Quentin Tarantino se simte ca in rai

Festivalul a scapat ca prin urechile acului de boicotul intermitentilor - Corespondenta de la Magda Mihailescu -

Abia marti catre seara s-au risipit norii deasupra Cannes-ului. Nu cei aducatori de ploaie, ci ai amenintarilor venite din partea "intermitentilor", cum sunt numiti "artistii spectacolului viu", nemultumiti - si nu de ieri, de azi - de noile lor conditii. Anul trecut, manifestarile de protest au izbutit sa boicoteze un festival precum cel de teatru de la Avignon, anul acesta - cateva alte intalniri. In Franta exista 60.000 de artisti membri ai unor companii teatrale, dansatori, coregrafi, 30.000 de tehnicieni, lucratori cu contract limitat. In 1987, durata medie a acestuia era intre 59 si 28 de zile pe an. In 2000 - a scazut la 7 zile, fara o crestere corespunzatoare a asigurarii de somaj. Sabotarea celei mai mari vitrine cinematografice din lume - cum este socotit festivalul de la Cannes - ar fi fost o catastrofa pentru toti, inclusiv pentru puterea politica, a carei disponibilitate de a gestiona o criza ar fi fost din nou pusa la indoiala. Despre festivalul in sine nu mai vorbesc, cu atat mai mult cu cat s-a nimerit ca scandalul sa aiba loc exact in anul in care marile companii hollywoodiene au hotarat sa se intoarca pe Croazeta. Nimeni nu le-ar mai fi prins pe aici in cazul izbucnirii "razboiului franco-francez". Dupa ce s-a luptat fara eficacitate un an de zile, cu intermitentii, ministrul culturii, Aillagon, si-a recunoscut infrangerea. A fost inlocuit, tarziu, cu Renaud Donnedieu de Vabres care a anuntat ca nu este dispus sa cedeze "democratiei santajului". Daca nu se gasea, in ultimul moment, marti seara, o formula de intelegere cu conducerea festivalului, nu se stie care ar fi fost soarta acestuia. Presedintele Gilles Jacob a propus, cu diplomatia sa cunoscuta, ca protestatarii sa foloseasca tribuna Cannes-ului pentru a-si exprima revendicarile, sa urce pe covorul rosu alaturi de marile staruri, sa dispuna de spatiul oferit de festival fara a-l perturba. Astfel, practic, spiritele s-au linistit doar cu cateva ore inaintea inaugurarii cele de-a a 57-a editii. Evident, este vorba despre cei care au tremurat pentru soarta ei. Printre acestia nu s-a aflat, si presedintele juriului, Quentin Tarantino. Ne-a marturisit, ca, "in mod sincer", nu pricepe nimic din ce se petrece in Franta. Pentru el, "Cannes-ul ramane raiul si a vrut sa ajunga in rai". Festivalul a fost intotdeauna ca o zana buna care i-a implinit toate dorintele: si-a dorit Palme d'Or si a primit premiul suprem, recunoaste ca a vrut sa fie presedintele juriului si iata-l aici. Autorul lui "Kill Bill" are aerul unui copil mare pus pe sotii. Nu-l supara nimic, nici pirateria despre care s-a discutat in cadrul unui colocviu inainte de deschidere. Stie ca nu este bine pentru industria cinematografica, dar daca filmele lui sunt, astfel, cunoscute in China, de ce sa fie necajit? Un alt cineast fericit este Pedro Almodovar, care a deschis festivalul cu "Mala education", cum se stie. "Daca ma veti intreba care este cel mai bun loc din lume, voi raspunde: aici, la Cannes", a spus el pe scena, in mijlocul a cinci dintre actritele sale, din filmele anterioare, pentru ca in cel de acum nu prea a fost loc pentru femei. "Melodrama neagra", creatie cu trimiteri autobiografice mai puternice decat toate celelalte la un loc, film al amintirilor unei copilarii agresate in scolile catolice, al memoriei convertite in opera de arta, "Mala education", chiar daca nu are stralucirea lui "Vorbeste cu ea" (Hable con ella) dovedeste, inca o data, ca omul din La Mancha detine betisorul fermecat cu care transforma tot ce atinge in cinema.