Oportunități pentru tinerii cineaști în cadrul programelor de mentorat Astra Film Festival
0Tinerii cineaști se bucură de oportunități unice în cadrul Astra Film Festival (Sibiu, 20-27 octombrie), care a împlinit anul acesta 31 de ani. Regizorii și producătorii români și din Europa, care au proiecte cinematografice în dezvoltare, primesc ghidajul și expertiza specialiștilor din industrie, în cadrul programului DocTank. Iar studenții la film de la universități din țară, precum și de la prestigioase universități din străinătate, participă anul acesta, în premieră, la un program de formare, DocStudent Hub.
AFF2024 dedică un program special unei cineaste, artiste și teoreticiene absolut remarcabile, Trinh T. Minh-ha, invitată de onoare a acestei ediții, la care vor avea acces atât specialiștii din industrie, cât și publicul larg.
Astra Film Doc Tank
Opt proiecte cinematografice au fost selectate anul acesta la Astra Film Festival pentru a fi dezvoltate în cadrul programului DocTank, dedicat industriei de film documentar. Filmele, care se află în diferite stadii de dezvoltare sau producție, vor primi atât expertiza și ghidajul unor specialiști din industrie, cât și sprijin financiar pentru a fi finalizate. Proiectele selectate aparțin unor regizori și producători din România (patru documentare, unul realizat în co-producție cu Franța), Cehia, Estonia, Slovacia și Ungaria. Programul DocTank este implementat în cadrul AFF încă din anul 2016 și are ca scop încurajarea dezvoltării industriei românești și europene de film documentar.
Premiile Astra DocTank 2024
La finalul programului, vor fi oferite patru premii. Programul include și sesiuni individuale de mentorat, la care participă trei tutori, experți internaționali din industria de film documentar: regizorul Jorge Léon din Belgia (Directing tutor), producătorul Olivier Sertić din Croația (Production tutor) și Dimitra Kouzi, consultant și producător de comunicare din Grecia (Marketing tutor). Informații despre lista filmelor secționate și programul complet DocTank2024 pot fi consultate aici
Astra DocTank Emerging Voices Award oferit de VOYO. Premiul oferit de VOYO pentru cel mai promițător proiect românesc include un acord de dezvoltare și suma de 5.000 de euro. Chiansaw Europe Studio Award. Premiul include servicii de post-producție pentru colorizare și masterizare DCP în valoare de 5.000 euro Raina Festival Consultancy Award. Premiu care constă în consultanță și analiză privind înscrierea în cadrul festivalurilor de film. East Silver Market Award by the Institute of Documentary Film. Este un premiu care include selecția pentru East Silver Market 2025 și două acreditări pentru echipă.
Focus Trinh T. Minh-ha: Intervale ale rezistenței
Anul acesta, Astra Film Festival dedică un program special unei cineaste, artiste și teoreticiene absolut remarcabile, Trinh T. Minh-ha, invitata de onoare a acestei ediții. Publicul AFF2024 va putea viziona trei dintre filmele sale, și anume Reassemblage (1982), Shoot for the Contents (1991) și What About China? (2022), și va putea participa la o sesiune de Q&A și la masterclass: "Focus Trinh T. Minh-ha: Intervale ale rezistenței" - menite să evidențieze abordarea sa radicală asupra documentarului.
Născută la Hanoi și emigrată în SUA în 1970, Trinh a redefinit modurile prin care înțelegem conceptele de identitate, reprezentare și putere încă de la începutul anilor 1980, cu precădere în contextul vocilor colective feminine marginalizate, originare din Sudul global. Cele mai cunoscute texte ale sale–ca, de pildă, cartea Woman, Native, Other (1989) – au jucat roluri-cheie în istoria feminismului și a studiilor post-coloniale, formulând o critică nuanțată asupra privirii și opticii totalitare.
DocStudent Hub
Astra Film Festival le dedică în exclusivitate studenților la film din România și din Europa un program de formare. Vor avea ocazia să ia parte la workshop-uri, masterclass-uri și activități practice din domeniul artei, producției și distribuției filmului documentar. Vor participa studenți și profesori de la cinci universități de prestigiu din Praga, Zagreb, Vilnius, Bratislava, Zlin, precum și de la universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Ei vor participa, de asemenea, în calitate de observatori, la sesiunile de prezentare a proiectelor de film (pitching session) din cadrul programului de industrie Doc Tank. Prezentat în premieră, programul DocStudent Hub este dezvoltat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București și Astra Film Festival.