FRAGMENT „Pluto în Scorpion“, cel mai recent volum al lui Dan Sociu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recent, la Editura Polirom, a apărut volumul de povestiri „Pluto în Scorpion“ de Dan Sociu, publicat în colecţia „Ego. Proză“. „Adevărul“ prezintă, în premieră, un fragment din cartea lui Sociu.

În copilărie, Dănuţ merge cu bunicul său la abator, unde asistă la sacrificarea unei vite. Echeru’, spaima cartierului, îl ia sub aripa sa şi îl învaţă să se bată. La pubertate, Bulănoasa e obiectul fanteziilor lui sexuale şi ale celorlalţi băieţi din gaşcă. La maturitate, viaţa lui Dan devine tot mai asemănătoare unui film. Alternînd secvenţe dure cu pasaje melancolice sau debordînd de umor negru, prozele ce alcătuiesc Pluto în Scorpion, poveşti ale transformării, comunică între ele prin personaje şi atmosferă, construind un ansamblu cu efecte profunde asupra cititorului.

„Un autor mai mobil decît majoritatea congenerilor săi, probabil autorul douămiist cu cel mai ridicat coeficient de inteligenţă artistică.” (Mihai Iovănel)

-FRAGMENT-

„Ileana tundea cîini, era proprietara unui salon şi uneori dubla cîinii care treceau pe stradă, mai ales pe cei mici, le făcea o voce, aceeaşi, comică şi înduioşătoare prin simplitatea ei şi a ceea ce exprima. Părea să le înţeleagă direct nevoile şi percepţia, nevoile şi percepţia reală, nu una de teatru de păpuşi sau de desen animat. Îi dubla ca şi cum ar fi fost copii, e adevărat, dar, după ce o auzeai, n‑aveai nici o îndoială că asta şi erau. Ce să fac, uite, merg pe‑aici, spunea căţelul cu picioare scurte, fără să‑l fi întrebat nimeni şi continua natural, simplu, fără jocuri imaginative, ceea ce crea un efect uimitor, cîteva clipe mi se părea că‑l aud. Cînd am cunoscut‑o, în unele seri îi simţeam aşa de puternic mirosul de cîine, că visam căţele care se masturbează şi mă gîndeam că o parte din vraja sexuală puternică ce‑o avea asupra mea vine şi din asta, din mirosul de animal.

