De ce a vrut să se împuște J. D. Salinger în ziua în care s-a sfârșit cel de-al Doilea Război Mondial

Autorul faimosului roman „De veghe în lanul de secară” nu s-a bucurat împreună cu restul lumii de înfrângerea naziștilor și și-a petrecut primele ore de pace cu un pistol în mână, întrebându-se ce-ar fi dacă și-ar trage un glonț în palma stângă.

Salinger nu era un papă-lapte. La 6 iunie 1944, el a fost unul dintre primii soldați aliați care puneau piciorul pe plajele Normandiei. Mai norocoasă decât altele, compania sa a debarcat într-un sector slab fortificat și a scăpat de măcel. Mai târziu, Salinger a cunoscut toate ororile războiului, dar nimic nu l-a marcat mai mult decât o descoperire pe care avea să o facă cu câteva săptămâni înainte de încetarea luptelor.

Pătrunsese, împreună cu compania sa, în Germania nazistă. După o luptă sângeroasă în zona orașului Rothenberg, la 22 aprilie 1944 au descoperit, în apropiere de Dachau, o vastă rețea de lagăre de concentrare. Șocul a fost incredibil. Fiica sa a mărturisit că scriitorul i-a spus, la un moment dat, un lucru care dovedea cât de teribilă a fost experiența lagărelor de exterminare: „Poți să trăiești o viață întreagă și să nu poți să scapi definitiv de mirosul de carne arsă din nas”.

Salinger nu a scris niciodată despre această experiență, dar ea l-a marcat profund și el nu a mai fost niciodată la fel după aceea. A luptat până în ultima zi, dar nu s-a putut bucura de înfrângerea naziștilor. Când și-a dat seama că este pe punctul să o ia razna și să se împuște, s-a internat într-un spital militar din Nürnberg.

Tratamentul nu a fost cine știe ce. Medicii îi puneau întrebări stupide, despre copilăria și viața sa sexuală, la care Salinger răspundea cu ironie. Singura sa rază de lumină era corespondența cu Ernest Hemingway, cu care se întâlnise de două ori în timpul războiului. Dar, de bine-de rău, Salinger s-a externat după câteva luni și a plecat acasă, în America.

Citiți mai multe povești despre viețile scriitorilor pe blogul Devoratorului de cărți