Herta Müller se întâlneşte cu cititorii din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Duminică, 17 septembrie, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2009, Herta Müller, se va întâlni cu cititorii din Londra, în celebra British Library de Universitatea din Swansea.

Evenimentul reprezintă o premieră absolută, fiindcă aceasta este prima apariţie publică a marii scriitoare originare din România în capitala britanică, după cum informează un comunicat de presă transmis de Institutul Cultural Român.

Cunoscutei autoare care i se va alătura traducătorul Phillip Boehm, pentru o discuţie însoţită de lectura unor fragmente din cele mai reprezentative scrieri ale sale. La eveniment sunt aşteptaţi cititorii Hertei Muller, precum şi numeroşi cititori, traducători, editori. 

Dintre oficiali, şi-a anunţat prezenţa şi E.S. Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, alumnus al aceluiaşi liceu absolvit şi de Herta Müller, „Nikolaus Lenau” din Timişoara.

Câteva zile mai târziu, evenimentul de la British Library va fi completat de o conferinţă internaţională dedicată receptării operei celebrei autoare în întreaga lume, organizată de Universitatea din Swansea, la Institutul de Cercetare a Limbilor Moderne din cadrul University of London. Conferinţa reuneşte cercetători şi traducători care vor lua parte la dezbateri de-a lungul zilelor de 21 şi 22 septembrie, printre care se numără Roxana Nubert şi Anca Păunescu de la Universitatea de Vest din Timişoara, Ana – Maria Dascălu – Romiţan de la Universitatea Politehnică din Timişoara, Dana Bizuleanu şi Marius Conkan de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Alexa Stoicescu de la Universitatea din Bucureşti.

image

Herta Müller (foto: dreapta) este o scriitoare germană originară din România. S-a născut la 17 august 1953, în satul Niţchidorf. După absolvirea studiilor de filologie germană şi română, lucrează  pentru scurt timp ca traducătoare într-o fabrică din Timişoara, de unde este concediată din cauza refuzului de a colabora cu Securitatea.

În 1982 debutează cu volumul de povestiri „Ţinuturile joase", foarte cenzurat, a cărui versiune integrală avea să apară în Germania în 1984. Ameninţarea din partea Securităţii continuă, obligând-o pe Herta Müller să emigreze în RFG în 1987.

Publică romanele: „Omul este un mare fazan pe lume" (1986), „Călătorie într-un picior" (1989), „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul" (1992), „Animalul inimii" (1994), „Astăzi n-aş fi vrut să mă întâlnesc cu mine" (1997), „Leagănul respiraţiei"  (2009), volume de eseuri, între care „Foame şi mătase" (1995), „Regele se înclină şi ucide" (2003), volume de povestiri.

Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004).

Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură.

Cultură



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite