Dan Puican sau magia teatrului radiofonic românesc

Dela stânga la dreapta: Dan Puican, Virgil Ogăşanu, Annie Muscă, Ion Dodu Bălan. Foto:Eduard Enea

Astăzi, la standul „Adevărul”, de la Târgul de carte Gaudeamus a avut loc cea de-a doua lansare a volumului semnat de Annie Muscă  „Dan Puican – Radioul este viaţa mea”.

La festivitate, au vorbit autoarea cărţii, actorii Virgil Ogăşanu şi Eugen Cristea, criticul şi istoricul literar Ion Dodu Bălan, precum şi protagonistul seriei de interviuri, regizorul Dan Puican.

De numele lui Dan Puican se leagă practic ultimii 30 - 35 de ani ai istoriei teatrului radiofonic românesc. Poate cei mai frumoşi! Asemenea marilor regizori ai scenelor de afară, Dan Puican s-a transformat repede în cel mai cunoscut „dirijor de orchestră”, sub a cărui baghetă magică ne-au încântat auzurile cei mai iubiţi actori români ai ultimelor decenii. Cartea scrisă de Annie Muscă descrie cu lux de amănunte nu doar perioade cvasi-necunoscute din viaţa cunoscutului regizor, cum ar fi anii copilăriei şi ai claselor primare, sau cea a de debut a muncii de radio, dar şi detalii legate de munca actorilor, sute la număr, cu care a colaborat constant.
Lista partenerilor săi de scenă e incredibilă şi în fapt Dan Puican e printre puţinii care se poate lăuda că a lucrat cu aproape toţi „monştri sacri” ai scenei româneşti.
O scurtă enumerare a marilor actori cu care a colaborat de-a lungul timpului spune totul: Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Valeria Seciu, Marcel Iureş, Dana Dogaru, Stela Popescu, Tamara Buciuceanu, Mircea Albulescu, Mircea Diaconu, George Motoi, Mircea Şeptilici, Emilia Popescu,  Mihai Fotino, Virgil Ogăşanu, Octavian Cotescu, Ştefan Bănică senior, Mitică Popescu, Ion Caramitru, etc. O relaţie specială a stabilit cu Radu Beligan, fostul său profesor din vremurile studenţiei la teatru, cel care dealtfel semnează şi preambulul cărţii, dar şi cu îndrăgita Stela Popescu.
Iată câteva dintre gândurile rostite de către participanţii la evenimentul editorial al „Adevărului”:

• Annie Muscă: „Daţi-mi voie să-mi imaginez că am fi pregătiţi pentru o punere în undă a unei piese de teatru . Avem aici nişte actori cu vocile lor inconfundabile şi formidabile, regizorul este aici, avem  şi un redactor de teatru. Dar mă întreb: cine-o fi scris piesa? Cine a semnat-o? Vreau să cred că a semnat-o Dan Puican. Şi nu ieri, nici astăzi, nici acum două zile, ci tot o construieşte de vreo cincizeci de ani de carieră în teatru radiofonic şi le-a transmis-o actorilor într-un mod tacit, făcându-i astfel să dea nişte replici emoţionante.”

• Virgil Ogăşanu: „Eu fac parte din generaţia care a avut noroc să întâlnească mari mari regizori ai teatrului românesc de la care am învăţat foarte mult: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu şi Dan Puican. Dan Puican e un mare sufletist. El a făcut totul cu sufletul, chiar şi distribuţiile şi le-a făcut cu sufletul, pentru că s-a simţit sufleteşte ataşat de marii actori pe care i-a promovat, i-a iubit şi ne-a adunat. Datorită lui Dan Puicanm, m-am întâlnit cu cei mai mari actori ai teatrului românesc la studioul teatrului radiofonic. Dan Puican este un mare profesionist, un om care a iubit şi iubeşte în continuare teatrul. Şi care, în sufletul lui, are o undă de amărăciune,  fiindcă teatrul radiofonic moare încet, încet.(...) Vocile noastre, înregistrările noastre rămân pe discuri, pe benzi, pe CD-uri, dar ultimele noastre voci nu le veţi mai auzi: teatrul radiofonic dispare încet, încet în pământ. Aşa cum dispar multe valori ale istoriei noastre culturale ”