A costat‑o peste 2.000 de euro cîinele, era un pudel de rasă pură, îi trebuia pentru concursuri de tuns şi, cînd l‑a văzut, a izbucnit în plîns. Ca şi cum ştiam că o să‑l am puţin timp, mi‑a zis în seara în care a murit sau în una dintre serile de după. Stăteam cu ea în pat şi ne uitam la televizorul nostru lung şi lat, cît o zecime de cameră, şi ea părea că se uită la film, doar că zicea cîte ceva uneori de‑mi dădeam seama că nu se uită deloc. Îşi amintea de cîinele nostru, copilaşul nostru. Prietenul enervant, mai degrabă, aşa‑l vedeam. Prietenul nostru enervant şi gay, încerca mereu să mă sărute. Imediat cum deschideam ochii, sărea pe pat şi încerca să mă sărute cu botul lui lung. Mă ascundeam sub plapumă şi Ileana îl dubla: Te iubesc, Dan. Mă trezeam şi ieşeam cu el afară pe ploaie, pe vînt, cu pungile pentru căcaţi în buzunar. Mergeam prin spatele blocurilor, ţineam o cafea în mînă şi cu cealaltă îl manevram, ajunsesem să‑l manevrez cu multă măiestrie, fără să‑l gîtui şi fără să‑mi vărs cafeaua. Erau dimineţi urîte, frig şi pustiu, bălţi reci şi Filou întorcea din cînd în cînd capul şi se uita la mine cu ochişorii lui maţi, să se asigure că sînt acolo. Voi doi eraţi buddies, mi‑a zis Ileana în seara cînd l‑am îngropat în parc. Îmi dăduseră lacrimile şi ea părea să plîngă, dar cumva fără să plîngă şi să vomite fără vomă. Am crescut la ţară, ea la fel, ştiam că moartea animalelor nu e aşa o dramă, deşi bunicul meu, măcelarul, lăcrima cînd îi murea cîte un animal şi‑a lăcrimat şi cînd a dus vita lui la abator, i‑a văzut ochii şi l‑a cuprins mila. Nici pentru poliţiştii din cartier nu era vreo dramă, era chiar o comedie. Le ceream să investigheze şi nu făceau nimic. Voiam să aflăm al cui era cîinele ucigaş, de ce fusese lăsat fără lesă şi botniţă, oare nu sînt camere video în zonă, dar ne ignorau. Ileana a apărut la TV şi proprietarii de cîini amstaff şi de cîini mari au început să trimită mesaje ameninţătoare, batjocoritoare, să comenteze pe internet cu ură faţă de ea. Vedea din minut în minut comentarii şi mesaje de la tîrtani şi tîrtane din tot Ilfovul, ameninţau că vin peste ea, aveau feţe fioroase în poze, se temeau că o să le ia statul cîinii. Cineva de pe strada cu omorul ne‑a dat înregistrările după o vreme. Era o casă acolo, unde locuiau trei fraţi adolescenţi fără tatăl şi mama lor şi nevasta unuia dintre ei. Veneau mereu pe‑acolo unii cu cîini, poate cîini de luptă, ne gîndeam noi, că aşa ne spusese şi un veterinar din zonă, că au mai fost cîini ca al nostru, omorîţi de alţii mai mari, prea mulţi într‑un interval aşa scurt. Îi antrenau pe cîini mici, pe pisici, poate. În înregistrare se văd amstafful, fără lesă, mişcîndu‑se pe trotuar şi un băiat cu şapcă. Şi deodată cîinele ţîşneşte şi o ia la fugă înainte. Acolo unde s‑a dus, erau Ileana cu Filou, dar nu se vede pe cameră. Băiatul o ia şi el la fugă. Apoi se întoarce cîinele, trece pe lîngă poarta casei ăleia, prin spatele unei maşini, se deschide poarta şi nu mai apare.” (Copyright: Editura Polirom)

Imagine indisponibilă

Dan Sociu (n. 20 mai 1978, Botoşani) a lucrat ca jurnalist, redactor de carte şi corector la diferite edituri, a tradus articole, piese de teatru, un volum de strategie militară, peste 20 de romane şi poeziile a peste 30 de poeţi americani şi englezi. 

Imagine indisponibilă

A publicat poezii şi proză în zeci de antologii şi reviste româneşti şi internaţionale şi a fost invitat ca artist în rezidenţă în SUA şi Germania. A publicat volumele de poezie borcane bine legate, bani pentru încă o săptămînă (Junimea, 2002; Premiul „Ronald Gasparic”, Premiul naţional „Mihai Eminescu”), Fratele păduche (Vinea, 2003), cîntece eXcesive (Cartea Românească, 2005; Premiul Uniunii Scriitorilor), Pavor nocturn (Cartea Românească, 2011), Poezii naive şi sentimentale (Cartea Românească, 2012; Premiul Radio România Cultural), Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Tracus Arte, 2013; Premiul Radio România Cultural, Premiul revistei Observator cultural/Premiul „Andrei Bodiu”), romanele Urbancolia (Polirom, 2008; tradus în sîrbă, Urbanholija, Plato, Belgrad, 2016), Nevoi speciale (Polirom, 2008), Combinaţia (CDPL, 2012), Mouths dried with hatred (Longleaf Press, University of Virginia, 2012), antologia de poezie Vino cu mine ştiu exact unde mergem (Polirom, 2014) şi volumul Uau (Polirom, 2019).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite