Marea istorie a Partidului Comunist Român, un proiect eşuat
0Regimul comunist din România a avut o mare pasiune pentru istoria naţională: a căutat în ea mijloace de legitimare şi s-a folosit de ea pentru a trezi naţionalismul românilor şi a-l confisca în favoarea Partidului. Anii '80, cu precădere, au fost anii în care recursul la istorie era aproape constant, mult mai vizibil decât fusese, spre exemplu, în primii ani ai regimului Ceauşescu.
În aproape 25 de ani, interesul regimului pentru istorie a tot crescut şi, pe parcurs, s-a manifestat în diverse forme, prima dată prin dorinţa conducătorului de a avea o istorie oficială a Partidului Comunist Român. Un proiect istoriografic de amploare, care ar fi necesitat munca unui număr mare de istorici, şi care ar fi putut servi regimului legitimitatea pe care şi-o dorea cu atâta ardoare. Însă această mare istorie a Partidului Comunist Român, pe care liderii şi-o imaginau că va ajunge în bibliotecile tuturor românilor, a rămas doar un proiect pe hârtie. De ce?
Pentru primii ani ai regimului, 1965-1970, s-a vorbit despre un anumit dezinteres oficial pentru istorie şi istoriografie. Istoricul Vlad Georgescu susţinea că tocmai acest aparent dezinteres le-a permis istoricilor în acea perioadă să abordeze teme noi, moderne, să scrie mai liber sau să plece în străinătate la evenimente internaţionale de profil. A fost, într-adevăr, perioada cea mai liberă a istoriografiei comuniste. Dar până unde mergea libertatea aceasta? Lucian Boia, tânăr istoric la vremea respectivă, afirmă că şi în domeniul cultural-ideologic, ca şi în cel politic, liberalizarea acelor ani a fost doar o iluzie: „lanţul a devenit ceva mai lung, atât de lung încât unii nu l-au mai observat sau nu au mai vrut să-l observe, dar el nu a fost rupt.”
Dacă ne uităm pe documentele oficiale de partid, observăm că aşa-zisul dezinteres faţă de istorie nu a fost total. Prima cerinţă oficială din partea lui Ceauşescu de rescriere a istoriei – deci de intervenţie directă a factorului politic în istoriografie – vine chiar în 1965, anul instalării sale la conducerea partidului. În octombrie 1965, Ceauşescu participă la o consfătuire cu cadrele Institutului de Istorie a Partidului, iar subiectul principal de discuţie este elaborarea unei istorii a P.C.R.
Hotărâtă de Congresul al IX-lea al P.C.R., elaborarea istoriei Partidului Comunist Român era considerată o necesitate ideologică, în calitate de „mijloc de educare a membrilor partidului, a tinerei generaţii, a întregului popor, în spiritul glorioaselor tradiţii ale mişcării revoluţionare din ţara noastră, ale Partidului Comunist Român, conducătorul încercat al luptei pentru libertatea şi fericirea poporului”. Chiar istoricii vorbeau despre necesitatea unei asemenea lucrări de căpătâi: Petre Constantinescu-Iaşi, un istoric apropiat de regim, care a tras numeroase beneficii de pe urma colaborării sale cu comuniştii (membru al Academiei, profesor universitar, director al Institutului „Nicolae Iorga”, Ministru al Cultelor etc.), a declarat la consfătuirea din octombrie că „noi, istoricii care lucrăm la istoria patriei, ne lovim de lipsa tratatului de istorie a partidului”.
Se încarcă comentariile...
