INTERVIU FNT Regizorul Eugen Jebeleanu: Spectacolul Itinerarii pendulează între manifest şi poezie, revoltă şi tandreţe
0
"Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” de Yann Verburgh interoghează, într-o cheie dadaistă, în care limbile se întretaie, construcţia identitară şi mecanismele de luptă dintre individ şi colectivitate. Duminică, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, la Sala Mare, de la ora 19.00, se joacă acest spectacol, în regia lui Eugen Jebeleanu. Spectacolul s-a jucat şi sâmbătă-seară.
Spectacolul se deschide cu o fabulă care descrie plecarea unei familii de pinguini din Ţara-Gheţurilor spre alte meleaguri, unde speră să găsească o viaţă mai bună şi să le asigure un viitor puilor lor. De aici decurg, într-o scriitură mozaicată şi documentată, scene multilingvistice, în care limbile se confruntă, se înţeleg şi îşi răspund, ca nişte du-te-vino între realitate şi ficţiune, între basm şi document, între personaj şi personal, între alteritate şi identitate. Mărturiile actorilor devin revolte şi manifeste pe marginea condiţiei artistului-cetăţean aflat în căutarea unui loc atât pe scenă, cât şi în societate, prins fiind între raporturi de forţă şi coduri de reprezentare.
Regizorul Eugen Jebeleanu spune într-un interviu pentru "Adevărul" că spectacolul explorează frontierele noastre intime în raport cu cele care delimitează Europa secolului XXI.
"Adevărul": Ce itinerarii aţi ales în spectacolul regizat de dumneavoastrră? Cum aţi construit spectacolul?
Eugen Jebeleanu: Am ales împreună cu Yann Verburgh să cercetăm şi să expunem itinerariile intime ale echipei de actori, chestionând reprezentăriile actorilor pe o scenă şi condiţia lor civică în societate. Spectacolul s-a construit în jurul onestităţii propunerilor şi alegerilor regizorale sau dramaturgice şi pe fundaţia sincerităţii actorilor, pendulând între manifest şi poezie, revoltă şi tandreţe.
Unde se întâlnesc itinerariile, unde se despart?
Ele se întâlnesc în poveştile fiecaruia dintre actori, în referirile la repertoriul teatrului universal (Cehov, Shakespeare, Sebastian, Marivaux, Strinberg) şi iau cărari diferite şi poteci nebănuite in jurul unei subteme pe care am gasit-o ca background emoţional, absenţa tatalui. Ele se despart doar prin diversitatea percepţiei asupra unui subiect sau altul si se reîntâlnesc prin efectul de bumerang pe care îl provoacă energia unei poveşti în altă.
Cum aţi lucrat cu actorii? Cum i-aţi sincronizat pe artiştii din România şi din Franţa? Cum aţi reunit actorii nativi din cele două ţări?
Am lucrat minunat, aşa cum ar trebui să se lucreze cu orice actori in orice teatru din lumea asta. Am lucrat aplicat, implicat şi într-o bunăstare armonioasă. Nu stiu dacă i-am sincronizat, fiindcă nu îmi propuneam să anulez particularitatea fiecăruia, ci dimpotrivă să o pun în evidenţă şi cred că tocmai datorită acestor diferenţe, ei însişi, şi poate doar cu ajutorul meu, au reusit să se stimuleze unul pe celălalt, să se provoace şi să se descopere. S-au dezgolit atât de mult emoţional unul în faţa celuilalt încât conexiunea asta dintre ei a apărut absolut organic şi natural. Am avut şansa să lucrez cu nişte actori extrem de buni şi cred că a asta fost un alt numitor comun, dincolo de naţionalitate şi origini.
În ţara corupţiei, ne îndrepretăm spre ce? În ce mai crede artistul de teatru de azi?
Întrebarea asta fost exact titlul conferinţei pe care a facut-o Cristina Rusiecki cu echipa Itinerariilor acum cateva zile la Palatul Şuţu şi a fost o dezbatere extrem de amplă.
Mi-e greu sa reduc subiectul la cinci rânduri, aşa că voi spune:
Eu cred că teatrul nu trebuie să fie un loc confortabil şi în care să te simţi în siguranţa, dimpotrivă, el are datoria să zdruncine interiorul nostru, aşa că teatrul meu este unul al frământărilor şi vulnerabilităţilor.
Ne indreptăm spre un globalism economic? Cum ne afectează din punct de vedere cultural şi spiritual acest lucru?
