi poliţist cooptat de comunişti în lupta contra bandiţilor din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial. Rolul era însă unul secundar, eroul principal fiind un activist de partid, jucat de Ilarion Ciobanu.

În ultimii ani, Sergiu Nicolaescu a lucrat intens şi a regizat filmele „Carol I“, lansat în anul 2009, în care regizorul a interpretat chiar rolul regelui, şi „Poker“, lansat în 2010, despre care regizorul spunea că este a doua comedie din cariera sa, după „Nea Mărin miliardar“. Ultima producţie s-a numit „Ultimul corupt din România“, o continuare a peliculei „Poker“, lansată în februarie 2012.

Vânzări-record de DVD-uri la Editura Adevărul

Între 2008 şi 2009, Editura Adevărul a lansat, împreună cu ziarul, colecţiile „Aventura“ şi „Istorice“, care au inclus cele mai cunoscute filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Toate s-au epuizat la scurt timp după lansare.

În total, cele aproape 20 de pelicule ale regizorului s-au vândut în peste un milion de exemplare. Cel mai bine vândut rămâne filmul „Dacii“, cu peste 100.000 de exemplare, urmat de „Un comisar acuză“, cu peste 90.000 de exemplare şi „Revanşa“, cu peste 80.000 de exemplare. ;

1.000.000 de DVD-uri cu filmele lui Sergiu Nicolaescu au fost vândute de Editura Adevărul.

Contestat de cineaştii noului val

În 2007, regizorul Cristi Puiu punea la îndoială profesionalismul juriului de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) care a acordat cea mai mare finanţare, de 1,8 milioane de lei, pentru filmul „Supravieţuitorul“ regizat de Sergiu Nicolaescu. Tânărul cineast spunea că o parte importantă dintre cei care au primit finanţări „şi-au demonstrat în trecut incapacitatea, lipsa de talent şi profesionalism, în frunte cu Sergiu Nicolaescu“.

„Niciun film al lui Sergiu Nicolaescu nu este cunoscut în Occident. Punct“, spunea Cristi Puiu, iar criticii Alex Leo Şerban, Mihai Chirilov şi Andrei Gorzo îl susţineau. Sergiu Nicolaescu i-a dat atunci o replică lui Cristi Puiu, spunând că „nu a auzit de el“ şi că „ar trebui să mai facă un film sau două înainte să vorbească“.

Într-un interviu acordat la sfârşitul anului trecut pentru „Adevărul“, regizorul Cristian Mungiu a descris, sarcastic, un anume stil de a face filme al „generaţiei Sergiu Nicolaescu“. „Dacă doar ai călărit în filme cu replici din cartea de istorie, e bine să fii mai rezervat în aprecieri“, a spus tânărul regizor, care a fost premiat anul trecut la Cannes pentru filmul „După dealuri“.

Ultimul film a rămas la stadiul de proiect

„Candele de zăpadă“ este filmul pe care Sergiu Nicolaescu nu va mai apuca să-l facă. Putea porni filmările încă din 2004, când scenariul scris de Corneliu Vadim Tudor a câştigat o sesiune de finanţare de la Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC). Este vorba de povestea generalului-erou Avramescu, asasinat de sovietici în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Modul în care s-au decis atunci finanţările a stârnit indignarea tinerilor cineaşti Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, după ce conducerea instituţiei a hotărât să suplimenteze fondurile, favorizându-l pe Nicolaescu. Acesta nu a reuşit să găsească însă restul banilor necesari proiectului, fapt care i-a încetinit planurile.

Soarta filmului rămâne un mister, deoarece însuşi Nicolaescu îşi asumase rolul de producător, prin casa lui de producţie, Cine TV Film Production. Actualul director al CNC, Eugen Şerbănescu, a declarat pentru „Adevărul“ că decizia de a continua filmările aparţine doar producătorului, care poate desemna alt regizor. În caz contrar, trebuie să returneze suma de 1,4 milioane de lei, care reprezintă prima tranşă virată de CNC din suma totală de 2,8 milioane de lei.

Eugen Şerbănescu a mai spus că regizorul avea şi o problemă de organizare. Voia să filmeze scene de război între Armata Română şi Armata Roşie, dar sprijinul Ministerului Apărării Naţionale era foarte greu de obţinut. Singurul actor pe care Nicolaescu îl stabilise în distribuţie era Vladimir Găitan. Contactat de „Adevărul“, acesta a mărturisit că nu a citit scenariul, dar că ar fi trebuit să înceapă filmările luna viitoare

Replici celebre: „Un fleac, m-au ciuruit!“

Contestate sau iubite, filmele lui Sergiu Nicolaescu au avut un impact puternic asupra românilor. Multe replici au intrat în limbajul uzual şi au fost folosite în diverse circumstanţe, atât de oameni obişnuiţi, cât şi de unele personalităţi. „Un fleac, m-au ciuruit!“ este replica finală a comisarului Miclovan (Sergiu Nicolaescu) în pelicula „Cu mâinile curate“ (1972). Cuvintele lui l-au inspirat chiar şi pe preşedintele Traian Băsescu, atunci când a câştigat alegerile prezidenţiale din 2009. „Un fleac, i-am ciuruit!“, a spus acesta după numărătoarea voturilor.