• Eugen Cristea: ”Alături de Dan Puican am reuşit să scriem o istorie a teatrului radiofonic şi pentru că aşa cum se poartă pe aceste minunate plaiuri – orice lucru care merge bine trebuie neapărat distrus – exact acelaşi lucru se întâmplă la ora actuală cu teatrul radiofonic, care este distrus încet, dar mai ales, sigur! (...) Cred că distrugerea teatrului radiofonic este legată de faptul că actorii din diverse teatre nu se mai întâlnesc între ei. Pentru că în fiecare dimineaţă când ne întâlneam în holul radioului, aflam unii de alţii, ştiam ce se întâmplă într-un teatru şi-n altul. Acest lucru nu mai există. Dincolo de asta însă, două lucruri vreau să vă mai spun despre maestrul Dan Puican: după 1976 când am fost repartizat la Teatrul Naţional din Timişoara, având nevoie de mine, într-o piesă, la Bucureşti, maestrul Dan Puican mi-a plătit din buzunar drumul cu trenul dus-întors, numai pentru a fi alături de domnia sa şi sub bagheta domniei sale, într-o piesă de teatru. Acesta este un gest care nu se uită. Nu contează banii, contează gestul, contează ideea. Acum trei zile stăteam de vorbă cu doamna Tamara Buciuceanu-Botez şi am ajuns amândoi la concluzia că Dan Puican, prin proiectul său ”Caviar, vodcă şi bye-bye!”, scris de un alt maestru al condeiului, George Astaloş şi prin turneele pe care le-am făcut şi sper să le facem în continuare, ne-a schimbat vieţile foarte frumos. Ştiţi că o viaţă poate fi schimbată printr-un gest, printr-un cuvânt.  Prin participarea la acest proiect, viaţa noastră s-a schimbat şi acest turneu pe care sper să-l continuăm până la adânci bătrâneţi, sub bagheta maestrului Dan Puican, să fie cel mai frumos lucru din viaţa noastră”

• Ion Dodu Bălan: „Cred că pentru noi toţi este o mare fericire, clipa aceasta care ne aduce în faţă un om pe care l-am stimat, de talentul căruia ne-am bucurat, dar pe care meseria îl face să fie nevăzut. E ca un mic Dumnezeu: nu se vede, îi vedem faptele! Asta-i soarta regizorului: stă în culise. Se văd însă marii actori la realizarea cărora el a avut întotdeauna o mare contribuţie. Prin el mi-a fost dat să cunosc mulţi actori şi actriţe, cu care am colaborat şi am devenit prieteni. Nu am niciun regret şi cred că niciunul nu are motive să mă înjure prea mult. Dar Dan Puican s-a bucurat de un lucru foarte mare! De sprijinul oamenilor care l-au preţuit. Suntem datori să-l felicităm pe Dan Puican că prin viaţa lui ne-a oferit materia acestei cărţi – ar putea spune ca Montaigne, odinioară  ”Je suis moi-meme la matierie de mon livre”- şi a oferit acestei talentate autoare Ani Muscă prilejul de a realiza o mare carte.”

• Dan Puican: „Sunt fericit şi tare emoţionat. Lângă mine sunt nişte actori pe care i-am preţuit şi îi iubesc din suflet. Pe Virgil Ogăşanu, eu îl consider unul dintre cei mai mari actori ai teatrului radiofonic. Cred că am făcut peste 60 de piese cu el. Îi mulţumesc şi lui Eugen Cristea, cu care am colindat cele cinci continente ale lumii. Am fost până acum în 33 de ţări împreună. Ne-am bucurat, am râs, am fost fericiţi şi sper să mai fim fericiţi. De asemenea, sunt emoţionat că au venit colegii mei, de când eram copil, la Olteniţa: Ion Dobrică şi Alexandru Ionescu. Ei erau puţin mai mari decât mine şi,  pentru că ei erau nişte elevi foarte buni, eu voiam să ajung ca şi ei! Ăsta era scopul meu în viaţă. Şi de asemenea, sunt fericit că lângă mine sunt unii dintre cei mai buni prieteni ai mei: familia dr. Popescu, familia Oncescu şi bineînţeles maestrul Dodu Bălan care m-a onorat cu prezenţa. Eu vă mulţumesc încă o dată. Mulţumesc editurii ”Adevărul”, domnului Alexandru Catalan şi, în special,lui Cătălin Mănescu – un om deosebit! Îi voi mulţumi întotdeauna că mi-a făcut această bucurie! Şi nu în ultimul rând doamnei Ani Muscă, care a avut răbdare cu mine, m-a descusut zile întregi ca să facem această carte”.