Suntem deja într-o epocă a globalizarii pe toate planuri. Pericolul cred ca e acela de a nu fi constienti de asta si de ne trezi suprinsi ca participam la distrugerea planetei fără să ne dăm seama. Zi de zi, planeta noastră mai pierde câte un strop din viaţă datorita nepăsării noastre. Suntem responsabili pentru toate ororiile din lumea asta şi nu suntem inocenţi. Cultura e la pământ oricum si trebuie trase semnale de alarmă clare şi spus răspicat atunci când lucrurile nu funcţioneaza cum trebuie.
Sistemul nostru este corupt si functioneaza prost pentru ca noi il lasam sa continue astfel si atata vreme cat nu denuntam toate injustitiile de langa noi, vom contribui la aceasta moarte lenta a culturii.
Când vom fi pregătiţi să ne depăşim barierele linvistice, fizice, psihologice?
Abia atunci când vom conştientiza şi accepta că participăm în mod direct sau indirect la construcţia acestor bariere vom putea să le şi depasim, dărâmăm, înlăturăm, pentru a ajunge la celălalt. Din păcate, stigmatizarea e din ce in ce mai prezenta în cotidianul nostru. iar frica de celălalt, de diferit, de străin, e atât de mare ca ea naşte monstri. Acceptarea propriile prejudecăţi şi limite înseamnă deja un pas înainte spre limpezirea mentalităâii conservatoare şi curăţarea balastului educaâional sedimentat în construcţia identităţii noastre.
Cum ne afectează corupţia, migraţia, topirea calotei glaciare din Groelanda?
Corupţia are repercursiuni în cotidianul nostru pentru că separă, instalează neîncrederea şi permite ca ura să pună stăpânire pe noi, pentru că revolta e atât de mare încât oamenii sunt nevoiţi să recurgă la acte violente. Migraţia e un fenomen dezbătut în mod greşit, pentru că vorbim despre privilegiaţi şi privilegii în loc să ne concentrăm pe gravitatea situaţiei şi cum s-a ajuns la această mişcare, iar cliza climatică ar trebui să fie prioritatea noastra la nivel mondial pentru că ne priveşte pe toţi.
Ce pericole ne pasc de la Est la Vest, de la Bucureşti la Paris?
Pericolele sunt la tot pasul, oriunde ai fi, dar unul dintre cele mai acute la nivel european este acela al sentimentului de nesiguranţă, care lasă spaţiu unor politici extremiste care promoveazp rasismul şi discriminarea.
Cum a dramatizat textul Yann Verburgh? Cum e scriitura mozaicată şi documentată, cu scene multilingvistice, în care limbile se confruntă?
Textul s-a scris în timpul repetiţiilor, într-un permanent dialog cu ce se întâmpla la scenă. Limbile se confruntă, dar îşi şi răspund şi toate layerele dramatice date de Yann fac ca acest text sa fie un fel de manifest dadaist. Dimensiunea documentară a dramaturgiei lui Yann apare în toate piesele sale şi e un motor în construcţia narativă a Itinerariilor.
Cum poţi să-ti păstrezi identitatea în asemenea condiţii eclectice?
Identitatea nu e un concept de păstrat, ci o realitate schimbatoare care evouleaza de la o zi la alta şi care ne defineşte. Cred că asumarea a ceea ce eşti înseamnă cel mai mult in încercarea de a supravieţui în aceste condiţii actuale.
Itinerarii. Într-o zi lumea se va schimba de Yann Verburgh
27 octombrie | 19:00 – ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Sala Mar
Dramatizarea : Yann Verburgh
Distribuţia:
Olga / Corina / Sora cea mare Pinguin: Ioana Bugarin
Irina / Prietena Mamei Pinguin: Clémence Laboureau
Ştefan / Fratele cel mic Pinguin: Nicholas Caţianis
Arlequin / Frăţiorul cel mai mic Pinguin: Radouan Leflahi
Maşa / Mama Pinguin: Ilinca Manolache
Flaminia / Prietena imaginară a Frăţiorului cel mai mic Pinguin: Claire Puygrenier
Tatăl Pinguin (video): Alex Călin
Regia : Eugen Jebeleanu
Scenografia : Velica Panduru
Asistente scenografie : Ana Ienaşcu, Nina Tanné
Light Design: Marine LeVey, Alexandru Macrinici
Sound creation: Remi Billardon
Durata: 2 h 30 min (fără pauză)
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres
Se încarcă comentariile...
