Scriitorul Mircea Cărtărescu elogiază învăţământul din anii `70
0
Scriitorul Mircea Cărtărescu îşi aminteşte lucruri mai puţin plăcute din viaţa sa: a fost bolnav de tuberculoză în copilărie şi a trăit în sărăcie. Totuşi, el crede că exista şi un aspect pozitiv în trecut: sistemul educaţional din anii `70 era superior la toate capitolele celui de acum. „Deşi trăiam într-o lume comunistă, o lume autoritară, totuşi sistemul de învăţământ era foarte bun. Iar noi suntem produsele lui“, spune Cărtărescu.
Iuliana Ciugulea l-a invitat în emisiunea „Conversaţii esenţiale“, pe scriitorul Mircea Cărtărescu. Interviul va fi transmis sâmbătă, de la ora 20.10, pe postul Digi24.
Iată cele mai importante declaraţii ale lui Mircea Cărtărescu:
Despre boala copilăriei: tuberculoza
„Eu m-am născut într-o casă de raport, cum ar fi spus Dostoievski. Asta însemna o clădire cu odăiţe de închiriat şi părinţii mei aveau una dintre acele odăiţe. Aveau ciment pe jos şi ea le servea şi ca dormitor şi ca living şi ca baie şi ca bucătărie şi tot. Stăteau într-o cameră de 2 pe 2m, unde încăpea doar o maşină de gătit şi un pat. Din cauză că am trecut două ierni acolo, m-am îmbolnăvit de tuberculoză, boala copilăriei mele. M-am vindecat cu foarte mare greutate şi foarte târziu. Numai minunile făcute între timp de medicină m-au salvat“.
Despre sărăcie:
„Au fost ani teribil de grei pentru părinţii mei care erau simpli muncitori. Mama lucra la o ţesătorie iar tata la atelierele ITB, era lăcătuş la tramvaie. Şi ani de zile familia mea a suferit de sărăcie. Erau vremurile acelea îngrozitoare: anii `50, `60. Apoi, încetul cu încetul, lucrurile au devenit mai suportabile. La fel ca toată lumea, părinţii mei făceau împrumuturi la CAR şi îşi mai cumpărau nişte mobilă, s-au mutat într-un apartament cu două camere, apoi după un deceniu, într-un apartament cu trei camere şi aşa mai departe.
Apoi au venit îngrozitorii ani `80 care au dat iar totul peste cap. Şi exact în acea perioadă de frig, foamete şi teroare comunistă m-am trezit şi eu să fiu poet, să merg la facultate, să mă îndrăgostesc pentru prima oară, să am primele mele mari prietenii. Şi ceea ce ar fi trebuit să fie anii de aur ai vieţii mele, au fost terfeliţi în noroi de acel tăvălug al istoriei.”
În privinţa sistemului educaţional din acea vreme, din anii `70 când mi-am făcut eu liceul, pot să spun că era un sistem superior la toate capitolele celui de acum. Îmi asum acest lucru şi cred că foarte mulţi oameni din generaţia mea cred asta.
Despre învăţământ:
„Nici eu, nici sora mea nu am luat nici o oră de meditaţie niciodată în viaţa noastră . Iar chinul vieţii mele a fost când a trebuit să dau eu meditaţii, când eram profesor de şcoală generală, în anii `80. N-am rezistat, n-am putut să fac acest lucru. În privinţa sistemului educaţional din acea vreme, din anii `70 când mi-am făcut eu liceul, pot să spun că era un sistem superior la toate capitolele celui de acum. Îmi asum acest lucru şi cred că foarte mulţi oameni din generaţia mea cred asta. Deşi trăiam într-o lume comunistă, o lume autoritară, totuşi sistemul de învăţământ era foarte bun. Iar noi suntem produsele lui.
Este foarte greu să spunem că a fost un pustiu cultural atunci, pentru că dacă spunem asta nu ne putem justifica pe noi înşine. Atunci noi de unde am venit – dintr-un deşert? Nu, trebuie să spunem adevărul. Lumea comunistă era paradoxală. Existau lucruri absolut teribile dar existau şi încercări ale unor oameni de a face lucrurile suportabile, iar în cultură au existat încercări de a menţine lucrurile în normalitate„.
Despre literatură:
„Eu am ajuns până la urmă un autor de cărţi pentru că am citit foarte mult în acea epocă. Pentru că, pe atunci se făceau traduceri, existau traduceri de cărţi străine şi puteai citi toţi marii autori ai lumii. Iar cultura de tip popular era foarte restrânsă, se dădeau filme doar o dată pe săptămână la televizor. De fapt, nu aveai ce să vezi la televizor. Nu existau discoteci, petrecerile se făceau acasă, nu aveai alte posibilităţi de ieşire din cenuşiul cotidian.
Cărţile erau singura soluţie. Iar editurile făceau selecţia lecturilor noastre. Ele scoteau aproape numai capodopere. Acesta este un alt paradox. Se traduceau doar marile romane din literatura rusă, marii scriitori americani, aşa încât lumea simplă, obişnuită citea aceste cărţi. Oameni care astăzi nu citesc nimic, absolut nimic, nici măcar pe Sandra Brown sau mai ştiu eu pe cine (...) Sigur că privaţiunea nu este un teren fertil. Nu vreau să se înţeleagă asta. Dar există şi efecte perverse ale lucrurilor de acest fel.”
Despre adolescenţă:
„În adolescenţă eram foarte aproape de schizofrenie. În perioada liceului, bieţii mei colegi care ţineau la mine, mă invitau tot timpul la petreceri la care eu nu mergeam niciodată, ei sufereau foarte mult din cauza mea pentru că eram prea ciudat. Eram, cum se zice acum, un freak, un tip care nu făcea nimic altceva decât să citească.
Şi în pauze, fiind complet desprins de lume, eram în mare pericol de a-mi pierde minţile, câte le mai aveam, umpleam tabla cu citate, cu poezii, cu ceea ce citeam eu atunci. Vă daţi seama cu ce oroare se uitau colegii mei la mine. Armata mi-a băgat însă minţile în cap. Noroc că am făcut-o. După aceea mi-am recăpătat o oarecare normalitate, în urma acestei experienţe dure.”
Se încarcă comentariile...
