Ce citesc românii, în funcție de generație. Editura Libris a făcut un top cu cele mai comandate titluri
0Cărțile comandate online de români diferă în funcție de generația din care fac parte cititorii. Editura Libris din Brașov a făcut un top al preferințelor în funcție de fiecare generație.

La 32 de ani de la înființare, o librărie brașoveană de referință pe piața din România a realizat o analiză a preferințelor literare ale fiecărei generații de cititori. Pe site-ul librăriei sunt comandate anual 2,6 milioane de cărți, cele mai multe de către cititori din București, Cluj, Timișoara, Brașov.
Fiecare generație are propriile preferințe în ce privește lectura, după cum mărturisește Laura Țeposu, cea care a fondat librăria online a companiei Libris Brașov și care a dezvăluit ce citesc românii, în funcție de generația din care fac parte.
„Pornind de la generația Alpha, așa cum sunt numiți cei mai mici dintre cititori – e adevărat, pentru ei aleg, în special, părinții și cadrele didactice – dincolo de bobliografia pentru școală, ei aleg cărți care să-i ajute să-nțeleagă foarte bine ceea ce simt, în relație cu ei și în relație cu ceilalți, deci, cumva, cărți cu tâlc și de înțelegere a emoțiilor. Apoi, trecând la Generația Z – cei mai tineri dintre cititorii care nu sunt mini cititori – ei sunt nerăbdători și citesc foarte multe cărți în engleză. Nu mai au răbdare să apară traducerile la noi și, cumva, consumă foarte mult literatură în limba engleză”, a arătat Loredana Tudor, director de marketing Libris. Aceștia citesc literatură cultă și modernă. Îmbucurător este și faptul că generațiile tinere încep să citească mai mult.
Tinerii încep să citească mai mult
Cei din Millenials sau Generația Y, care sunt cei mai mulți cititori ce comandă online la această librărie – 45%, citesc foarte mult cărți de dezvoltare personală, traumă și înțelegere de sine.
Generațiile X și cele mai mature citesc istorie și biografii. Așa cum era de așteptat, beletristica este citită de toate generațiile.
Iată ce spune sondajul efectuat de librăria brașoveană:
- Generația Z: pasionată de fantezie, vrea noutățile imediat;
- Millennials caută echilibru interior și lecturile în tendințe;
- Generația X: romane polițiste, thrillere, biografii, memorii și jurnale;
- Generațiile mature vor un univers literar complex, dominat de spiritualitate și istorie;
- Generația Alpha, a mini-cititorilor, între volumele actuale și bibliografia obligatorie.
De asemenea, fiecare generație arată interes pentru titlurile cu relatări despre Auschwitz, interes crescut mai ales odată cu apariția unor bestselleruri internaționale transformate în filme de succes. Astfel, „Jurnalul Annei Frank” - Anne Frank, „Omul în căutarea sensului vieții” - Viktor E. Frankl, „Alegerea”- Edith Eva Eger, „Băiatul cu pijamale în dungi”- John Boyne și „Hoțul de cărți”- Markus Zusak sunt cele mai comandate volume.
Titluri de top, pe generații
Titluri alese de generația Z în ultimii 3 ani sunt: „Shadow and Bone. Shadow and Bone #1”- Leigh Bardugo, „Heartstopper Vol.4” - Alice Oseman, „Totul începe cu noi” - Colleen Hoover, „Sunt alta” - Svetlana Cârstean, „Focul viu” - Stephen King și „Sandman. Set 3 volume ” - Neil Gaiman.
Cititorii din Generația Y (Millenials) sunt cei mai pasionați și interesați de cunoașterea de sine, de lucrul cu sinele, de cunoașterea și vindecarea traumelor din copilărie, astfel că titlurile de dezvoltare personală sunt cele care reprezintă un mare interes pentru acești cititori. S-au remarcat aici volume extrem de populare, precum „Când corpul spune nu” (Gabor Mate), „Vindecarea copilului interior” (Stefanie Stahl), „Plânsul lui Nietzsche” (Irvin Yalom) sau „Privind Înăuntru” (Petronela Rotar).
De asemenea, la această generație, Autori precum Yuval Harari cu „Sapiens”, Marc Aurelius cu „Gânduri către sine însuși”, Taleb sau Seth Godin se regăsesc permanent în topuri.
Titluri alese de generația X: „Anii” - Annie Ernaux, „Fundația. Seria Fundația. Vol.1” - Isaac Asimov, „Dune. Dune #1” - Frank Herbert, Întuneric la amiază” - Arhur Koestler sau „Shining” - Stephen King.
În cazul Generației Tăcute (vârstnicii trăiți în comunism), F.M. Dostoievski se numără printre autorii preferați ai acestei generații, iar titlurile din colecția Regina Maria ori cărțile cu teme religioase, precum volumele Părintelui Necula, sunt atrăgătoare pentru acești cititori, ei apreciind moralitatea și etica.
Titluri pentru generația Alpha: „500 de adevăruri uimitoare și amuzante”, „Bufnița care se temea de întuneric” - Jill Tomlinson, „Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi” - Nikolai Nosov, „Povești ca să te iubești mai mult” - Francesc Mirelles, Alex Rovira, „Țup și influnențerii binelui” - Alex Donovici.