Cărţile de căpătâi ale personalităţilor: Diverse cărţi, diverse „căpătâiuri“

Lucian Dan Teodorovici

O personalitate scrie săptămânal în această rubrică despre cărţile pe care le consideră fundamentale. Astăzi este rândul scriitorului Lucian Dan Teodorovici.

Pentru un scriitor, mă gândesc, e greu să-şi fixeze o carte de căpătâi - iar asta întrucât, pe măsură ce înaintează în vârstă şi în rutină, chiar şi calitatea entuziasmului propriu se schimbă! Acum privesc cu mai multă detaşare, chiar răceală, o carte excepţională decât priveam în copilărie o carte care mi se părea pe-atunci excepţională. Şi asta mai cu seamă din pricina faptului că, fără a-mi dori, devin tot mai atent la mecanismele scrisului, la stil, la structură, în dauna poveştii propriu-zise. 

Prin urmare, „cărţi de căpătâi" în sensul entuziasmului amintit îmi rămân, înainte de toate, cele din copilărie. Cum aş putea, spre exemplu, să nu(-mi) consider esenţială povestea „Prinţul fericit", a lui Oscar Wilde, pe care am citit-o prin clasa a doua? E o poveste care mi-a decis, practic, pasiunea - mai bine zis, i-a dat concreteţe. Pentru că mă pot privi şi azi, cu ochii minţii, într-un pat din casa bunicilor, plângând minute în şir pe seama destinului tragic al „fericitului prinţ". Iar apoi mă pot auzi încă promiţându-mi solemn că voi deveni scriitor doar pentru a fi în stare să rescriu povestea cu pricina, dându-i un final „bun", care să nu-i mai facă şi pe alţi copii să plângă-n hohote amare.

Eroul copilăriei mele

O altă carte de căpătâi, trecând acum spre gimnaziu, a fost „Cocoşatul" lui Paul Féval. Este, cred, singura carte pe care am citit-o de cel puţin cinci ori - iar cavalerul de Lagardère a fost eroul copilăriei mele. Nu şi modelul, căci m-am prins la vreme că trăiam timpuri cu totul diferite, însă, în mod cert, mi-am petrecut multe zile imaginându-mi alte şi alte aventuri în care, evident, intram în hainele cavalerului şi deveneam cel puţin la fel de viteaz ca el. Şi asta se numeşte carte de căpătâi, căci m-a marcat suficient încât să-mi forţeze mult timp imaginaţia pentru a concepe poveşti complementare celei care-mi plăcuse într-atât.

În perioada liceului, îmi amintesc mai greu ce carte a obţinut prim-planul. Cu un efort de memorie şi de sinceritate, mă tem că „Adio, arme" a lui Hemingway. Spun „mă tem" pentru că, între timp Hemingway devenindu-mi unul dintre scriitorii preferaţi, cred c-aş fi tentat s-o plasez undeva spre coada operei sale, „Bătrânul şi marea" sau volumele de nuvele fiind (după mine, cel de-acum) mult superioare. O să păstrez totuşi ca marcantă cartea „Adio, arme", măcar pentru faptul că m-a făcut să mă îndrăgostesc de-un scriitor pe care îl păstrez şi-acum printre cei mai importanţi pentru mine.

De-aici încolo lucrurile se complică. Pentru că sunt atât de multe cărţile care mi-au plăcut, încât mi-ar fi imposibil să consider doar una „carte de căpătâi". O să mă raportez însă la altceva: la o obsesie literară proprie care m-a dominat în ultimul deceniu. Şi-atunci, recunosc imediat cartea de căpătâi: e vorba despre „Închisoarea noastră cea de toate zilele", a lui Ion Ioanid. Citită în urmă cu vreo 15 ani, cartea mi-a oferit şi o scurtă poveste, întinsă pe vreo două pasaje acolo, anume cea referitoare la Sviatoslav Tăbăcaru: un deţinut lovit de un gardian, care, după o perioadă de comă, este readus în închisoare. Însă îi lipseşte orice amintire, şi-a pierdut memoria. Aceste scurte pasaje s-au transformat în obsesie literară şi, într-un final, în punct de plecare pentru romanul „Matei Brunul".

Mă aşteaptă, sunt convins, alte cărţi de căpătâi. Căci, din fericire, există încă multe multe alte poveşti de descoperit. Aşa încât sper că voi reveni peste vreo zece ani, pentru a adăuga la listă o nouă carte dintre cele esenţiale, care-ţi schimbă cursul vieţii.

Cartea preferată

- Lucian Dan Teodorovici s-a născut la 17 iunie 1975, la Rădăuţi (Suceava).
- Este coordonator al colecţiei „Ego. Proza" a Editurii Polirom şi senior editor al săptămânalului  „Suplimentul de cultură".
- Între 2002 si 2006, a fost redactor-şef al Editurii Polirom.
- A fost coscenarist, alături de Florin Lăzărescu, al serialului TV „Animat Planet Show".
- A scris scenarii pentru trei lungmetraje cinematografice, trei scurtmetraje şi un film documentar.
- Printre volumele sale se numără: „Cu puţin timp înaintea coborârii extratereştrilor printre noi", „Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei ţigări de marijuana", „Circul nostru vă prezintă:", „Atunci i-am ars două palme", „Celelalte poveşti de dragoste".
- Volumul „Atunci i-am ars două palme" a apărut în Germania, iar „Circul nostru vă prezintă:" a fost tradus şi publicat în SUA, Ungaria, Italia şi Spania.
- La Târgul de Carte Gaudeamus, Lucian Dan Teodorovici şi-a lansat cel mai recent roman: „Matei Brunul".

Top 10 cărţi care m-au marcat

1. Unchiul Vania de A.P. Cehov
2. Bătrânul şi marea de Ernest Hemingway
3. Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov
4. Furtuna de William Shakespeare
5. Suflete moarte de N.V. Gogol
6. Ramayana de Valmiki
7. Mic dejun la Tiffany de Truman Capote
8. Fiesta de Ernest Hemingway
9. Lolita de Vladimir Nabokov
10. Amintiri din casa morţilor de F.M. Dostoievski

Top 5 autori preferaţi

1. A.P. Cehov (1860-1904)
2. Ernest Hemingway (1899-1961)
3. Mihail Bulgakov (1891-1940)
4. N.V. Gogol (1809-1852)
5. Henrik Ibsen (1828-1906)