Delegaţia oficială a Festivalului Europalia, în vizită la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Freddy Neyts, reprezentant Europalia International, contele Jacobs de Hagen, preşedintele ICR Liliana Ţuroiu, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, E.S. Thomas Baekelandt, managerul general Europalia Koen Clement  FOTO: ICR
Freddy Neyts, reprezentant Europalia International, contele Jacobs de Hagen, preşedintele ICR Liliana Ţuroiu, ambasadorul Belgiei la Bucureşti, E.S. Thomas Baekelandt, managerul general Europalia Koen Clement  FOTO: ICR

A început numărătoarea inversă pentru Europalia România 2019. După anunţarea primelor evenimente din cele 250 stabilite pentru această manifestare culturală de anvergură, la invitaţia ICR a sosit la Bucureşti, în vizită de lucru, conducerea Europalia International, pentru întrevederi cu prim-ministrul Viorica Dăncilă şi preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu.

La întâlniri au participat preşedintele Europalia, Contele Jacobs de Hagen, şi managerul general Koen Clement, alături de Freddy Neyts, membru al boardului Europalia International, şi ambasadorul Belgiei la Bucureşti, E.S.Thomas Baekelandt, doamna Liliana Ţuroiu, preşedinte al Institutului Cultural Romȃn, şi Mirel Taloş, vicepreşedintele ICR.

În timpul discuţiilor cu oficialii români au fost punctate etapele de lucru pentru pregătirea prezenţei României, în calitate de ţară invitată de onoare, la ediţia aniversară a Festivalului, care marchează 50 de ani de existenţă.
Echipa belgiană a apreciat în mod deosebit faptul că, de la preluarea de către ICR a coordonării părţii române în proiectul Europalia, au fost parcurse toate etapele prevăzute în planul comun de acţiune, conform acordului semnat de cele două ţări.

Premierul Viorica Dăncilă a adresat felicitări echipei Europalia International pentru lunga şi bogata tradiţie a festivalului şi a dat asigurări că România va acorda importanţa cuvenită participării sale la Festival. În continuare, a apreciat că anul 2019 poate fi considerat „anul României la Bruxelles”, după seria de activităţi desfăşurate în cadrul preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene şi continuarea lor cu proiectele prevăzute în cadrul Festivalului Europalia.

Festivalul se deschide cu o expoziţie Brâncuşi

„Suntem încântaţi că România a acceptat să fie ţară invitată de onoare la această ediţie specială a Festivalului Europalia, când aniversăm 50 de ani de existenţă. Ne bucurăm să colaborăm în acest proiect extraordinar cu o instituţie de renume cum este ICR şi cu echipa sa extrem de performantă. Acest festival, care este unul apolitic, creează punţi între culturile Europei şi nu numai”, a punctat preşedintele Europalia International, contele Jacobs de Hagen.
De sprijin instituţional a dat asigurări şi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu: „Consider că un astfel de eveniment cultural va avea, în mod cert, capacitatea de a prezenta în Bruxelles, capitala Europei, belgienilor şi celorlalte ţări din regiune, o imagine aşa cum mi-o doresc despre ţara mea, prin cultură, prin oamenii de artă, ca să înţeleagă  mai bine ce este România”. Domnia sa a explicat că, în condiţiile în care ”ştim bine cu toţii că suferim de un deficit de imagine, aş spune aproape cronic, la nivel european, o astfel de manifestare, care va da posibilitatea artiştilor români să fie prezenţi în inima Europei, reprezintă o oportunitate pe care ne simţim obligaţi să o sprijinim cu toate posibilităţile”.
Delegaţia oficială a  festivalului Europalia, însoţită de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a ţinut să felicite echipa Europalia România direct la sediul ICR din Bucureşti. Prezenţa României la acest important festival, care se va desfăşura în perioada octombrie 2019 - ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Secretariatul General al Guvernului.


Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, a declarat că, în timpul întrevederilor cu înalţii oficiali, au fost evocate momentele cele mai importante ale pregătirii Festivalului Europalia, care presupune prezenţa României în Belgia cu peste 200 de evenimente dedicate artelor vizuale, teatrului, dansului, muzicii, filmului. „Alături de expoziţia Brâncuşi, un proiect fără precedent în ultimii 25 de ani, vom avea expoziţii ale Muzeului Naţional de Istorie a României. Este un an al României la Bruxelles, în inima Europei. În cadrul Europalia venim cu proiecte ce pun în valoare patrimoniul naţional, arta contemporană, artiştii emergenţi. Schimburile culturale între artiştii români şi cei belgieni, între instituţii de cultură din cele două ţări, sunt – în opinia mea - cele mai importante în cadrul acestui remarcabil eveniment care are România ca ţară invitată. Sunt convinsă că această colaborare va continua şi după finalizarea acestui festival, în 2020, pentru că România este şi va rămâne o putere pe tărâmul creativităţii. Festivalul Europalia România 2019 are loc în continuarea exerciţiului rotativ al preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene”, a mai spus preşedintele ICR.

echipa Europalia Bucureresti

Europalia, unul dintre cele mai importante festivaluri internaţionale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, prima ediţie având loc în 1969. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia şi în ţări învecinate – Franţa, Olanda, Luxemburg şi Germania sau Marea Britanie. Festivalul are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educaţie culturală. Publicul celor mai ample ediţii de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniţi din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite