„Historia“: Miza conflictului dintre Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare

Ion M. Ioniţă, redactor şef „Historia, şi Ciprian Plăiaşu, editor „Historia“, au dedicat ediţia de astăzi a emisiunii „Historia“, difuzată totodată pe Prima TV, relaţiei controversate dintre domnitorii Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş.

Principalele declaraţii din timpul emisiunii:

Ion M. Ioniţă: Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare sunt figurile reprezentative în Evul Mediu românesc pentru lupta lor anti-otomană. Aproape şase ani, domniile lor au fost simultane în Moldova şi Ţara Românească, dar relaţiile dintre cei doi mari voievozi nu au fost întotdeauna line, ba chiar au fost sinuaose şi chiar controversate.

Debutul relaţiilor moldo-muntene în produceau sub auspicii deosebit de promiţătoare, care părea a anunţa o colaborare frunctoasă între Vlad Ţepeş şi Ştefan cel Mare. Temeiul lor îl constituiau, conform mai multor cronici contmporane, sprijinul militar oferit de Vlad Ţepeş lui Ştefan cel Mare în acţiunea sa de îndepărtare a lui Petru Aron şi de ocupare a tronului Moldovei. Foarte probabil, însă, sprijinul militar acordat lui Ştefan i-a creat lui Vlad Ţepeş un ascendent politic asupra omuogului său de la Suceava, conturându-se astfel posibilitatea construirii unui veritabil protectorat muntean asupra Moldovei şi a domnului său pe care Ştefan nu a fost dispus să-l accepte.

Ovidiu Cristea, directorul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga“, Bucureşti: Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş sunt exponenţii a două ţări diferite: ţări vecine, ţări vorbitoare de aceeaşi limbă, ţări cu multe tradiţii politice asemănătoare, dar şi cu foarte multe diferenţe.

În scurt timp, opţiunile diferite de politică externă ale celor doi domni, nu numai că îi vor îndepărta, ci îi vor aşeza în tabere diferite, fapt ce deschidea ostilitatea dintre ei.

Ciprian Plăiaşu: În scurt timp, opţiunile diferite ale celor doi i-au adus în pragul conflictului.

La 4 aprile 1459, Ştefan cel Mare presta omagiul regelui polon, Cazimir al IV-lea, punând astfel Moldova sub suzeranitatea Poloniei.

Ion M. Ioniţă: Politica externă al lui Ştefan cel Mare încadra Moldova în sistemul de alianţe polono-otoman. În acelaşi timp, Vlad Ţepeş construia o alianţă cu regele Ungariei, Mathas Corvin. Cele două opţiuni erau contradictorii şi asta a dus la deteriorarea relaţiilor dintre cei doi domnitori.

Noua orientare a lui Ştefan avea să aibă consecinţe dintre cele mai grave. Restabilirea legăturii cu Polonia însemna îndepărtatea de Ungaria şi Ţara Românească, proces ce avea să se desfăşoare în următorii ani până la ultima consecinţă. Primul indiciu al antagonismului datează din anul următor înţelegerii cu Polonia.

Ciprian Plăiaşu: Azilul politic oferit lui Petru Aron de către Matia Corvinu a tensionat şi mai mult relaţiile dintre Moldova şi Ţara Românească.

Acest lucru apare ca evident din înţelegerea creată la 1 octobmrie 1461 de saşii şi secuii din Transilvania cu Vlad Ţepeş. În baza înţelegerii, cele 7 plus două scaune ale saşilor şi oraşul Braşov, cu Ţara Bărsei şi oraşul Sibiu, împreună cu secuii se angajau să-i acorde domnului Ţării Româneşti un ajutor de 34.000 de oameni înarmaţi, în cazul unui atac survenit din partea turcilor sau al Ţării Moldovei.

Ion M. Ioniţă: Vlad Ţepeş începe acţiunea militară împotriva turcilor în 1461.

Sprea a ntâmpina un atac al turcilor, domnul Ţării Româneşti a lovit şi a nimicit bazele de atac ale Turciei de pe linia Dunării de Jos, precum şi infiltraţiile acestora de la nord de fluviu.