„Pohta ce-am pohtit-o eu!“

Regizorul credea că popularitatea replicilor s-a datorat faptului că erau „spuse la mişto“, după cum a declarat într-un interviu pentru „Adevărul“. Chiar şi cei care nu au văzut filmele lui au auzit sau au folosit măcar o dată fraza „Nu trage, dom’ Semaca, sunt eu, Lăscărică!“ Replica a intrat deja în vocabularul uzual, numai că a fost preluată într-o formă uşor modificată. De fapt, în filmul „Cu mâinile curate“, Gheorghe Dinică, spune: „Dom’ Semaca, eu sunt, Lăscărică... Dom’ Semaca vă rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa“.

Şi filmele istorice ale regizorului i-au inspirat pe mulţi, iar unul dintre ei este Gigi Becali, un mare admirator al peliculei „Mihai Viteazul“. Amza Pellea, interpretul personajului principal, spune în film: „Vreau ca acest popor să ştie din ce în ce mai mult ce vrea. Şi să-şi dea seama ce poate. Căci îi las o înfăptuită moştenire: Ţara Românească, Ţara Transilvaniei şi Ţara Moldovei. Pohta ce-am pohtit-o eu!“

Un alt film istoric, „Mircea“, se încheie cu o replică memorabilă, pe care Vlad Nemeş (în rolul lui Vlad Ţepeş - copil) i-o dă lui Mircea cel Bătrân (Sergiu Nicolaescu). „Rămâi cu bine. Şi să ştii: tu n-ai să mori niciodată!“.

Dom’ Semaca, eu sunt, Lăscărică... Dom’ Semaca vă rog să credeţi că nu v-am trădat. Am fost adus aici cu forţa. Gheorghe Dinică (Lăscărică)

Cele mai importante  filme regizate de Sergiu Nicolaescu

1967 - Dacii - coproducţie franco-română
1970 – Mihai Viteazul
1972 - Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte
1972 - Cu mâinile  curate
1973 - Ultimul cartuş
1974 - Un comisar acuză
1974 - Nemuritorii
1976 - Osânda
1977 - Pentru patrie - două serii
1978 - Revanşa
1978 - Nea Mărin miliardar
1978 - Mihail, câine de circ - coproducţie româno-germană
1979 - Ultima noapte de dragoste
1980 - Capcana mercenarilor
1981 - Duelul
1983 - Ringul - coproducţie româno-  germană
1985 - Ciuleandra - coproducţie româno-germană
1986 - Noi, cei din linia întâi - două serii
1989 - Mircea
1994 - Oglinda - două serii
1999 - Triunghiul morţii
2004 - Orient Express
2009 - Carol I
2010 - Poker
2012 - Ultimul corupt din România
2012 - Candele de zăpadă (proiect)

Mari dispăruţi  din filmul românesc

În ultimii ani, unii dintre cei mai mari actori şi regizori români au părăsit definitiv lumea artistică.

Şerban Ionescu (1950 - 2012)
Iurie Darie (1929 – 2012)
Liviu Ciulei (1923 - 2011)
Alexandru Tocilescu (1946 – 2011)
Jean Constantin (1927 - 2010)
Gheorghe Dinică (1933 - 2009)
Ştefan Iordache (1941 - 2008)
Ilarion Ciobanu (1931 - 2008)
Colea Răutu (1912 - 2008)
Adrian Pintea (1954 - 2007)

Nicolaescu şi Puterea

Regizorul Sergiu Nicolaescu a fost unul dintre norocoşii sistemului atât în perioada comunistă cât şi, apoi, în perioada postdecembristă. Ascensiunea sa profesională a început în anii ’60, când Nicolaescu l-a cunoscut pe scenaristul Titus Popovici, membru în C.C. al PCR. Nicolaescu poate fi catalogat, în plan artistic, un răsfăţat al regimului comunist. Cifrele confirmă mobilizarea exemplară a întregului sistem atunci când se filma o producţie cu semnătura sa.

