Interviu INTERVIU Poetul Andrei Novac: „Melancolia este o componentă a trăirilor mele“
0
Spaţiul The Institute a găzduit expoziţia „De mâine suntem pământ fierbinte”, curatoriată de Magda Cârneci. Expoziţia este rodul colaborării Flaviei Lupu, artist vizual, cu poetul Andrei Novac. Volumul, publicat de Editura Paralela 45, reprezintă o sinteză a activităţii literare a lui Andrei Novac după 20 de ani de la debut.
Spaţiul The Institute a găzduit, începând cu 25 octombrie, expoziţia curatoriată de Magda Cârneci „De mâine suntem pământ fierbinte”, eveniment care care a apărut în urma colaborării Flaviei Lupu cu poetul Andrei Novac pentru ilustrarea antologiei acestuia, apărută la Paralela 45. Ilustraţiile sunt intervenţii pe lucrări vechi, care au fost revizuite, pentru a fi repuse în câmpul artei. O reconsiderarea a creaţiei de tinereţe, în completarea demersului lui Andrei Novac de a reveni asupra creaţiei sale de până acum, de a o revizui şi de a reda cititorilor partea ei cea mai semnificativă. Lucrările de pictură sunt completate de câteva instalaţii care pot fi văzute în premieră în spaţiul The Institute din Strada Băiculeşti, numărul 29. Evenimentul, moderat de Răzvan Voncu, a inclus vernisarea expoziţiei şi o prezentare a volumului „De mâine suntem pământ fierbinte”. "Se observă cu uşurinţă că Novac e un autor deja format, fără bâjbâielile adolescenţei literare şi fără diletantismele veleitarilor de orice vârstă. Poemele lui sunt în general scurte şi concentrate, reflecţia fiind încorporată în versurile ca atare, dar nu într-un mod manifest. Surpriza de a-l citi este plăcută, întrucât a scrie o poezie reflexivă fără note discordant-intelectualiste şi fără retorism nu e un exerciţiu la îndemâna oricui", spune criticul Daniel Cristea-Enache.
"Adevărul": Cum ai selectat poeziile din această Antologie?
Andrei Novac: Poeziile care compun această Antologie au fost selectate din cele opt volume de versuri publicate începând cu martie 2001 şi terminând cu noiembrie 2018. În ceea ce priveşte alegerea textelor, eu am selectat 300 de texte, după care, dintre acestea, Răzvan Voncu, cel care a semnat prefaţa volumului, a eliminat textele care a crezut că nu echilibrează suficient volumul, sfaturi de care am ţinut cont în totalitate. Selecţia finală a fost realizată de cel care a redactat volumul, scriitorul şi editorul Mihok Tamas. Mai mult decât atât, ordinea în care apar poemele în carte nu este cea cronologică, ci este ordinea pe care a ales-o Mihok Tamas. Volumul cuprinde şi şaisprezece texte noi, nepublicate într-un volum până acum, care vor apărea într-o carte ce urmează să fie publicată în perioada următoare. În ceea ce priveşte vârsta la care trebuie făcută o antologie, cred că ea trebuie să fie în strânsă legătură cu activitatea desfăşurată de fiecare scriitor şi nu neapărat cu vârsta biologică a acestuia. Cu atât mai mult cu cât eu nu mai sunt o persoană tânără, cred la fel de tare că cei douăzeci de ani care s-au scurs de la debutul editorial trebuiau marcaţi de apariţia acestui volum, publicat în condiţii excepţionale de către Editura Paralela 45, la care, în anul 2016, am publicat unul dintre volumele mele de poezie – „Regula timidităţii”. Antologia este rezultatul unei trăiri care se întinde de la începutul vieţii mele şi până în prezent. În ea stau înşirate tensiunile sufleteşti şi zbaterile continue ale unei întregi existenţe, existenţă care trebuia punctată neapărat de această bornă, o bornă care dă sens, într-un fel sau altul, vieţii mele. Scrie probabil cea mai precisă şi cea mai limpede definiţie a felului meu de a fi, o viaţă trăită prin şi pentru poezie.
Care e mesajul titlului De mâine suntem pământ fierbinte, de ce ai simtit că acest poem este reprezentativ pentru creaţia ta? În ce registru sunt poeziile din acest volum? Cum s-a îmbogăţit stilul tău?
Titlul volumului a fost ales în urma selecţiei din mai multe variante propuse de Mihok Tamas. Alegerea acestui titlu a fost făcută, în final de către mine, în urma mai multor discuţii pe care le-am purtat vizavi de acest lucru. Titlul este, în fapt, un vers care aparţine unei poezii pe care am scris-o cu optsprezece ani în urmă şi care descrie momentul despărţirii de bunicul meu matern. Din păcate, evenimentul de lansare a acestui volum, eveniment care a cuprins şi expoziţia Flaviei Lupu din spaţiul The Institut de la Combinatului Fondului Plastic, cu lucrările care însoţesc o parte din textele din volum, a coincis cu plecarea într-o lume mai bună şi a bunicii mele. Versul De mâine suntem pământ fierbinte este unul care vorbeşte despre moartea materiei şi totodată despre veşnicia sufletului, despre mântuire şi despre măreţia lui Dumnezeu, despre eliberare şi despre sens. Poeziile din acest volum compun lumea în care exist eu, valorile la care mă raportez. Sunt ca un portret realizat în cele mai mici detalii, cu lumile care s-au născut, cu lumile care au murit, dar mai ales sunt un mers firesc spre o libertate absolută.
Stilul meu a rămas acelaşi, el este definit de valorile în care am crezut şi de valorile în care am să cred până la capăt, de canonul care nu trebuie pierdut niciodată.
Cum îţi vine inspiraţia, scrii de mână sau la calculator? Cum îţi prinzi stările de iubire, tristeţe, amărăciune, bucurie in poezie?
Scrisul este singura formă în care eu exist cu adevărat, care m-a salvat şi care mă salvează întotdeauna. De cele mai multe ori, scriu de mână, dar mi s-a întâmplat să scriu şi la calculator, aici mă refer strict la poezie. Poezia reprezintă, aşa cum am mai spus, un mod de existenţă. În funcţie de trăiri este şi poezia. Iubirea, tristeţea şi bucuria fac parte din registrul de trăiri al oricărui om, diferenţa este dată doar de intensitatea acestor trăiri, ele există în fiecare dintre noi, trăiesc şi mor odată cu noi. Autenticitatea lor ţine cumva de poezie.
Există o notă de melancolie dominantă în toate versurile tale. Cum e ca un poem să fie „rupt, făcut praf”?
Melancolia este o componentă a trăirilor mele. O parte a rememorărilor unor imagini semnificative ale anilor care au trecut, şi care au rămas în conştiinţa mea. Sunt cumva părţi ale lucrurilor pe care le fac şi pe care le trăiesc. Întotdeauna, rezervându-mi dreptul de a mă bucura şi de a suferi până la capăt. Un poem este parte a unei materii care ne compune şi care ne descompune constant. Sigur că eliberarea lui ţine de spirit, dar spiritul nu se poate mântui niciodată fără materie.
Ce înseamnă libertatea pentru tine, care erai destul de tânăr la Revoluţia din 1989? Cum ai trăit Revoluţia? Cum e să fii „din nou prin închisori, din nou prin libertate?” Ce inseamnă să fii „cu mâinile pe libertate”?
Libertatea pentru mine ţine, în primul rând, de mântuirea mea spirituală, de posibilitatea eliberării totale. Revoluţia din 1989 este sursa unei eliberări parţiale, un moment de o respiraţie profundă după aproape 50 de ani de comunism. România a avut curajul să strige libertate din nou, cu toată gura şi mai ales cu ochii curaţi. O libertate cumva înăbuşită de suferinţele la care comunismul a supus omul, societatea, ţara, în care liniile directoare au fost minciuna şi crima. Cred că există şi un moment iniţial al deznădejdii şi al fricii, moment în care republica înlocuia, fără argumente, brutal, prin ameninţare şi crimă, monarhia. Plecarea Regelui Mihai în exil de la Sinaia, prin cordonul de soldaţi întorşi cu spatele la Majestatea Sa, în semn de batjocură de către comunişti a lăsat cumva speranţa să se strecoare prin anii groaznici care au urmat. Unul dintre soldaţi s-a întors cu faţa către Rege înainte ca acesta să urce în tren. Lacrimile din ochii lui au însemnat lupta pe care zeci ani românii au trebuit să o ducă pentru eliberare, eliberare care s-a produs în 1989. Am trăit Revoluţia cu intensitatea cu care trăiesc fiecare secundă, intuind cumva bucuria în ochii celor din jur. După 32 de ani, trăiesc totul cu speranţa ca atrocităţile produse de comunism să nu se mai repete niciodată. Închisorile şi libertatea sunt parte din noi, prin ele mărşăluim în fiecare zi, în fiecare noapte. Eliberările vin întotdeauna pentru cei care cred în ele, pentru cei care se revoltă, pentru cei care Dumnezeu există în fiecare parte a lucrurilor vii. Cu mâinile pe libertate înseamnă să înţelegi că pentru adevăr trebuie să lupţi întotdeauna până la capăt.
Nu există niciodată prea mult sau prea puţin, există o mântuire pentru toate şi lucrul ăsta nu poate fi furat de nimeni şi de nimic.
Flavia Lupu şi Andrei Novac
Cum se îmbină poezia cu ilustraţia Flaviei Lupu? Cum s-a născut acest sincretism artistic editorial?
Ilustraţia Flaviei Lupu din acest volum încarcă cu o tensiune vizuală fiecare dintre texte, chiar dacă acestea nu sunt alocate în mod special textului respectiv. Datorită lor, cartea devine un obiect, un spectacol vizual nemaipomenit. Condiţiile în care ea a fost publicată, conduc către o carte-album. Colaborările între arte sunt esenţiale pentru tot ceea ce înseamnă piaţa artistică contemporană, în cazul acesta, încărcătura sentimentală dă un sens real existenţelor noastre cotidiene.
Cât e de importanţa imaginea în reprezentarea poeziei? Cum s-a născut ideea expoziţiei-instalaţie de la The Institute?
Imaginea reprezintă sensul raportării noastre fireşti la tot ceea ce este în jurul nostru, este cumva urma cea mai frumoasă pe care materia o lasă peste pământ. Raportarea noastră la imagine este şansa de a înţelege că ochii sunt elementul cel mai liber al existenţei noastre. În general, spaţiul în care sunt prezentate lucrările de artă are o importanţă foarte mare în economia discursului cultural, deoarece devine o adăugire de sens. Noi am ales spaţiul şi spaţiul ne-a ales, într-o oarecare măsură, pe noi. Un prim considerent a fost legat de restricţiile impuse de pandemie, şi Spaţiul The Institute este unul amplu, care permite distanţa obligatorie, iar a doua chestiune, extrem de importantă, a fost notorietatea sa. Deja, cei de la The Institute, cărora le mulţumim pentru colaborare, sunt un „jucător” important în zona designului şi al artelor vizuale de la noi, iar faptul că, prin activitatea lor, au reuşit să revitalizeze un spaţiu care aparţinea Combinatului Fondului Plastic şi să îl pună într-o nouă formulă în circuitul cultural, nu a făcut decât să ne bucure şi să ne facă să ne dorim o colaborare cu ei.
Ce modele poetice şi artistice te-au marcat? Ce etape au marcat parcursul poetic pe care l-ai avut până acum?
