Descoperire istorică în Norvegia: avion britanic găsit intact, la 76 de ani după ce a fost doborât de nazişti. Soarta pilotului

Alastair Gunn pe aripa unui în 1941 FOTO The Independent

Un avion britanic de vânătoare, manevrat de un pilot care a făcut parte din operaţiunea „Marea evadare“, a fost găsit aproape intact pe un munte norvegian, la aproape 76 de ani după ce a fost doborât de nazişti în cel de-Al Doilea Război Mondial, informează The Independent.

Descoperirea este prima de o asemenea importanţă în ultimii peste 20 de ani. După 11 luni de cercetări, istoricul Tony Hoskins, cu ajutorul localnicilor, a găsit părţi ale unui avion prăbuşit în Norvegia. Componentele găsite pe un munte norvegian, la 76 de ani de la prăbuşirea avionului Spitfire, sunt intacte, dar trebuie reconstituite, scrie www.independent.co.uk.  

Între 1939 şi 1945 au fost construite 500 de astfel de avioane modificate, ultrauşoare şi cu rază lungă de acţiune. Ele erau folosite în misiuni secrete extrem de periculoase pentru a fotografia nave inamice, mişcări de trupe, instalaţii, căi ferate şi baraje. Neînarmate, fără parbrizele blindate şi fără radio, avioanele Spitfire modificate aveau rezervoare de combustibil în plus - având o autonomie de patru ori mai mare decât a unui Spitfire convenţional.

În medie, rezistau în jur de 14 săptămâni înainte de a fi doborâte. Multe au căzut în Marea Nordului în primii trei ani ai războiului şi nu au fost niciodată localizate. Altele s-au prăbuşit de la altitudini de 13.000 de metri în Franţa sau Germania şi au fost complet distruse la impact. Tocmai de aceea, descoperirea din Norvegia este unică. Locul în care a fost găsită epava este acoperit de zăpadă 80% din an şi, în ciuda faptului că era intactă, aeronava a trebuit să fie extrasă bucată cu bucata din mlaştina în care era scufundată înainte de a fi coborâtă de pe munte.

Spitfire AA810 a fost doborât de două avioane germane Messerschmitt 109. Cercetările au arătat că a fost lovit de 200 de gloanţe de mitraliere şi 20 de runde de foc de tun. Înainte de a se prăbuşi, motorul s-a oprit.

Misiunea pilotului, scoţianul Alastair “Sandy” Gunn, era să fotografieze cuirasatul Tirpitz. În urma accidentului, s-a ales cu arsuri faciale şi la nivelul corpului, dar a reuşit să se salveze. A fost găsit de localnici norvegieni, care i-au spus de posibilitatea de a scăpa prin trecerea munţilor în Suedia. Însă, pentru că nu ştia să schieze, iar terenul era accidentat, a luat decizia fatală de a se preda germanilor. 

A fost interogat timp de patru săptămâni, apoi trimis într-un lagăr în Polonia, unde a participat la „Marea Evadare“. Atât de furios a fost Hitler de încercării de evadare, încât e a ordonat-o ca majoritatea evreilor să fie executaţi. Gunn a fost executat de nazişti în aprilie 1944, alături de alţi 49 de piloţi, iar povestea a fost redată şi în filmul, „Marea evadare“, realizat în 1963, în regia lui John Sturges, cu Richard Attenborough, Charles Bronson, Steve McQueen. Este vorba de excepţionala poveste a ofiţerilor aliaţi care au pus la punct timp de un an una dintre cele mai incredibile evadări dintr-un lagăr de prizonieri din Germania.

Povestea din care s-a inspirat filmul este reală şi incredibilă totodată. În 1944, un grup de ofiţeri aliaţi prizonieri au organizat evadarea din Stalag Luft III, unul dintre cel mai bine păzite lagăre de prizonieri din Germania. Pregătirile au durat un an şi au implicat participarea a peste 600 de oameni, care au lucrat zi şi noapte la desenarea hărţilor, falsificarea actelor, coaserea hainelor civile şi nu în ultimul rând la fabricarea uneltelor şi săparea celor trei tunele către libertate. Tunelele au fost săpate la o anumită adâncime, ca să fie la adapost de detectoarele de sunet şi au avut în jur de 400 metri in lungime. Nenumarate detalii au fost puse la punct cu minuţiozitate: scoaterea pământului din tunel, sistemul de iluminare şi ventilaţie.

Pe cât de nebunesc a părut acest plan, cu tot atâta tenacitate a fost dus la îndeplinire.

Au reuşit să scape 76 dintre cei 200 de prizonieri care au încercat să evadeze. 50 au fost executaţi. Ceilalţi au fost prinşi şi închişi din nou în lagăr.