În 1967, la filmul „Dacii“, o coproducţie româno-franceză, filmările au fost realizate cu ajutorul Ministerului Forţelor Armate al Republicii Socialiste România, acest lucru fiind menţionat pe genericul de final. În prima zi de filmare au fost folosiţi 2.000 de actori şi figuranţi, lucru admis numai la filmele lui Nicolaescu.

„Recunosc că regimul comunist mi-a dat nişte condiţii uluitoare. Am avut 2.000-3.000 de oameni la «Dacii», 5.000 de oameni la «Mihai Viteazul».N-am scăpat nici eu de cenzură. Dar tăceam din gură“, descria Nicolaescu succesul cinematografic din acea vreme. Activitatea prodigioasă a regizorului în timpul regimului comunist a stârnit multe suspiciuni.

S-a vorbit, răspicat, despre puternica sa legătură cu nomenclatura comunistă şi despre relaţia cu Securitatea. Iată ce spunea regizorul, atât de regretat astăzi, despre legătura cu însuşi Nicolae Ceauşescu. „Am dat mâna cu Ceauşescu de trei ori în viaţă. N-am vorbit niciodată cu el. Tatăl meu a fost la Canal, a fost arestat la 5 ianuarie 1948, şi după închisoare a ajuns acolo. Nu puteam iubi regimul, dar mă foloseam de el“, spunea Nicolaescu.

„Da, am fost protejatul lui Maurer“

Sergiu Nicolaescu s-a intersectat, în decursul anilor, şi cu primul-ministru Ion Gheorghe Maurer. Întrebat care au fost relaţiile cu fostul demnitar comunist, cineastul a recunoscut, fără echivoc, că avea o relaţie specială cu Maurer.

„N-am făcut concesii. Dar da, am fost protejatul lui Maurer. Însă niciun film nu l-am făcut datorită lui! El l-a adus atunci şi pe Ceauşescu, dar nu eu am cerut asta“, spunea, peste ani, Nicolaescu.

De la Ceauşescu la Iliescu

După ce s-a remarcat la evenimentele din decembrie 1989, fiind umăr la umăr cu Ion Iliescu, regizorul Sergiu Nicolaescu s-a implicat direct în politică. S-a numărat printre cei 40 de membri ai Consiliul Frontului Salvării Naţionale (CFSN), iar în primăvara anului 1990 a făcut pasul către fotoliul de senator. La iniţiativa lui, s-a înfiinţat Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989, iniţial condusă chiar de el.

În 1993 a ales să-şi continue cariera politică alături de Iliescu, în proaspăt-înfiinţatul
PDSR. „Eu am înfiinţat PSD-ul. Mă rog, PDSR-ul. Dar când am văzut că vin o grămadă de inşi, inclusiv Adrian Păunescu, m-am retras“, declara, mai târziu, Nicolaescu. Legătura sa cu fostul preşedinte a rămas apropiată, în 2004 regizorul fiind numit de Ion Iliescu membru în Colegiul Naţional al Institutului Revoluţiei Române.
“
Recunosc că regimul comunist mi-a dat nişte condiţii uluitoare.
Sergiu Nicolaescu

Senator FSN-PDSR-PSD timp de 18 ani

În cele cinci mandate de senator, Sergiu Nicolaescu a iniţiat 41 de proiecte legislative, dintre care doar patru au devenit legi.

La primele alegeri libere, în mai 1990, a obţinut primul său mandat de senator, candidând pe listele Frontului Salvării Naţionale, la Braşov. A condus Comisia Senatorială „Decembrie 1989“ în perioada 1990-1992, iar până în 1996 a fost vicepreşedintele acestei comisii. În 1992 a câştigat un nou mandat de parlamentar, de această dată în Vrancea, fiind candidatul Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN).

La alegerile din 1996 a candidat tot pe listele PDSR, în judeţul Vrancea, reuşind să obţină o nouă victorie electorală.

În 2000 a schimbat din nou judeţul şi a câştigat al patrulea mandat de senator, în Arad, ca membru PDSR. Din ianuarie 2001 a devenit preşedintele Comisiei de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. În acest mandat, Nicolaescu şi-a văzut tranformate în legi trei dintre cele 14 iniţiative legislative la care a contribuit.

În 2008, după patru ani de absenţă, a revenit în fotoliile Parlamentului, de această dată ca senator PSD de Bucureşti. A condus Comisia de Cultură, arte şi mijloace de informare în masă şi a reuşit să-şi mai treacă în palmaresul parlamentar încă o lege. „Mai am puţini ani de trăit şi mi-am dorit să-i termin în profesia mea, pentru acest lucru nu am participat la alegeri. Vreau să vă spun un sincer «La revedere!»“, acestea au fost ultimele sale cuvinte de la tribuna Parlamentului, în 12 decembrie 2012.