Moravuri contemporane în „Manon“

0
0

Spectacolul de balet „Manon“, care a avut premiera sâmbătă seară la Opera Naţională Bucureşti, pe muzica lui Jules Massenet şi în coregrafia lui Kenneth MacMillan, deşi bazat pe o poveste de acum 300 de ani, prezintă obiceiuri şi comportamente foarte actuale şi pentru spectatorul contemporan.

Baletul în trei acte, în coregrafia legendarului Kenneth MacMillan, aduce pe scenă istoria lui Manon, o strămoaşă a Margueritei Gautier, şi spune, de această dată prin dans, povestea deja clasică a unei prostituate bune la suflet, dar atrasă de bani, şi a unui tânăr inocent care încearcă sa o salveze. Libretul se bazează pe un roman publicat în 1731 de Abatele Prèvost şi intitulat „Istoria Cavalerului des Grieux şi a lui Manon Lescaut“ şi pe o operă scrisă de Jules Massenet (de altfel, toată muzica din balet este compusă de Massenet, dar nici măcar un singur pasaj muzical prezent în balet nu se regăseşte în opera cu acelaşi nume).

Povestea este specifică melodramelor vremii: tânăra Manon se opreşte în drumul ei spre mănăstire la un han, unde îşi revede fratele, pe Lescaut. În timp ce acesta pune la cale vânzarea ei, Manon îl întâlneşte pe poetul Des Grieux, de care se îndrăgosteşte. Profitând de agitaţia generală, cei doi fug împreună.

De la Paris la New Orleans

Ajunşi acasă la Des Grieux , cei doi se bucură de o fericire idilică, aceasta fiind întreruptă de Lescaut şi de domnul GM, un nobil care şi-a exprimat interesul pentru Manon. Ei o vizitează pe îndrăgostită convingând-o să îl abandoneze pe Des Grieux şi să devină amanta lui GM. Manon acceptă şi îl părăseşte pe Des Grieux.

Actul al II-lea începe cu o petrecere la reşedinţa privată a lui Madame (o matroană pariziană), unde se află Lescaut, Des Grieux, Manon şi domnul GM. Revăzându-l pe Des Grieux, Manon realizează că trebuie să aleagă între dragostea lui Des Grieux şi averea lui GM. La insistenţele fratelui ei, îl convinge pe Des Grieux să joace cărţi cu GM, pentru a-l escroca, dar planul eşuează când Des Grieux este prins trişând. Cei doi îndrăgostiţi fug, dar sunt descoperiţi de GM, care îl omoară pe Lescaut şi o acuză pe Manon de prostituţie.

Acţiunea actului al III-lea are loc în New Orleans, unde Manon este deportată şi urmată de Des Grieux din dragoste. În port, Manon este remarcată de un gardian care o violează, dar la rândul lui sfârşeşte ucis de Des Grieux. Manon şi iubitul ei, acum ucigaş, se ascund în mlaştinile Louisianei, unde Manon moare de friguri.

Simbolistică şi alegorie

Baletul e încărcat de simbolistică. În primul rând există semnele prevestitoare de la han: amanta lui Lescaut este prinsă de nişte sclavi închişi într-o cuşcă, o prevestire a soartei lui Manon, dar şi o metaforă pentru lumea prostituţiei, în care fetele sunt prinse, adeseori fără posibilitate de ieşire. Bătrânul, care duce o morişcă de care atârnă şobolani morţi, se plimbă fără încetare la han, prevestind ca o cobe moartea şi degradarea ce-i aşteaptă pe protagonişti. El va reveni în scenele finale, când Manon îşi revede viaţa, alături de domnul GM şi Madame, aceste personaje malefice ce se hrănesc cu inocenţa celor din jur.

Există apoi o simbolistică ce face trimitere la problemele societăţii moderne. Povestea lui Manon, o critică la adresă societăţii secolului al XVIII-lea, devine la Kenneth MacMillan o critică a societăţii contemporane, măcinată de droguri, pedofilie,prostituţie şi violenţă. În bordelul lui Madame, o atracţie ce face deliciul nobililor francezi este o micuţă prostituată puberă îmbrăcată ca un paj, aleasă în final de un domn în redingotă roz. Un alt nobil mai bătrân, figură patetică între tinerii dandy de pe scenă, mimează împreună cu un camarad un gest bine cunoscut azi, prizarea unei linuţe de cocaină direct de pe mână.

O temă centrală a acestui balet este violenţa faţă de femei. Scena violului, mai grafică decât te-ai aştepta într-un balet, nu reprezintă un şoc pentru nimeni. Chiar şi la bordel fetele sunt împinse de Madame către clienţi, fie că vor fie că nu, iar una din primele mişcări în actul I este o palmă pe care amanta lui Lescaut şi-o primeşte pentru că nu s-a arătat destul de entuziastă faţă de domnul GM. Gardianul din New Orleans îşi foloseşte puterea pentru a agresa atât prostituatele deportate, cât şi femeile ce vizitează portul. Este un lucru interesant că această cultură violentă, ipocrită şi misogină a secolului al XVIII-lea este atât de familiară unui public din secolul XXI.

Tentaţia viciului

În paralel se dezvoltă o poveste de dragoste secundară, între Lescaut (Henry Dowden) şi una din prostituatele lui Madame (Akane Ichii) . Povestea lor se opune dragostei cuminţi şi inocente dintre Manon şi Des Grieux, căci, până la urmă, ce poate fi inocent între un tânăr cartofor ce acţionează ca un peşte pentru sora lui şi o prostituată dansatoare? Tocmai această lipsă de inocenţă şi absenţa gesturilor măreţe fac ca povestea lor să fie, pentru spectatorul contemporan, cea mai apropiată de realitate din întregul balet. Cred că această apropiere de public se datorează în mare parte dansatorilor. Henry Dowden şi Akane Ichii au o chimie extraordinară pe scenă, vizibilă în fiecare moment, şi reuşesc să facă două personaje moralmente detestabile incredibil de simpatice şi iubite de public.

Marina Minoiu dă naştere unei Manon alintată, senzuală şi copilăroasă, dar niciodată simplă. Poate una din cele mai puternice scene, seducţia lui Manon de către GM cu ajutorul lui Lescaut reuşeşte să transmită o senzualitate bolnăvicioasă şi vicioasă, care pare să o convingă pe Manon mai mult decât banii propriu-zişi. Manon nu îl părăseşte pe Des Grieux (Dawid Trzensimiech) doar pentru că e sărac, ci şi pentru că este atrasă de o lume colorată şi veselă, în care este admirată şi importantă. Prinsă într-o lume străină, Manon fuge după orice străluceşte şi crede orice i se spune. De altfel, Madame o abordează discret pe Manon încă de la scena hanului, plantând o primă sămânţă a viciului.

Dacă prima dată când se află la Des Grieux acasă e lipsită de griji şi copilăroasă, când se reîntoarce, după ce s-a despărţit de GM, transformarea e vizibilă. Minoiu surprinde conştientizarea de către eroină a faptului că iubirea faţă de Des Grieux e mult mai puternică decât o îndrăgosteală naivă, cum părea la început, dar redă şi îndoielile, nostalgia lumii pe care abia a părăsit-o, sentimente ce nu exclud regretele faţă de deciziile luate.

Ultimul act relevă o Manon învinsă, atât de propriile alegeri, cât şi de circumstanţe, care încearcă într-un ultim dans tremurat, febril, să retrăiască o fericire de scurtă durată. Des Grieux priveşte neputincios cum iubita sa moare de friguri, în timp ce el nu poate decât să execute salturi şi rotiri perfecte, dar de o inutilitate minunată în contextul morţii iminente. În final, Manon nu e o sfântă, rol pe care şi-l asumă cumva naiv şi patetic Des Grieux, dar e o fiinţă complexă, care nu poate fi definită de un singur cuvânt, fie că acel cuvânt e îndrăgostită, curvă sau martiră.

„Manon“ reuşeşte prin mişcări de dans hotărâte şi energice să fie atât o critică asupra unei societăţi hedoniste, cât şi o poveste de dragoste, melodramatică dar înduioşătoare, populată de personaje mai mult sau mai puţin complexe, mânate de dorinţe mai mult sau mai puţin morale.

 Citeşte şi:

„Ah! Manon!“ - cronica lui Alexandru Pătraşcu la spectacolul „Manon“

Farmecul lui „Manon“ i-a cucerit pe bucureşteni

„Pas de deux“ cu balerinele Alice şi Marina Minoiu, la Adevărul Live

Cultură


Ultimele știri
Cele mai citite