Dirijorul Iosif Ion Prunner: Iubesc să dirijez lucrări liturgice

Corul Filarmonicii George Enescu, interpretând Liturghia de Rahmaninov

Înainte de Paşte, Corul Filarmonicii "George Enescu", dirijat de Iosif Ion Prunner, a avut în program Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur op. 31 de Serghei Rahmaninov. Concertul coral, rar cântat în România, a fost foarte apreciat de publicul meloman.  Dirijorul Corului Filarmonicii „George Enescu“, Iosif Ion Prunner, pregăteşte şi Vecernii, de acelaşi compozitor.

Nascut la Bucuresti intr-o familie de muzicieni si veche traditie culturala, Iosif Ion Prunner a urmat Liceul de muzica „Dinu Lipatti“ si Universitatea de Muzica din Bucuresti. A studiat pianul si dirijatul cu Zoe Popescu, Ana Pitis, Maria Fotino, Constantin Bugeanu si Sergiu Comissiona. Dupa absolvire, a fost angajat la Filarmonica „George Enescu“ , iar din 1997 conduce Corul Filarmonicii.  In 1991 a infiintat Fundatia si Orchestra de camera „Constantin silvestri“, iar in 1996 a fost directorul Concursului international de dirijat cu acelasi nume. Din 1997, preluand traditia Filarmonicii „George Enescu“ de a sprijini orchestra semiprofesionista a medicilor din Bucuresti, conduce activitatea acesteia. In 2003 i s-a conferit pentru intreaga activitate Ordinul Meritul Cultural in grad de Cavaler.

Adevarul: De ce este această lucrare, Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, de Rahmaninov,  e atât de specială şi de o auzim atât de rar în România?

Iosif Ion Prunner:Este foarte dificilă, cere un cor mare, cu voci consistente, dacă pot să spun aşa, adică nu poate fi cântat de un cor de cameră sau de un cor neprofesionist. Este o lucrare aproape simfonică, are o durată de 70-75 de minunte, deci ca o simfonie foarte mare. Păstrează tot tipicul slujbei ortodoxe. Noi am cântat-o integral, cu excepţia repetiţiilor unor anumite momente. 

Cum vă simţiţi în ipostaza de "preot", de astă dată pe scena Ateneului?

Eu  prefer partea laică a muzicii.

Există o declaraţie pe care a făcut-o Biserica Rusă, referitoare la cele două Liturghii de Ceaikovski şi Rahmaninov: una e „prea frumoasă să fie cântată în timpul slujbelor”, iar cealaltă „te tulbură atât de tare că nu te mai poţi concentra asupra slujbei”.

Sunt minunate cu adevărat...

Categoric. În primul rând, recunoaştem sunetul rus absolut, există formule ritmice ce amintesc de dansuri ruseşti, de folclorul rusesc. E o muzică pur rusă, cu o semnificaţie extraordinară. Este foarte important ca ea să intre în conştiinţa publicului, sper că până la sfârşitul stagiunii o voi lega cu cealaltă lucrare amplă a lui Rahmaninov, „Vecernii”, sper să putem să o prezentăm în luna iulie. Dacă nu, cel târziu la începtul stagiunii viitoare vom face şi asta. „Vecerniile” ar fi o premieră pentru noi.

Am făcut „Liturghia” de Musicescu  anul trecut. Vreau să fac şi „Liturghia pentru cor mixt” a lui Dragoş Alexandrescu, care este o lucrare foarte frumoasă, cântată în Biserica Ortodoxă, deci se înscrie pe acest palier.

Despre Liturghia lui Rahmaninov

Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur op. 31 este, alături de Vecernii, una dintre lucrările corale majore ale lui Serghei Rahmaninov. Scrisă în 1910  şi terminată în mai puţin de trei săptămâni, lucrarea a   cântată în premieră de Corul Şcolii Sinodale din Moscova la 25 noiembrie 1910.  În ceea ce priveşte reacţia Bisericii Ortodoxe Ruse, dacă în cazul Liturghiei lui Ceaikovski ( 187)8 autorităţile ecleziastice au calificat lucrarea ca fiind frivolă, în cazul lui Rahmaninov au considerat-o „mult prea frumoasă pentru a îndemna la rugăciune“, refuzând aprobarea sa pentru uzul liturgic.

La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX, există în rândul compozitorilor ruşi de muzică bisericească tendinţa de epurare din repertoriul sacru a influenţelor străine (în special italiene şi germane) şi de reafirmare a stilului tradiţional rusesc. Dacă în Vecernii (1915) Rahmaninov foloseşte teme preluate din cântările tradiţionale ale Bisericii Ortodoxe Ruse (stilul Znamenny), melosul Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur este în întregime original. 

Structurată în 20 de părţi, lucrarea impresionează prin bogăţia armonică ancorată în zona tonalului, cu unele aluzii modale. Rezervele care au existat la vremea apariţiei sale par inconsistente pentru ascultătorul din secolul XXI, care poate găsi aici sobrietatea şi chiar austeritatea unui Rahmaninov religios, creator al unei muzici mai degrabă meditative decât emoţionale. (Text de Cleopatra David)