Forţele aeriene norvegiene îşi primiseră “botezul” de foc cu trei ani mai devreme, deasupra capitalei Oslo. Cinci avioane de tip Gladiator s-au confruntat cu bombardiere germane într-o acţiune mai degrabă nesăbuită decât raţională. În ciuda şanselor minime, toţi piloţii norvegieni au supravieţuit întâlnirii cu germanii, ceea ce a reprezentat şi o victorie morală dacă ne gândim că au şi doborât  patru aeronave inamice. Deasupra Norvegiei nu s-a mai întâmplat nimic, dar în schimb militarii norvegieni au fost fost încorporaţi în escadrilele de aviaţie aflate sub comanda forţelor britanice. Tineri norvegieni care nu ştiau mai nimic despre acest domeniu au venit în tabăra de pregătire supranumită “Mica Norvegie” din Canada, unde au fost instruiţi de piloţi care la rândul lor sosiseră acolo abia cu câteva luni în urmă, majoritatea cu o experientă de zbor nu prea bogată.

De acolo au pornit spre Islanda, Scoţia şi Anglia. “Mica Norvegie” se umpluse încă de la început, dar nu existau cu adevărat rezerve pregătite pentru acţiunile de deasupra Canalului Mânecii şi Oceanului Atlantic care trebuiau iniţiate în primăvara lui 1941. Cu toate acestea, în aprilie a sosit  în Islanda escadrila norvegiană 330, care includea monomotoare de tip Northrop şi hidroavioane de tip Catalina, cu misiunea de a iscodi submarinele germane şi de a escorta convoaiele de la cele trei baze din insulă:Reykjavik, Akureyri şi Budareyri.

În septembrie devine operaţională prima escadrilă de luptă 331, cu sediul în Sjaebrae, insulele Orkney, care a fost echipată cu avioane Spitfire. Pilotii norvegieni şi-au dat seama abia atunci că britanicii nu aveau de gând să-i lase în postura de rezerve. Autorităţile britanice şi cele norvegiene nu cad însă de acord asupra modului de folosire a personalului aerian. Disputa provine de la ideea cum că ar fi fost mai bine ca norvegienii să îşi creeze propriile escadrile şi ca piloţii să fie “păstraţi” pentru acţiunile propriei ţări. La rândul lor, aceştia nu au niciun fel de dubii şi dimpotrivă, vor să fie aruncaţi în război imediat, chiar acolo unde au loc bătăliile.

În aprilie 1942, escadrila 331 primeşte ordin să se mute în sudul Angliei, la North Weald. În mai are loc prima confruntare aeriană deasupra canalului, soldată cu un avion inamic doborât, unul lovit şi fără pierderi proprii. Pe 19 iunie se mută aici şi cea de-a doua escadrilă norvegiană înfiintată, 332, tot de avioane Spitfire. În aceeaşi zi, 331 pleaca impreună cu escadrila 222 într-o misiune de recunoaştere, pentru a detecta posibile atacuri asupra navelor din zonă. 331 zboară “la bord”, adică puţin deasupra nivelului apei, până la Nieuwpoort în Belgia şi apoi puţin mai la nord, spre Olanda. 222 este la înălţime şi cercetează.

Forţele Regale Britanice nu puneau oricum mare preţ pe provenienţa piloţilor. Toţi erau pioni pe o tablă de şah care trebuia pregătită cu minuţiozitate;forţele trebuiau distribuite cu precizie înainte de marele ‘spectacol’ din august 1942. Era nevoie ca 6100 de oameni să ocupe oraşul de coastă francez Dieppe, pentru a testa spiritele înainte de ziua Z. Escadrilelor 331 şi 332 li sa ordonat să zboare la baza aeriană manston la nord-est de Kent.

Raidul de la Dieppe s-a dovedit un dezastru total. Dintre cei 6100 de soldaţi debarcaţi, 1000 sunt ucişi, 600 răniţi şi 1900 luaţi prizonieri. Piloţii norvegieni rezistă totuşi onorabil. Doborând undeva între 11 şi 16 avioane inamice, eforturile din partea 331 şi 332, numite de acum înainte “Aripa Norvegiană”, sunt printre cele mai remarcabile din toată operaţiunea. Echipajul care controla misiunea norvegiană reuşeşte chiar să doboare un record al Forţelor Regale Aeriene, reuşind să reumple rezervoarele şi să reînarmeze avioanele în numai 9 minute, informează historia.ro.

Eforturile escadrilelor norvegiene sunt într-adevăr demne de laudă:într-un singur an, 1943, escadrila 331 doboară 68 de avioane, cea mai bună performanţă din numărul total al acestora. In ultimul an al războiului, piloţii norvegieni îşi folosesc Spitfire-urile drept bombardiere în picaj deasupra Germaniei, în conditiile în care acestea nici nu erau construite pentru aşa ceva.

Alţi norvegieni au făcut războiul pe bombardiere, care suferă pierderi mari: 2946 de aeronave şi 20000 de aviatori. Pierderi mari au fost şi în rândul piloţilor de vânătoare:Doar 1 din 5 norvegieni aflaţi în serviciul RAF au supravieţuit, potrivit historia.ro.

În Norvegia se va face o asociaţie care să restaureze avionele căzute în luptă de nazişti. Programul „Alastair Gunn Aviation Skills“ va fi lansat săptămâna viitoare şi îi va încuraja şi pe tinerii piloţi curajoşi să-ţi exerseze apititudineile aviatice, a declarat Tony Hoskins. Alastair Gunn a fost unul dintre piloţii care şi-au pierdut viaţa în misiunile norvegiene secrete din cel de-Al Doilea Război Mondial.