FRAGMENT Scriitorul spaniol Francesc Miralles vine la Bucureşti pentru lansarea volumului „Iubire cu i mic”

Miercuri, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, scriitorul spaniol Francesc Miralles vine să îşi întâlnească cititorii, ocazie prilejuită de lansarea romanului „Iubire cu i mic”, recent publicat la editura Humanitas,în traducerea Corneliei Rădulescu, respectiv de participarea scriitorului la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi. Adevărul.ro prezintă, în premieră, un fragment din romanul lui Miralles.

Roman inspiraţional şi comedie romantică, acest bestseller internaţional, aflat pe lista celor mai bine vândute cărţi în Spania, Statele Unite şi Germania, fiind tradus deja în peste 20 de limbi, e o bijuterie literară, în care veţi găsi referinţe livreşti amestecate cu istoria plină de magie a lucrurilor mărunte. Pentru că, adeseori, dragostea se ascunde în detaliile cele mai neînsemnate.

Când Samuel, un profesor universitar singuratic, se trezeşte în ziua de Anul Nou, e convins că nimic nu-i poate schimba viaţa monotonă, până când un musafir neaşteptat se strecoară în apartamentul lui din Barcelona şi refuză să mai plece. Apariţia lui Mishima, un pisoi vagabond, devine un fel de catalizator care-l face pe Samuel să se desprindă de cărţile, filmele străine şi muzica clasică favorite şi să pornească în călătorie spre locuri unde nu mai ajunsese niciodată, ca bunăoară casa de alături, şi să se apropie de oameni pe care n-ar fi crezut că o să-i cunoască, asemenea lui Felix, un bătrân redactor bizar de la mansardă, sau Valdemar, bărbosul cu manuscrisul despre faţa ascunsă a Lunii de la cafenea. Mai mult chiar: motanul îl va ajuta să se întâlnească din nou cu o misterioasă femeie din trecutul lui, Gabriela, pe care nu mai spera s-o revadă.

FRAGMENT

„Motto:

Bucură-te de lucrurile mărunte, pentru că, / poate, într-o zi vei privi înapoi/ şi îţi vei da seama că erau lucruri importante. (Robert Brault) 

După acea sâmbătă în care m-am ocupat cu visarea şi cu sarcinile universitare – pregătisem toate cursurile pentru săptămâna care venea –, duminica a început cu ruşinea de a nu fi lucrat la cartea lui Francis Amalfi.

De când primisem comanda lui Titus, abia dacă scrisesem zece pagini: fragmentul din Werther, câteva aforisme ale lui Buddha, subcapitolul iubirilor cu „i“ mic… Ca să mă conving că eram în stare să-l termin, Cursul de magie cotidiană avea nevoie de un impuls serios.

I-am aruncat o privire lui Mishima, care se plictisea pe canapea, la fel ca cea mai mare parte a omenirii. Înainte de a cădea pradă depresiei duminicale, am urcat la Titus ca să dau piept cu capitolul „Filozofiei feline“.

Deşi mă urma peste tot, în timp ce urcam scările cu Mishima după mine, m-am convins că noi doi formam o echipă pregătită să-şi asume pariul şi să-l ducă la bun sfârşit în după-amiaza aceea.

Am deschis laptopul şi m-am apucat să adun material documentar. În biblioteca lui Titus se găseau câteva manuale despre pisici, iar unul mi se potrivea mănuşă: o carte americană care se putea traduce prin 10 lecţii spirituale pe care le poţi învăţa de la pisica ta. Autoarea, Joanna Sandsmark, spunea în prolog că învăţase de la cele două pisici ale ei să sară fără să cadă şi să toarcă atunci când era fericită. 

Nu era rău pentru început, dar îmi trebuia cu totul altceva.

Chestia cu cele zece lecţii nu m-a convins, pentru că am asociat dintotdeauna pisicile cu cele şapte vieţi. Nescăpândul pe Mishima din ochi, am început să scriu, mânat de o inspiraţie subită:

I. VIAŢA SPIRITUALĂ

 Pisicile sunt experte în meditaţie, ca şi în yoga. O felină e în stare să stea nemişcată cu orele, călătorind spre propriul ei centru, pentru ca într-o clipă să facă saltul către lumea exterioară şi să se implice cu toate simţurile sale în acţiune. Vitalitatea ei vine din repaus, căci animalul nu consumă energie în stadiile intermediare. Ori acţionează, ori se odihneşte. Când acţionează, o face cu tot sufletul, ca şi cum viaţa i-ar fi în joc. Când se odihneşte, o face ca şi cum nu s-ar mai mişca în veci de acolo. Nu-şi pierde vremea îndoinduse.