Există scriitori care se remarcă nu doar prin opera lor, ci şi prin spectacolul şi legendele care se nasc în jurul lor şi care trăiesc cumva prin intermediul generaţiilor care le succed, şi care-i fac, într-un fel sau altul, nemuritori. Nu pot să spun că m-a marcat ceva, am înţeles, însă, că în trecerea prin lumea noastră ne îmbrăcăm cumva cu frumuseţea tuturor celor care au trecut prin această lume înaintea noastră. Trecerea timpului m-a marcat cu siguranţă, a pus în mine frici şi bucurii care m-au ridicat peste toate neputinţele mele. Întâlnirea cu oameni, fie că au fost editori, fie că au fost scriitori sau din afara acestei lumi, m-a făcut să merg cu mâinile întinse către libertatea mea egală cu firescul absolut.
Cum e să compui poezie într-o atmosfera pandemică dominată de restricţii? Ce înseamnă să rămâi poet dincolo de problemele administrative tributare unui serviciu de administraţie publică?
Din fericire pentru mine, poezia m-a scris întotdeauna pe mine. Eu am avut bucuria să o trăiesc şi această trăire s-a ridicat peste tot şi peste toate. A fost bucuria care a reuşit să acopere toate rănile şi să ducă viaţa înaintea tuturor piedicilor. Poezia învinge întotdeauna tot. Ea nu se poate opri niciodată. Este sursa celei mai mari eliberări care nu poate fi oprită niciodată. Poezia nu poate fi negociată cu nimeni şi cu nimic. Ea este trăită pur şi simplu. Ea eliberează şi nu împovărează. Ea este un sens firesc şi o stare de spirit extraordinară.
Spre ce se indreaptă poezia tinerilor de astăzi? Ce s-a pierdut şi ce s-a câştigat în abordarea postmodernă a poeziei? Cum trăiesc tinerii poeţi/ scriitori într-o lume a consumerismului, îţi poti permite să rămâi poet în Româia de astăzi? Cum pot fi tinerii artişti protejati şi încurajaţi?
Poezia de azi nu este a tinerilor sau a celor în vârstă, este a acelora care o scriu cu adevărat. Cred cu tărie că în România s-a scris şi se scrie o poezie extraordinară, de o autenticitate care nu poate să fie ghidonată decât de valoarea poeţilor români.
Cred că poezia românească s-a îmbogăţit constant şi o face în fiecare moment.
Poezia şi literatura nu ţin neapărat de posibilitatea de a te întreţine din banii câştigaţi din scris. Cred că poeţii autentici, şi România se bucură de un număr mare, sunt în primul rând poeţi şi după aceea profesori, funcţionari etc. Nu aş face nici aici o separare pe criterii de vârstă. Scriitorii români sunt protejaţi de instituţiile şi de legile statului român. Faptul că România are programe de traduceri ale autorilor săi, faptul că e prezentă la cele mai importate târguri de carte, nu sunt decât semne că lumea în care trăim pune preţ şi pe frumuseţea fascinantă a literaturii române.
Vizitarea expoziţie se va putea face cu respectarea prevederilor legale impuse din cauza pandemiei.
Andrei Novac (foto) s-a născut la 1 iulie 1983, în Târgu-Jiu. Licenţiat în istorie al Universităţii de Vest din Timişoara, Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, respectiv absolvent al masteratului de Relaţii Internaţionale şi Integrare Euro-Atlantică din cadrul Universităţii Bucureşti, Facultatea de Istorie. Din 2013, doctor în filologie al Universităţii de Vest din Timişoara. Este laureat al mai multor premii, printre care: Premiul „Mircea Ciobanu”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul pentru Poezie al Revistei „Convorbiri literare”, Iaşi, 2019; Premiul „Scriitorul lunii august 2019”, acordat de Uniunea Scriitorilor din România; Premiul Special, acordat de Filiala Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România 2019. Volumul Regula timidităţii a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu”, acordat de Academia Română, 2018.
â
Se încarcă comentariile...
