De ieri,de azi:Heiner Müller,Jerry Zaks
0
Heiner Müller şi Jerry Zaks au pus în scenă „Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită“, de Bertolt Brecht
Heiner Müller
Heiner Müller este cunos-cut, în primul rând, ca dramaturg şi poet. El a semnat şi regia unor spectacole de referinţă în teatrul german. În afara propriilor piese, pe care le-a pus el însuşi în scenă, Müller a montat şi texte de Brecht, Shakespeare şi Wagner.
Considerat drept „cel mai mare poet al teatrului" din a doua jumătate a secolului XX, Müller şi-a scris multe din-tre texte pornind de la piese clasice („Hamlet" şi „Macbeth" sunt doar două exemple), dezvoltând astfel o metodă preluată de la Brecht: aceea de „kopien", folosirea unor texte aparţinând altor autori drept material de lucru pentru propria operă.
Influenţa pe care Brecht a avut-o asupra lui Müller a devenit deja o temă clasică în discursul criticilor: „Amândoi au fost poeţi, teoreticieni şi oameni de teatru. Au fost dedicaţi socialismului şi trabucurilor. Au trăit perioade tumultuoase din istoria Germaniei şi amândoi au tratat pe larg temele istorice", scria Daniel Miller.
Jerry Zaks
Născut la Stuttgart în 1946, într-o familie de polonezi supravieţuitori ai holoca-ustului, Zaks a emigrat în SUA, în 1948, şi şi-a început cariera ca actor pe Broadway. De atunci a câştigat patru premii Tony pentru cel mai bun regizor şi este considerat de „New York Times" drept cel mai bun regizor de comedie de pe Broadway.
În 1996 a regizat primul său film, „Mar-vin's Room", care i-a avut în distribuţie pe Meryl Streep, Diane Keaton şi Robert De Niro.
„Munca mea este una cât se poate de concretă. E ca şi cum i-aş avea la dispoziţie pe Michael Jordan, Scottie Pippin şi pe Dennis Rodman, iar misiunea mea este să formez o echipă. Ceea ce fac eu de fapt este să propun câteva idei - bune, rele, nu contează. Actorii vor şti ce să aleagă şi vor putea veni la rândul lor cu alte propuneri, iar uneori acestea se dovedesc a fi soluţii extraordinare la care chiar nu mă aştept. Şi astfel reuşim să ajungem împreună la seara premierei", spunea Jerry Zaks.























































