De ieri,de azi:Paul Robeson şi James Earl Jones

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unul dintre primii actori de culoare care au jucat rolul lui Othello a fost Ira Aldridge. Se întâmpla în 1825, la Londra. Spectacolul a avut parte de reacţii amestecate, dar şi de comentarii rasiste, criticul de la „The Times“ fiind de părere că „forma buzelor îl împiedică pe Aldridge să vorbească corect pe scenă“.

Paul Robeson

A fost nevoie să mai treacă un secol pentru ca un alt actor de culoare să joace rolul titular din „Othello", iar întâmplarea face că Paul Robeson şi-a antrenat vocea pentru acest spectacol cu Amanda Aldrigde, una dintre fiicele lui Ira Aldridge.

Actor, muzician, atlet, scriitor, avocat şi activist politic, Paul Robeson a jucat prima oară rolul lui Othello în 1930, în Anglia (în teatrele americane, acest lucru n-ar fi fost posibil atunci), a doua oară în SUA, în 1943, şi din nou în Anglia, în 1959, la Royal Shakespeare Company.

Simpatiile sale faţă de URSS (laureat al Premiului Stalin, Robeson vorbea fluent limba rusă şi era un susţinător al regimului de la Kremlin) aveau să facă din el una dintre principalele ţinte pentru senatorul McCarthy şi subiectul unuia dintre cele mai ample dosare din istoria FBI-ului.

James Earl Jones

Actor de primă mărime al scenei americane, James Earl Jones este cunoscut publicului larg mai mult pentru vocea lui Darth Vader decât pentru rolurile din „Othello", „Regele Lear", „Măsură pentru măsură" sau „Hamlet". Ca şi Paul Robeson, Jones a interpretat rolul lui Othello de mai multe ori de-a lungul carierei, iar în 1977 a jucat chiar rolul lui Paul Robeson într-un one-man-show.

Nemulţumit de felul în care fusese portretizat tatăl său, Paul Robeson jr. a solicitat interzicerea spectacolului. „Atunci când mi-am început cariera, teatrul era accesibil proletariatului şi oricine putea fi actor. Nu trebuia să provii dintr-un mediu elitist sau dintr-o familie de actori. Uşile erau deschise pentru oameni simpli, cum era Marlon Brando, de exemplu.

Atunci când Marlon a jucat rolul lui Stanley Kowalski, orice şofer de camion din New York spunea: «pot să fac şi eu asta!» Era un freamăt extraordinar, era epoca în care toţi spuneau: «pot să fac şi eu asta!» Femeile puteau să joace roluri de bărbaţi, iar negrii puteau să joace roluri de albi", mărturisea actorul american într-un interviu.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite