La TNB s-a vernisat o expoziţie "jos pălăria"!

În foaierul Sălii Atelier a Teatrului Naţional din Bucureşti s-a vernisat o istorie a pălăriei şi costumului FOTOGRAFII: Florin Ghioca

Teatrul Naţional din Bucureşti găzduieşte în foaierul Sălii Atelier, până pe 22 februarie, expoziţia Adinei Nanu, Pledoarie pentru pălărie. În fapt, publicul asistă la o adevărată istorie a costumului şi a pălăriei, din anii 1800 până în prezent, cu zeci de exponate originale, strânse de-a lungul vremii şi prezentate într-o expoziţie inedită.

Spectaculoasa colecţie de costume şi pălării a Adinei Nanu, critic şi istoric de artă, autoare a uneia dintre cele mai cunoscute cărţi de istorie a costumului din România, a fost vernisată la Teatrul Naţional din Bucureşti, în prezenţa unui public numeros, pe alocuri purtător de pălărie. Doamnele şi domnişoarele şi-au etalat ţinute în ton cu expoziţia, în timp ce domnii au scos din dulap costumele cele mai bune.

Chiar şi Grigore Leşe (foto jos, stânga), cu celebra-i pălărie, a ţinut să participe la vernisajul ineditei expoziţii.

Colecţia Adinei Nanu cuprinde câteva sute de costume care au aparţinut familiei sale sau prietenilor donatori, de la rochii de zi şi de seară, pălării, costume masculine, accesorii, obiecte decorative sau de mobilier din budoarul doamnelor din la Belle Époque, din perioada interbelică şi până la costume din zilele noastre.

Înaintea vernisajului propriu zis, Adina Nanu a susţinut o conferinţă în Sala Atelier, trecând în decurs de o oră prin fascinanta istorie a pălăriei, din cele mai vechi timpuri până-n prezent.

Atât conferinţa, cât şi expoziţia sunt o pledoarie pentru stil şi frumos şi promovează rafinamentul estetic, bunul gust şi eleganţa vremurilor apuse. Punând accentul pe rolul pălăriilor în vestimentaţia doamnelor de altădată, Adina Nanu a arătat că pălăria nu reprezintă un simplu accesoriu, ci este un indicator definitoriu al profilului social, psihologic şi cultural al celui care o poartă.

Critic şi istoric de artă, Adina Nanu a urmat, în paralel, Institutul de Arte Plastice din Bucureşti şi Facultatea de litere. Între 1947-1950, a frecventat cursurile Facultăţii de medicină, pentru documentare de anatomie. În 1977 a obţinut doctoratul în istoria artei cu o teză asupra costumului bucureştean în secolul al XIX-lea.

Repartizată ca asistent la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti, a lucrat între 1950 – 1954 la Galeriile de artă universală şi românească. Din 1950, a fost chemată şi la catedra de Istoria Artei din Institutul de Arte Plastice, unde a rămas până la pensionare, ca asistent, apoi ca lector din 1954 şi conferenţiar din 1968. Ca şi colegii săi, Eugen Schileru şi Ion Frunzetti, a ieşit la pensie cu acest grad în 1987, titlul de profesor nefiind acordat de Ministerul Învăţământului în ultimii ani înainte de 1989 decât unor privilegiaţi politic. 

A predat cursuri de istoria artei universale, cursuri speciale de istoria picturii, a sculpturii şi artelor decorative şi primele cursuri de istoria şi teoria costumului din România, la secţia de Scenografie, apoi şi la secţia de Creaţie vestimentară-modă, la a cărei înfiinţare a participat. Ca urmare, a publicat prima istorie a costumului universal în limba română, Artă, Stil, Costum, în 1976. 

Din 1994 predă la UNATC Bucureşti cursuri de Educaţie vizuală şi de Stiluri în costum şi decor, în primii ani pentru catedra de Regie de teatru, apoi şi pentru nou înfiinţata secţie de Scenografie, dar şi pentru Coregrafie. 

Directorul TNB, Ion Caramitru, a purtat, la rându-i, o pălărie impresionantă

Din 1975 este membră INSEA – International Society for Education through Art (UNESCO), iar după 1990 iniţiator şi preşedinte al filialei din România. Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România de la înfiinţarea acesteia, din 1950. A expus desene şi sculpturi în cinci expoziţii colective ale UAP şi într-o expoziţie personală la galeria „Galateea” în 2008.