Ciprian Păiaşu: Foarte probabil, Vad Ţepeş a reuşit în urma acestor acţiuni să ia în stăpânire toate teritoriile până la Marea Neagră.

Foarte probabil, pe fondul raporturilor foarte tensionate între el şi Ştefan, Vlad Ţepeş va fi profitat cu certitudine de acest moment favorabil spre a-şi extinde controlul şia supra unei fâşii de teritoriu de lângă braţul Chilia.

Ovidiu Cristea: Unul dintre factorii de conflict între ecle două regate l-a constituit Cetatea Chiliei, o cetate strategic plasată la gurile Dunării, pe care Regatul Unagariei a încercat să o stăpânească pentru a o folosi ca rampă de lansare a unei cruciade anti-otomane.

Ion M. Ioniţă: Ştefan cel Mare se orintează tot mai mult către o alianţă polono-otomană. Pe 2 marie, 1462, el depune jurământuld e vasalitate în faţa regelui polonez Cazimir al IV-lea.

Ştefan se angaja că nu vom înstriăna nicio ţară, niciun oraş, niciun ţinut, fără voinţa lui Cazimir al IV-lea. În ceea ce ne priveşte, considerăm că domnul Moldovei avea în vedere şi teritoriile de la nord de braţul Chilia, intrate sub controlul lui Vlad Ţepeş. O naliză internaţională ne relevă faptul că în aceste două regiuni se conturase două blocuri concurente, alianţa formată din Polonia şi Moldova, favorabilă păcii şi colaborării cu turcii, şi alianţa formată din Ungaria şi Ţara Românească, aflată în conflict cu Imperiul Otoman şi cu aliaţii acestora.

Ovidiu Cristea: Polonia a fost interesată exclusiv de rolul comercial al acestui centru, un centru care era curtat de negustori italieni şi de alte tipuri de negustori din Marea Neagră. Ungaria a încercat, prin toate mijloacele, să obţină controlul acestui port. Cetatea a fost stăpânită de Mircea cel Bătrân, apoi de Alexandru cel Bun al Moldovei, apoi disputa ungaro-polonă devine şi dispută între Moldova şi Ţara Românească.

Ion M. Ioniţă: Un cronicar turc spune că Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş se aflau în conflict deschis.

Ciprian Plăiaşu: Momentul colminant al conflictului moldo-muntean îl constituie asediul Chiliei din vara anului 1462.

Ion M. Ioniţă: Pe toată durata verii anului 1462, Cancelaria Moldovei îşi întrerupe emisiunea de documente. Asediul Chiliei din 1462 ridică întrebări privind motivele pe care l-au făcut pe Ştefan cel Mare să întreprindă această acţiune militară. Absenţa informaţiilor contemporane nu face decât să adâncească această controversă.

Cronicarii moldoveni au pus acţiunea lui Ştefan cel Mare pe seama firii războinice şi caracterul sângeros al Domnului. Promotorul acestei idei a fost Gheorghe Ureche.

Ion M. Ioniţă: Vlad Ţepeş ia în stăpânire un teritoriu la nord de Braţul Chilia, teritoriu care îi aparţinea lui Ştefan cel mare.

Riposta târzie a lui Ştefan cel Mare s-a datorat, după părerea noastră, faptului că acesta a aşteptat momentul favorabil declanşării, care a venit odată cu angajarea forţelor lui Vlad Ţepeş în luptele cu turcii, împiedicându-l pe Domnul Ţării Româneşti să poată răspunde eficient atacului său.

Ciprian Plăiaşu: Această simultaneitate a campaniei sultanale împotriva Ţării Româneşti cu atacul lui Ştefan cel Mare ridică o nouă controversă. Se pune întrebarea: Ştefan a acţionat singur sau la ordinul turcilor?

Majoritatea covârşitoare a surselor de care dispunem în prezent nu fac nicio referire la o colaborare moldo-otomană, dar nici nu o neagă în vreun fel.

Campaniile militare ale lui Ştefan cel Mare împotriva cetăţii Chilia nu au fost dezaprobate de către turci. Sultanul Mahomed al II-lea nu a ridicat nicio pretenţie asupra cetăţii Chilia cât timp Ştefan cel Mare i-a rămas vasal fidel.