II. VIAŢA EMOŢIONALĂ

Se spune că pisicile sunt egoiste, când de fapt nu sunt decât deştepte. De ce să vină la tine când pot face ca tu să te duci la ele? În aparenta lor indiferenţă rezidă forţa lor. Preferă să se lase iubite decât să-şi pericliteze sentimentele dându-le la iveală. Ca buni taoişti ce se află, fac fără să facă şi guvernează fără să guverneze. Se mulţumesc să-şi păstreze demnitatea şi să se poarte după cum le dictează capriciile. Nu cer iubire şi de aceea o obţin fără s-o ceară. Câinii au stăpâni; pisicile au slujitori.

III. VIAŢA SENZORIALĂ

O pisică în casă e un anunţ constant că trebuie să fim atenţi. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile pentru că nu suntem conştienţi de ele. Felinele îşi ascut simţurile, controlează ambianţa şi intră în alertă la cea mai mică schimbare. Tipică pentru ele e vigilenţa calmă, caracterizată printr-o răbdare activă. În timp ce se odihnesc, sunt conectate la tot ce le înconjoară, ca să fie gata de acţiune în caz de nevoie. Calmul lor aparent e de fapt concentrare. Acest gen de atenţie face ca evenimentele să se desfăşoare în favoarea lor.

M-am oprit, impresionat de ce produsesem. Recitind, mi s-a părut că nu eu scrisesem asta. Ca şi cum aş fi fost un simplu medium prin care ar fi vorbit Francis Amalfi. Dar cine era, de fapt, Francis Amalfi?

Mishima lovea covorul cu coada, îndemnându-mă parcă să mă întorc la lucru. M-am gândit la alte subiecte pe care le-aş fi putut dezvolta: igiena pisicilor, talentul lor de a se ascunde la timp, intuiţia lor aproape supranaturală…

Lecţia era limpede: de-acum încolo, şi eu trebuia să fiu treaz. Am privit în perspectivă săptămâna care venea şi am înţeles că orice se putea întâmpla. Secretul era să ţin ochii larg deschişi şi să sar fără frică atunci când va fi fost momentul.” (Copyright: Editura Humanitas)

Scriitor, jurnalist şi muzician, Francesc Miralles (foto:dreapta) s-a născut în 1968 la Barcelona. A urmat iniţial cursuri de jurnalism la Universitatea Autonomă din Barcelona, abandonate după patru luni, apoi de filologie engleză, la care a renunţat după terminarea anului trei pentru a călători şi astfel a ajuns să trăiască pentru o vreme în Croaţia şi Slovenia în timpul războiului iugoslav, experienţă redată în „Café Balcanic” (2004). Revenit la Barcelona, a studiat germana la Universitatea Centrală. După absolvire, a făcut un masterat în editare. 

A coordonat colecţii de dezvoltare personală, semnând şi câteva lucrări sub pseudonim, experienţă reflectată în primul său roman, „Barcelona Blues” (2005). După ce a obţinut Premiul Gran Angular 2001 – cu romanul pentru tineret „Un haiku per a l’Alícia”, a hotărât să se dedice scrisului. Francesc Miralles a publicat de-a lungul timpului o mare varietate de lucrări de ficţiune şi nonficţiune – romane, cărţi de dezvoltare personală, cărţi pentru copii şi tineret, thrillere –, singur sau în colaborare, unele fiind recompensate cu premii de notorietate şi traduse în 30 de ţări. 

În 2007 i s-a acordat Premiul Columna Jove pentru romanul pentru tineret Interrail. 

Publicat în 2008, romanul „Cel mai frumos loc din lume e chiar aici” (El mejor lugar del mundo es aquí mismo; Humanitas Fiction, 2017), scris împreună cu Care Santos, a cunoscut deja traduceri în peste 20 de ţări.  În 2009 a primit, împreună cu Álex Rovira, Premiul Torrevieja pentru romanul „Última respuesta”. Cei doi au mai semnat câteva cărţi vândute în sute de mii de exemplare şi traduse în peste 12 limbi. Împreună cu Héctor García (Kirai), Miralles a publicat în 2016 bestsellerul „IKIGAI. Secrete japoneze pentru o viaţă lungă şi fericită” (Humanitas, 2017). Dintre romanele sale, de mare succes la public s-au bucurat „El quinto mago” (2009), „El cuaderno de Aroha” (2013) şi „La lección secreta” (2015). Romanul „Iubire cu „i“ mic” (Amor en minúscula, 2006; Humanitas Fiction, 2017), tradus în peste 20 de limbi, îşi află continuarea, în 2014, într-o carte despre frumuseţea imperfecţiunii şi a lucrurilor efemere, Wabi-sabi.