Planificarea Armaghedonului: Tacticile de război ale Marilor Puteri în 1914

0
0
Convoi de soldaţi nemţi, în 1914
Convoi de soldaţi nemţi, în 1914

La începutul secolului XX, înaintea declanşării Primului Război Mondial, tensiunile crescânde dintre Marile Puteri europene au determinat elaborarea unor planuri ample de război. Totuşi, în primii ani de pace dinaintea anului 1914, cu toţii păreau să fi uitat vorbele Mareşalului von Moltke: „Niciun plan de bătălie nu a supravieţuit vreodată contactului cu inamicul”.

Franţa a fost duşmanul implacabil al Germaniei Imperiale încă de când Napoleon III a fost înfrânt, în mod umilitor, în războiul franco-prusac din 1870-1971, pierzând Alsacia şi Lorena. Strategii germani erau convinşi că Franţa va dori să se răzbune, astfel că preîntâmpinarea unei asemenea tentative a devenit cea mai mare prioritate militară a Germaniei.

Iniţial, nu aveau de ce să se teamă, căci abila diplomaţie a Cancelarului Otto von Bismarck a izolat Franţa, care oricum era prea slăbită pentru a înfrunta armatele germane fără a se baza pe aliaţi puternici. După retragerea lui Bismarck, în 1890, după discuţii în contradictoriu înverşunate purtate cu tânărul şi arogantul Kaiser Wilhelm II, situaţia internaţională s-a deteriorat  rapid, căci Europa s-a împărţit în tabere armate rivale.

Până în 1894, Franţa şi Rusia deja semnaseră o serie de tratate de apărare pentru a contrabalansa alianţele Germaniei cu Austro-Ungaria şi Italia. Din acest moment, Germania a început să se confrunte cu scenariul de coşmar al unui „război pe două fronturi”, iar Contele Alfred von Schlieffen, Şeful Statului Major General, şi-a dedicat 11 ani pentru a elabora un plan de combatere a acestui risc. Planul său a fost finalizat în 1905.

Planul Schlieffen

Ca un baros, ca un compresor

Schlieffen a ştiut că orice atac frontal asupra graniţelor franco-germane putea fi respins cu putere prin fortăreaţa franceză construită încă din anii 1870. Aşadar, a planificat o ofensivă „indirectă”, prin care cea mai mare parte a Armatei Germane s-ar deplasa într-un arc, prin Olanda, Belgia şi apoi prin nordul Franţei pentru a împresura Parisul, realizând un circuit asemănător cu traiectoria de pendulare a unui baros.

În acest fel se oferea posibilitatea lovirii armatelor franceze prin spate, dacă ar fi putut să le ademenească să lanseze o ofensivă împotriva unor trupe restrânse de germani care apără Alsacia şi Lorena.

Viteza de reacţie era vitală pentru succesul Planului Schlieffen – era estimat că Franţa trebuia să fie scoasă din război în şase săptămâni, după care corpul principal de armată al Germaniei va trebui transferat pe Frontul de Est pentru a opri o ofensivă anticipată a „compresorului” rusesc în Silezia şi Prusia de Est.

Schlieffen, alături de personalul său, a dedicat un efort imens în gândirea „mecanicii” planului, însă, aşa cum adesea se întâmplă, ei au lucrat într-un mediu în care totul era subordonat consideraţiilor militare. Repercusiunile diplomatice dramatice ce ar fi fost provocate de invazia statelor neutre Belgia şi Olanda au fost ignorate şi nici chiar consecinţele militare pe termen lung nu au fost niciodată analizate în mod serios.

Citeşte continuarea pe historia.ro

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite