La ce poate fi bun un film cu Stan şi Bran

Stan Laurel şi Oliver Hardy în „Big Business“

Filmul se cheamă în engleză „Big Business“, titlu tradus la noi prin „Pomul de Crăciun“. Îl consider capodopera epocii filmelor mute.

Reamintesc pe scurt subiectul, fiindcă am avut surpriza să constat că nu e atât de cunoscut precum îmi imaginam. Stan şi Bran se apucă să facă o afacere cu pomi de Crăciun. Pornesc la drum cu maşinuţa lor decapotată plină de brazi numai buni de împodobit. Se opresc din casă în casă propunându-şi marfa.

Ne aflăm într-un cartier rezidenţial relativ modest de undeva din America dinaintea marii crize economice. (Cea de ieri, nu cea de azi, fireşte). Sunt refuzaţi politicos, o dată sau de două ori.

A treia oară, refuzul e brutal: uşa trântită în nas prinde o creangă a bradului, pe care Stan nu reuşeşte să-l  smulgă, aşa că Bran sună la uşă, care se deschide ca să se trântească încă o dată, prinzând altă creangă şi tot aşa până când, înfuriat de soneriile repetate, locatarul, nu altul decât chelosul mustăcios interpretat de inconturnabilul Henleyson, preface bradul în bucăţele cu o foarfecă de grădină.

Stan şi Bran privesc uluiţi spectacolul furiei inamicului lor numărul unu. Apoi, cât se poate de tacticoşi, plătesc stricăciunea cu stricăciune: sparg o lampă de pe peretele exterior al casei.

Mustăciosul îi priveşte nu mai puţin uluit, apoi, la fel de tacticos, se duce la maşină şi smulge farurile. Stan şi Bran stau o clipă pe gânduri, după care se îndreaptă cu paşi apăsaţi spre casă şi sfărâmă uşa. Continuarea e uşor de ghicit: în acelaşi fel tacticos, fiecare dintre combatanţi distruge bunul celuilalt până când nu mai rămâne nimic, nici din casă, nici din maşină.

Logica războiului

Între timp, se strânge lume din cartier, care asistă la spectacol fără cea mai mică intenţie de a interveni. O caracteristică a filmului este că, exceptându-i pe cei trei protagonişti, restul distribuţiei se compune exclusiv din spectatori.

De altfel, şi protagoniştii sunt à tour de rôle spectatori. Cad într-un fel de admiraţie reciprocă de fiecare dată când unul  distruge meticulos bunul celuilalt.

Prima temă a filmului fiind logica absurdă a războiului, cea de a doua este neimplicarea. Îşi face apariţia şi poliţaiul. Fără să coboare din maşină, notează conştiincios într-un carnet tot ce se întâmplă.

Abia dacă o strâmbătură din nas sau o ridicare din sprâncene îi trădează mirarea faţă de ceea ce vede. „Aşa va să zică!", pare el să gândească. Atunci când nu mai e nimic de distrus, poliţaiul îi desparte pe beligeranţi şi îi obligă să se împace.

Pilde pentru lumea contemporană

Lacrimile lui Stan şi strângerile de mână dintre Bran şi mustăcios pun capăt conflictului. Acordul e, desigur, precar, ca toate tratatele de pace. La despărţire, Stan şi Bran nu-şipot reţine zâmbetul victorios, deşi nici ei, nici mustăciosul nu câştigaseră nimic, ceea ce îl determină pe acesta din urmă să-i ia la goană cu gândul, la ce altceva?, decât la o nouă bătălie.

Nu mai e nevoie să spun ce gânduri mi-au trecut prin cap revăzând filmul. Toate conflictele din lumea contemporană par ilustrate într-o manieră tragicomică de conflictul din film, începând cu absurditatea punctului de pornire şi continuând cu escaladarea la fel de absurdă, până la finalul care pare a întoarce pagina, dar care nu reprezintă decât premisa pentru un nou conflict.

Ca să nu mai vorbim de neimplicare: conflicte sângeroase ca acela din Siria oferă statelor-membre ale ONU un spectacol în care praful se alege de o ţară şi de un popor fără ca ele să intervină.

În vecinătate, Israelul şi Palestina se distrug reciproc cu aceeaşi voluptate cu care Stan şi Bran, respectiv mustăciosul îşi fărâmă cu precizia unor ceasornicari elveţieni casa şi maşina. Sub privirile a milioane de cetăţeni neimplicaţi.

Dacă aş fi naiv, aş spune că sunt curios să ştiu dacă, proiectând filmul pe mari ecrane, la Ierusalim, în Gaza şi la Damasc sau la graniţa Siriei cu Turcia, el ar declanşa o reacţie care să-i conducă pe toţi beligeranţii la recunoaşterea absurdităţii tragice a războaielor dintre ei.  

În orice caz, filmul ar merita să fie folosit ca material didactic la facultăţile de ştiinţe politice. Am citit de curând că, alarmate de scăderea nivelului de cultură generală din universitatea franceză, câteva şcoli comerciale postliceale au introdus studiul unor materii precum dreptul sau economia prin intermediul unor opere literare.

De exemplu, problema prezumţiei de nevinovăţie prin analiza romanului lui Kafka, „Procesul". Ar fi o bună idee ca teoria conflictelor să fie studiată la ştiinţe politice pe baza filmului „Pomul de Crăciun". Eu nu văd nici o piedică. Chiar dacă nu bag mâna în foc că lumea va intra într-o eră de pace graţie lui Stan şi Bran.

"Filmul «Big Business» ar merita să fie folosit ca material didactic la facultăţile de ştiinţe politice."