Încotro se îndreaptă catolicismul?

„Quo Vadis” sau „Unde mergi, Doamne?” este titlul romanului polonezului Henryk Sienkiewicz, laureat al premiului Nobel, îndreptat împotriva Romei din timpul împăratului Nero. Sintagma se referă la întrebarea Sfântului Petru adresată lui Iisus Hristos, după Înviere, atunci când apostolul fuge de persecuţii.

Joi se sărbătoresc 50 de ani de la deschiderea oficială a celui de-al Doilea Consiliu de la Vatican de către Papa Ioan al XXIII-lea. În acest context, nu este de mirare că criticii şi prietenii de altă religie  pun aceeaşi întrebare Bisericii Romano-Catolice: „Încotro ne îndreptăm?“, scrie Michael W. Higgins, editor al lucrării „Al Doilea Consiliu al Vaticanului: Chemarea universată la sfinţenie”, potrivit „The Globe and Mail“.

Al Doilea Consiliu de la Vatican a fost o adunare extraordinară a episcopilor convocaţi de Papa Ioan al XXIII-lea pentru a aborda ceea ce el, însuşi, văzuse ca o amorţire spirituală şi instituţională ce afecta biserica.

Obosiţi de secole de rezistenţă împotriva modernităţii, cu teamă şi desconsiderare a tot ce fusese judecat înainte, Biserica cerea o reinventare proprie, atrage atenţia Higgins. Papa Ioan al XXIII-lea (1958-1963, foto dreapta) a auzit acest strigăt de ajutor şi a înfruntat curajos neînţelegerea şi opoziţia din propria echipă de management (Curia Romană), reuşind să instaureze o nouă eră pentru catolicism.

Acest Consiliu ecumenic a fost însă diferit, pentru că nu blama nicio erezie, nu dezbătea nicio schismă şi nu proclama nicio doctrină. A fost vorba doar despre înnoirea Bisericii în conformitate cu personalitatea Papei, consiliul apropiindu-se de lume prin deschidere, cordialitate şi smerenie.

Atunci s-a decis ca acuzaţia potrivită căreia evreii l-au ucis pe Hristos să fie îndepărtată. Relaţiile cu creştinii non-catolici avea să devină o prioritate pentru Consiliu. Demnitatea umană şi libertatea religioasă aveau să fie îmbrăţişate. Cei de alte credinţe sau ateii vor fi văzuţi  mai degrabă ca fraţi şi surori, decât o pacoste.

50 de ani mai târziu...

Cele cinci decenii care au trecut de atunci au adus schimbări drastice peisajului. Exuberanţa primelor zile de după cel de-al Doilea Consiliu de la Vatican au apus şi au fost înlocuite de o anxietate profundă asupra stării precare în care se află catolicismul în zilele noastre, scrie  Michael W. Higgins.

Mulţi catolici văd moştenirea Consiliului ca un moft. Unde odată era unitate teologică, chiar uniformitate, acum există pluralitate şi diviziune; unde odată liturghia bisericească era distinsă de sublimul cadenţei şi reverenţa posturii, a devenit acum o amestecătură sălbatică de capricii şi slujitori inconstanţi. Odată identitatea catolică oferea un sentiment de siguranţă, de apartenenţă. Astăzi, învăţătura ei este zdrenţuită, canoanele şi sancţiunile sale - fragile, iar teologii au ajuns să aibă aceeaşi autoritate asupra propăvăduirii ca episcopii.

Cauzele situaţiei de fapt din zilele noastre îşi au originile în grija aproape întemeiată asupra viitorului Bisericii. Acestă grijă a devenit una dintre caracteristicile actualului pontiful de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea (foto dreapta), el însuşi un expert teologic al consiliului.

Acesta este motivul pentru care a 50-a aniversare a celui de-al Doilea Consiliu de la Vatican se bucură de cel mult atitudini şi sentimente contradictorii în rândurile clericilor. Niciun papă şi niciun episcop nu vor dezminţi vreodată autoritatea consiliului şi a învăţăturile sale, dar interpretarea şi aplicarea acestora a devenit o chestiune controversată.

Ce reprezintă o lectură fidelă a textului, ce model este de preferat atunci când încercăm să aducem credinţa în ziua de azi, cum poate un om să rămână conectat la trecut, dar deschis provocărilor din prezent – acestea sunt întrebările care vor consuma energia gânditorilor şi a liderilor Bisericii pentru alţi 50 de ani.

Papa Ioan al XXIII-lea, beatificat şi propus pentru sanctificare, a cerut „o nouă Rusalie“ în Biserică. Apelul nu este, însă, adresat celor sfioşi şi slabi de inimă şi va fi auzit de cei ce vor să recreeze ghetoul catolic, reducând o comuniune mondială la statutul de sectă cu aspect închis.

Scânteile trebuie reaprinse şi doar apoi se poate răspunde la întrebarea „Încotro ne îndreptăm?“, conchide Michael W. Higgins, editor al lucrării „Al Doilea Consiliu al Vaticanului: Chemarea universată la sfinţenie”.