Chopin ar fi avut epilepsie, susţin cercetătorii spanioli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compozitorul polonez Frederic Chopin, vânat de halucinaţii de-a lungul vieţii sale relativ scurte, a avut, probabil, epilepsie, susţin cercetătorii spanioli.

Pianistul polonez a murit în 1849, la vârsta de 39 de ani, ca urmare a unei boli pulmonare care a fost recent atribuită fibrozei chistice. Medicii spanioli însă, spun că, probabil, a suferit şi de epilepsie de lob temporal.

În susţinerea teoriei, ei citează rapoartele în care au fost consemnate viziuni îngrijorătoare avute de Chopin. Scrisori redactate de Chopin însuşi, precum şi memoriile celor apropiaţi lui, descriu viziunile care i-au invadat viaţa.

În memoriile sale, George Sand (iubita lui Chopin) aminteşte de multe ocazii în care Chopin a experimentat halucinaţii, inclusiv în timpul unei excursii la o mănăstire, care a fost "plină de teroare şi fantome pentru el".

Într-o scrisoare adresată fiicei lui George Sand, Chopin descrie un moment din timpul unui recital susţinut  într-un salon privat din Anglia, în 1848,  atunci când a văzut creaturi ieşind din pianul său, fiind nevoit să părăsească încăperea pentru a-şi reveni.

Halucinaţii sunt asoiate mai multor tulburări psihiatrice, inclusiv schizofreniei, dar care iau, de obicei, forma unor voci, nu a unor viziuni.

Cea mai probabilă explicaţie pentru viziunile lui Chopin, spun medicii spanioli, este epilepsia lobului temporal. În timpul unor astfel de crize au loc, de obicei, viziuni ciudate şi emoţii intense, cum ar fi cele descrise de Chopin, scrie BBC.

Manuel Varquez Caruncho şi echipa sa recunosc că fără ajutorul testelor moderne din ziua de azi este dificilă stablirea unui diagnostic definitiv, dar că boala lui Chopin putea fi trecută cu vederea cu uşurinţă, întrucât existau infoirmaţii limitate cu privire la epilepsie.

Ei au adăugat: "Ne îndoim că un alt diagnostic adăugat pe lista deja numeroasă ne va ajuta să înţelegem lumea artistică a lui Fryderyk Chopin. Ştiind însă că el a avut această boală, am putea separa legenda romanţată de realitate".

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite